ne fi luptat. Îmi făceam bine meseria, dar aş minţi dacă ţi-aş spune că mi se părea incitantă. Cea mai mare aventură din viaţa mea fusese o vacanţă pe care mi-o petrecusem împreună cu un coleg, după ultimul an de colegiu, făcând autostopul în Canada; şi, luând în considerare firea veselă şi extrem de serviabilă a canadienilor, îţi închipui ce fel de aventură a fost. Iar acum, pe nepusă masă, mi se oferise şansa de a deveni un jucător important nu doar în istoria Americii, ci în istoria lumii.

Aşa că da, da, da, voiam să fiu convins.

Însă îmi era şi teamă.

– Dar dacă ceva nu merge cum trebuie?

Mi-am băut restul de ceai din patru înghiţituri lungi, înclinând paharul până când cuburile de gheaţă mi s-au ciocnit de dinţi.

– Dacă reuşesc cumva, numai Dumnezeu ştie cum anume, să împiedic asasinarea, dar, în loc să îndrept lucrurile, le înrăutăţesc încă şi mai mult? Dacă mă întorc şi descopăr că în America s-a instaurat un regim fascist? Sau că poluarea e atât de nasoală că toţi oamenii poartă măşti de gaze?

– Atunci ar trebui să te întorci, mi-a răspuns. Înapoi la ora douăsprezece şi două minute, în ziua de nouă septembrie 1958. Să anulezi totul. Fiecare călătorie acolo este prima, ţii minte?

– Sună bine, dar dacă schimbările vor fi atât de radicale, că restaurantul tău n-o să mai fie aici?

Rânji larg:

– Atunci va trebui să-ţi trăieşti viaţa în trecut. Oare ar fi chiar atât de rău? Ca profesor de engleză, ai o calificare cerută, deşi nici n-ar trebui să ai nevoie de ea. Am stat acolo patru ani, Jake, şi am strâns o mică avere. Vrei să ştii cum?

Aş fi putut să-mi dau cu părerea, dar m-am mulţumit doar să clatin din cap.

– Din pariuri. Am fost prudent, însă – că nu voiam să dau naştere la bănuieli şi să mă aleg cu picioarele rupte de bătăuşii vreunui agent. Dar atunci când studiezi temeinic toate evenimentele sportive petrecute între vara lui 1958 şi toamna lui 1963, îţi poţi permite să dai dovadă de prudenţă. Nu zic că o să trăieşti regeşte, că asta ar însemna să trăieşti periculos. Dar nu există niciun motiv pentru care să nu trăieşti bine. Şi cred că bodega o să fie tot aici când ai să te întorci. Eu am găsit-o la locul ei şi, sincer, am schimbat ceva lucruri pe acolo. Toată lumea face asta. Şi dacă dai colţul străzii ca să-ţi cumperi o pâine şi un sfert de lapte şi tot se cheamă că schimbi viitorul. Ai auzit vreodată de efectul fluture? E o teorie ştiinţifică fantasmagorică ce se reduce esenţialmente la ideea că…

L-a întrerupt primul acces mai lung de tuse pe care-l avusese de când îi intrasem pe uşă. A bâjbâit pe masă după cutia cu tampoane, a luat unul, şi l-a lipit de gură ca pe un căluş, apoi durerea l-a încovoiat. Icnete înfiorătoare îi ieşeau din piept. Parcă i se dezmembraseră instalaţiile interioare şi acum se izbeau una de alta ca maşinuţele în parcurile de distracţii. În cele din urmă, s-a mai liniştit puţin. Aruncă o privire la tampon, se strâmbă, îl împături şi-l aruncă.

– Scuze, prietene. Menstruaţia asta orală mă rupe.

– Dumnezeule, Al!

A ridicat din umeri:

– Dacă nu poţi glumi pe chestia asta, ce rost mai are? Unde rămăsesem?

– La efectul fluture.

– Aşa. Teoria spune că evenimentele mici pot avea ramificaţii uriaşe. Adică, dacă cineva omoară un fluture în China, patruzeci de ani mai târziu – sau patru sute de ani mai târziu – are loc un cutremur în Peru. Şi ţie ţi se pare la fel de aiurea cum mi se pare şi mie?

Mi se părea, dar mi-am adus aminte de un paradox vechi referitor la călătoriile în timp şi l-am scos la iveală:

– Mă rog. Dar dacă te duci în trecut şi îl omori pe bunicu-tău?

S-a holbat la mine, nedumerit:

– De ce dracu’ să faci una ca asta?

Întrebarea era pertinentă, aşa că l-am rugat să continue.

– În după-amiaza asta ai modificat trecutul într-o mulţime de moduri mărunte, doar când ai intrat în Kennebec Fruit… dar treptele care te-au adus înapoi în cămară şi înapoi în 2011 au fost la locul lor, nu? Şi Lisbon Falls e la fel ca înainte.

– Da, aşa se pare. Dar acum e vorba de ceva puţin mai important. Adică de salvarea vieţii lui J.F.K.

– A, nu! E vorba de ceva infinit mai mult decât asta. Pentru că J.F.K. nu-i un simplu fluture din China, prietene. Vorbesc şi de salvarea lui R.F.K., pentru că, dacă John nu moare în Dallas, înseamnă că Robert s-ar putea să nu mai candideze pentru funcţia de preşedinte în 1968. Ţara nu ar mai fi fost atât de nerăbdătoare să înlocuiască un Kennedy cu un altul.

– N-ai de unde să ştii asta.

– Nu, dar ascultă-mă cu atenţie. Crezi că dacă îi salvezi viaţa lui John Kennedy, fratele lui, Robert, o să mai fie la hotelul Ambassador la ora douăsprezece şi cincisprezece minute în ziua de cinci iunie 1968? Şi chiar dacă aşa ar fi, crezi că Sirhan Sirhan ar mai fi angajat la bucătăria hotelului?

Poate că da, însă şansele erau îngrozitor de mici. Dacă introduci un milion de variabile într-o ecuaţie, sigur că rezultatul se va schimba.

– Şi cum rămâne cu Martin Luther King? Mai e în Memphis în aprilie ’68? Şi chiar dacă e tot acolo, mai iese pe balconul de la motelul Lorraine tocmai la timp ca să fie împuşcat de James Earl Ray? Ce părere ai?

– Probabil că nu, dacă teoria fluturelui e corectă.

– Şi eu cred la fel. Şi, dacă Martin Luther King trăieşte, atunci nu mai au loc tulburările rasiale de după moartea lui. Şi poate că Fred Hampton nu mai e împuşcat în Chicago.

– Cine?

Nu m-a băgat în seamă şi a mers mai departe:

– În fond, poate că n-o să mai fie nicio Armată Simbioneză a Eliberării. Şi dacă asta nu mai există, atunci poate că Patty Hearst n-o să mai fie răpită. Şi dacă Patty Hearst n-o să mai fie răpită, atunci s-ar putea să asistăm la o mică, dar semnificativă diminuare a sentimentelor negative faţă de negri în rândurile clasei mijlocii albe.

– Am pierdut firul. Sunt