somn, să deschidă ochii, pune sticla goală la loc pe tavă, îşi vede paharul de whisky neatins, îl ia în mână, o clipă; apoi se întoarce şi-l aruncă zgomotos în cămin, în buştenii falşi arzând acolo, şi rămâne astfel imobil, cu spatele spre public, respirând încă o dată adânc, înfiorându-se, şi apoi îşi alunecă amândouă mâinile în jos pe faţă apăsându-şi-le tare, apoi se întoarce, privindu-şi mâneca udă, îşi scoate batista şi îşi freacă mâneca cu ea întorcându-se spre masă, îşi pune batista la loc în buzunar şi ia şervetul împăturit de pe tăviţă de lângă solniţă şi-şi şterge mâneca cu el, vede că nu ajută, aruncă şervetul mototolit peste tava cu whisky-ul; şi acum, în aparenţă iarăşi cu desăvârşire calm, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, strânge paharele la loc pe tava cea mare, pune şi tăviţa şi şervetul tot acolo, ridică tava şi se îndreaptă încet spre uşa sufrageriei în timp ce luminile încep să se stingă.

 

Lumina se stinge complet. Scena e în întuneric.

 

Lumina se aprinde.

Scena a treia

Salonul familiei Stevens. Ora 10,00 p.m. Unsprezece martie.

 

Încăperea este exact la fel ca acum patru luni, cu excepţia faptului că singura lumină aprinsă este lampa de pe masă, şi că şi canapeaua a fost mutată astfel că e acum parţial cu faţa spre public, şi un mic obiect nemişcat înfăşurat într-o pătură e aşezat pe ea, şi unul dintre scaune a fost deplasat între lampă şi canapea, astfel că umbra spetezei cade peste obiectul de pe canapea, făcându-l mai mult sau mai puţin indistinct, şi că uşile sufrageriei sunt acum închise. Telefonul e pe micul suport din colţ, exact ca în Scena a doua.

Se deschide uşa spre hol. Intră Temple, urmată de Stevens. Ea e îmbrăcată acum într-un halat de casă lung; părul îi e legat la ceafă cu o panglică, ca şi când s-ar fi pregătit tocmai de culcare. De data aceasta Stevens îşi ţine pe braţ paltonul şi pălăria; e altfel îmbrăcat. După toate aparenţele, ea i-a atras deja atenţia lui Stevens să se mişte încet; în orice caz asta arată aerul lui. Ea intră, se opreşte, îl lasă pe el să treacă. El se opreşte, priveşte în jur prin cameră, vede canapeaua, se opreşte privind-o.

 

STEVENS

Asta e ceea ce se cheamă o cursă.

 

Se îndreaptă spre canapea, Temple urmărindu-l atentă, şi se opreşte, privind obiectul umbrit de acolo. Dă încet la o parte scaunul care-l umbrea şi dezvăluie un băieţaş de vreo patru ani, înfăşurat în pătură, dormind.

 

TEMPLE

De ce nu? Nu ne spun filozofii şi alţi ginecologi că femeile lovesc şi ele când răspund unor lovituri slujindu-se de orice arme, chiar şi de copiii lor?

 

STEVENS

(privind copilul)

Inclusiv somniferul pe care mi-ai spus că i l-ai dat lui Gowan?

 

TEMPLE

Bine.

(se apropie de masă)

Dacă aş putea să încetez să mă mai lupt aşa; cât timp am câştiga astfel. Am venit îndărăt tot drumul din California, dar tot nu mi se pare că mă pot opri. Crezi în coincidenţe?

 

STEVENS

(se întoarce spre ea)

Numai când trebuie.

 

TEMPLE

(la masă, ridică un formular galben de telegramă împăturit acolo, îl deschide, citeşte)

Datat Jefferson, şase martie. „Mai ai încă o săptămână până în treisprezece. Dar unde ai să te duci după asta?” Semnat Gavin.

 

Împătureşte hârtia la loc după vechile îndoituri, şi o mai împătureşte o dată. Stevens o priveşte atent.

 

STEVENS

Şi? Astăzi e unsprezece. Asta-i coincidenţa?

 

TEMPLE

Nu. Asta e.

(lasă să cadă, aruncă formularul împăturit pe masă, se întoarce)

Era în după-amiaza aceea – ziua de şase. Eram pe plajă, Bucky şi cu mine. Eu citeam, şi el – da, tot sporovăia aşa, ştii şi tu – „California e departe de Jefferson, mamă?” şi eu spun „Da, dragă” – ştii şi tu; citind mai departe, sau mai bine zis încercând să citesc mai departe, şi el zice: „Cât mai stăm în California, mamă?”, şi eu zic: „Până ne plictisim de ea”, şi el zice: „Stăm aici până o spânzură pe Nancy, mamă?”, şi deja atunci e prea târziu; ar fi trebuit să prevăd că aşa are să fie, dar acum e prea târziu; zic: „Da, dragul meu”, şi atunci el îmi lasă asta deodată în poală, adevărul ca din gura… cum se spune? – copiilor. „Unde-o să mergem după aia, mamă?” Şi pe urmă ne întoarcem la hotel, şi uită-te şi pe tine. Da, şi?

 

STEVENS

Şi ce?

 

TEMPLE

Bine, bine. Haide să terminăm, pentru numele lui Dumnezeu.

(se îndreptă spre un scaun)

Acum, că sunt aici, n-are importanţă din vina cui, ce mai vrei? Să bei ceva? Ai să bei? Cel puţin lasă-ţi undeva paltonul şi pălăria.

 

STEVENS

Nici măcar nu ştiu încă. Din cauza asta te-ai întors…

 

TEMPLE

(îl întrerupe)

Eu m-am întors? Nu eu am fost cea care…

 

STEVENS

(o întrerupe)

…ca să spui, pentru numele lui Dumnezeu, să încetăm.

 

Se privesc unul pe altul; o clipă.

 

TEMPLE

Bine. Lasă-ţi acolo paltonul şi pălăria.

 

Stevens îşi lasă paltonul şi pălăria pe un scaun. Temple se aşază. Stevens se aşază pe un scaun în partea cealaltă, astfel că acum copilul adormit pe canapea în fund este între ei.

 

Aşa că Nancy trebuie să fie salvată. Aşa că ai trimis după mine, sau tu şi cu Bucky între voi, de conivenţă, sau oricum uită-te aici şi uite-mă şi pe mine aici. Pentru că, după cât se pare, eu ştiu ceva pe care nu l-am spus încă, sau poate tu ştii ceva, un lucru pe care eu nu l-am spus încă. Ce crezi tu că ştii?

(repede; el nu spune nimic)

Foarte bine. Ce ştii tu?

 

STEVENS

Nimic. Nu vreau să ştiu lucrul acesta. Tot ce eu…

 

TEMPLE

Mai spune asta o dată.

 

STEVENS

Să spun ce?

 

TEMPLE

Care e lucrul acesta pe care crezi tu că-l ştii?

 

STEVENS

Nimic. Eu…

 

TEMPLE

Foarte bine. De ce crezi tu că există ceva ce eu nu am spus încă?

 

STEVENS

Te-ai întors. Tot drumul acesta din California…

 

TEMPLE

Asta n-ajunge. Încearcă altceva.

 

STEVENS

Ai