— Dragul meu, te rog, nu mă întreba! Mai târziu, mai târziu! Totul se va lămuri la timp! Poate că am şi eu partea mea de vină, dar am vrut să procedez ca un om cinstit şi… Şi… Şi tu o vei lua de soţie! O vei lua de soţie, dacă ai un suflet cu adevărat nobil şi generos! Adăugă el roşindu-se brusc de năvala unei emoţii puternice şi strângându-mi mâinile extaziat. Destul însă despre asta, nici un cuvânt mai mult! Curând vei afla tu singur totul. De fapt, de tine va depinde… Principalul este să le placi lor acolo, tuturora, să faci o impresie bună; mai ales să nu te fâstâceşti.

  — Dar bine, unchiule, cine sunt ei toţi? Despre cine este vorba? Trebuie să-ţi spun că eu nu prea am avut prilejul să apar în societate, şi…

  — Şi ţi-e cam frică, adăugă unchiul meu zâmbind. Nici o grijă! Toţi sunt de-ai casei. Curaj! Principalul e să nu-ţi pierzi curajul. Ca să fiu sincer, sunt puţin îngrijorat de felul cum ai să reuşeşti să te prezinţi. Mă întrebi pe cine avem acolo? Păi, cine să fie… In primul rând mămiţica, începu el grăbit. O mai ţii minte pe mama, sau nu prea? O bătrânică tare bună la inimă şi cu foarte multă nobleţe de caracter; nu-şi dă aere – o spun fără nici o exagerare; e cam de modă veche, dar poate că e mai bine că este aşa. Îi vin câteodată nişte fantezii, ca să zic aşa, mai spune câte o vorbă anapoda; de pildă, acum e supărată pe mine, dar tot eu sunt de vină… Ştiu că numai eu sunt de vină! Şi, în sfârşit, ce să mai vorbim, ea e, cum s-ar spune, o grande dame, o gene-răleasă… Soţul ei a fost un om admirabil: mai întâi, era general, om cult; e drept că nu i-a lăsat nici o avere, dar fusese rănit de nenumărate ori; într-un cuvânt, îşi câştigase stima tuturor! Apoi domnişoara Perepeliţâna. Bine, asta… Nici nu ştiu cum să spun… În ultima vreme pare întrucâtva… Dar aşa e firea ei… Nu poţi să-i condamni pe toţi… Dar s-o lăsăm în plata Domnului… Să nu-ţi închipui că e o pripăşită oarecare. E fiică de locotenent-colonel şi confidenta mămiţicăi. Pe urmă e soră-mea, Praskovia Ilinişna. Despre ea n-am a spune multe: o fiinţă modestă, bună; se agită ca#i mult, dar, după cum ţi-am spus, are o inimă de aur; de altfel, să te uiţi totdeauna ce inimă are omul; uite, o fată cam îmbătrânită, rămasă nemăritată, dar am impresia că caraghiosul acesta de Bahceev îi cam face curte, vrea s-o „ceară de nevastă. Tu să taci, însă; e mare secret! Ei şi cine mai e dintre ai noştri? Despre copii, ce să-ţi spun: ai să-i vezi. Mâine e ziua onomastică a lui Iliuşa… Ţi-i, cât pe-aci era să uit! Cam de o lună încoace mai stă în ospeţie la noi Ivan Ivanâci Mizincikov, o rudă, ţi-ar veni un fel de văr de-al doilea; ei da, aşa este! A fost locotenent de husari şi nu demult şi-a dat demisia din armată; e un om încă tânăr. Suflet nobil şi generos! Dar s-a înglodat în datorii până peste urechi, încât mă întreb cum de a putut să-şi risipească atât de repede toată averea. De altfel, nici nu prea avusese cine ştie ce; o nimica toată, se poate spune, însă, că s-a ruinat; a făcut o mulţime de datorii… Acum stă la mine în ospeţie. Nici nu l-am cunoscut până acum; a sosit, s-a prezentat. Un om simpatic, bun, liniştit, respectuos. Nimeni nu-i aude glasul; nu scoate aproape nici un cuvânt, tace tot timpul. Foma îi spune în derâdere necunoscutul taciturn, dar el nu se supără şi Foma e mulţumit; îl consideră cam redus. In tot cazul, Ivan nu-l contrazice niciodată şi totdeauna e de părerea lui Foma. Hm! Pare să fie cam lovit cu leuca… Dar să-l lăsăm în plata Domnului! Ai să-l vezi. Avem şi oaspeţi din oraş: Pavel Semionâci Obnoskin, cu maică-sa 10; un om tânăr, dar foarte inteligent; se observă la el o 1 capacitate de gândire matură, temeinică… Nu ştiu cum să mă exprim ca să-ţi dai seama; unde mai pui că şi în viaţă se conduce după nişte principii etice severe, e un om de o înaltă moralitate! Şi, în sfârşit, o avem ca musafiră pe o oarecare Tatiana Ivanovna; se pare că tot o rudă de a noastră, mai îndepărtată – n-o cunoşti • – o domnişoară nu tocmai tânără, trebuie s-o recunoaştem, dar… Nu e lipsită de unele farmece; în orice caz, e atât de bogată, flăcăule, că ar putea să cumpere şi două moşii ca Stepancikovo; a moştenit de curând o avere imensă; înainte o ducea într-o mizerie neagră. Te-aş sfătui să fii cât mai circumspect cu ea… E o fire cam bolnăvicioasă… Un temperament cam năstruşnic… De altfel, ai un suflet generos şi-ţi vei da seama numaidecât, ai s-o înţelegi, a avut atâtea de suferit. Faţă de un om care a trebuit să sufere mult, se cade să fim şi mai grijulii! Dar să nu-ţi închipui cine ştie ce. Are, bineînţeles, o mulţime de defecte şi slăbiciuni: o ia uneori gura pe dinainte şi lasă să-i scape câte o vorbă cu totul nepotrivită, dar să nu crezi că minte… E foarte sinceră în tot ce spune… Are o inimă curată şi generoasă, iar dacă spune şi câte o minciună, o face numai şi numai dintr-o sensibilitate excesivă – mă înţelegi?

  Mi s-a părut că unchiul se simte cam jenat.

  — Ascultă-mă, unchiule, te iubesc atât de mult… Iată-mi întrebarea pe care ţi-o pun sincer şi deschis: eşti pe cale să te căsătoreşti cu cineva de aici, sau nu?

  — De la cine ai auzit? Răspunse el roşindu-se ca