– Da, am răspuns.

– Intraţi.

Tipul m-a condus în faţa unui birou. Acolo stătea o femeie. Arăta sexy întrucâtva, undeva înspre treizeci şi opt sau treizeci şi nouă de ani, dar arăta ca şi cum ambiţiile ei sexuale au fost fie lăsate la o parte pentru alte lucruri, fie ignorate.

– Luaţi loc, domnule Chinaski. Am luat loc.

Baby, m-am gândit, chiar aş putea să ţi-o pun.

– Domnule Chinaski, a zis, ne întrebăm dacă aţi completat corect acest formular.

– Ce?

– Cazierul judiciar, adică. Mi-a-ntins foaia. Nu exista nici o umbră de sex în ochii ei.

Enumerasem opt sau zece contravenţii pentru beţie. Era doar o estimare. Nu mai aveam habar de date.

– Deci, aţi enumerat tot? m-a-ntrebat.

– Hmmm, hmmm, să mă gândesc...

Ştiam ce vrea. Voia să spun „da" şi atunci m-ar fi avut.

– Să mă gândesc... Hmmm. Hmmm.

– Da? a zis.

– Oh, oh! Doamne!

– Ce e?

– E ori beat în maşină sau beat la volan. Acum vreo patru ani. Nu ştiu data exactă.

– Şi asta a fost o scăpare?

– Da, realmente, voiam s-o trec.

– Bine. Treceţi-o. Am scris-o.

– Domnule Chinaski. Acesta e un cazier groaznic. Vreau să explicaţi acuzaţiile astea şi, dacă se poate, să motivaţi angajarea dumneavoastră la noi.

– Bine.

– Aveţi zece zile să răspundeţi. Nu-mi doream slujba aia într-atât. Dar mă iritase.

Am sunat şi m-am anunţat bolnav în seara aia, după ce am cumpărat nişte foi tipizate, numerotate şi un dosar albastru, cu un aspect foarte oficial. Mi-am luat o jumătate de whiskey şi un carton cu şase beri, apoi m-am aşezat şi m-am pus pe bătut la maşină. Aveam dicţionarul lingă cot. Când şi când, mai dădeam o pagină, găseam un cuvânt lung şi incomprehensibil şi construiam o propoziţie sau un paragraf cu ideea aia. A ţinut aşa 42 de pagini. Am încheiat cu asta: „Copii ale acestei declaraţii au fost păstrate pentru a fi distribuite către presă, televiziune şi alte mijloace de comunicare în masă". Căcarea lumii.

Ea s-a ridicat de la birou şi a primit-o personal.

– Domnul Chinaski?

– Da?

Era 9 a.m. La o zi după cererea ei de a răspunde la acuzaţii.

– O clipă.

A luat cele 42 de pagini pe birou. A citit şi-a tot citit. Cineva citea peste umărul ei. Apoi au citit 2,3,4,5. Toţi citeau. 6,7,8,9. Toţi citeau.

Ce naiba? mi-am zis.

Apoi am auzit o voce din mulţimea aia:

– Mă rog, toate geniile pilesc! Ca şi cum asta explica toată problema. Iarăşi, prea multe filme.

S-a ridicat de la birou cu cele 42 de pagini în mână.

– Domnule Chinaski?

– Da?

– Cazul dumneavoastră îşi va urma cursul. O să vă căutăm.

– În timpul ăsta, continuu să lucrez?

– În timpul ăsta, continuaţi să lucraţi.

– La revedere, am zis.

Într-o noapte am fost repartizat la un scaun lângă Butchner. Nu carta nici o scrisoare. Stătea pur şi simplu. Şi vorbea.

O fată a intrat şi s-a aşezat la capătul rândului. L-am auzit pe Butchner:

– Daa, pizdo! Vrei să-mi iei pula la fofo, nu-i aşa? Asta vrei, pizdo, nu-i aşa?

Am continuat să cartez. Supraveghetorul a trecut pe lângă noi. Butchner a zis:

– Te-am trecut pe listă, mami! O să pun eu laba pe tine, jegoaso! Împuţito! Muisto!

Supraveghetorii nu se luau niciodată de Butchner. Nimeni nu se lua niciodată de Butchner.

Apoi l-am auzit din nou.

– Bine, puişor! Nu-mi place cum te uiţi! Te-am trecut pe listă, mami! Eşti în vârfu' listei! O să am eu grijă de curu' tău! Hei, cu tine vorbesc! M-auzi?

Era prea mult. Mi-am aruncat corespondenţa.

– Bine, i-am zis. Ţi-arunc mănuşa! Ţi-arunc toată garderoba! Vrei să-i dăm drumul aici sau afară?

M-am uitat la Butchner. Vorbea cu tavanul, smintit:

– Ţi-am zis, ţi-am zis, eşti în vârfu' listei! O să am eu grijă de tine, şi-o să am grijă de nu te vezi!

Vai, Doamne Sfinte, mi-am zis, am fost chiar nasol la faza asta! Lucrătorii erau foarte tăcuţi. Nu puteam să-i acuz. M-am ridicat, m-am dus să-mi iau un pahar cu apă. Apoi m-am întors. Peste 20 de minute m-am ridicat să-mi iau pauză de 10 minute. Când m-am întors, supraveghetorul aştepta. Un negru gras trecut uşor de cincizeci de ani. A urlat la mine:

– CHINASKI!

– Care-i problema, omule? am întrebat.

– Ţi-ai părăsit locul de două ori în 30 de minute!

– Da, m-am dus să beau apă prima oară. 30 de secunde. Pe urmă dup-aia mi-am luat pauza.

– Închipuie-ţi că lucrai la un aparat!? Nu puteai să-ţi părăseşti de două ori aparatul în 30 de minute!

Toată faţa îi sticlea de furie. Era uimitor. Nu puteam să-nţeleg.

– ÎŢI FAC REFERAT!

– Bine, am zis.

M-am dus şi m-am aşezat lângă Butchner. Supraveghetorul a venit fuga cu referatul. Era scris de mină. Nici măcar nu puteam să-l citesc. Scrisese cu atâta furie că ieşise numai pete şi linii frânte.

Am împăturit referatul frumos şi l-am băgat în buzunarul din spate.

– O să-l omor pe nemernic! a zis Butchner.

– Aş vrea s-o faci, grasule - am zis - aş vrea s-o faci.

Era o noapte de 12 ore, başca supraveghetorii, başca lucrătorii, başca faptul că de-abia puteai să respiri în hoarda aia de carne, başca mâncarea râncedă înăbuşită de la bufetul „non-profit".

Başca CP1. City Primary 1. Diagrama aia de la oficiu nu era nimic în comparaţie cu City Primary 1. Care cuprindea cam o treime dintre străzile din oraş şi modul în care erau împărţite pe zone numerotate. Locuiam în unul dintre cele mai mari oraşe din S.U.A. Erau o grămadă de străzi. După asta urma CP2. Şi CP 3. Trebuia să treci fiecare probă în 90 de zile, din trei încercări, 95 la sută sau peste, 100 de fişe într-o cuşcă de sticlă, opt minute, şi dacă picai, te lăsau să candidezi pentru postul de Preşedinte la General Motors, cum zicea ăla. Pentru cei care treceau, diagramele deveneau un pic mai uşoare, la a doua sau a treia etapă. Dar cu noaptea de 12 ore şi zilele libere anulate, era prea mult pentru cea mai mare parte. Deja, din grupul nostru de 150-200 de la-nceput, mai rămăsesem doar 17 sau 18.

– Cum să lucrez 12 ore pe noapte, să dorm, să mănânc, să fac baie, să umblu, să iau