un copil. Bine, dragul meu, să-ţi spun totul: mai întâi, că nu mă însor. Mămica, întrucâtva şi soră-mea, dar mai ales Foma Fomici, pe care mama îl adoră – şi pe bună dreptate, pe bună dreptate, căci a făcut multe pentru ea – vor neapărat să mă căsătoresc cu această Tatiana Ivanovna, din consideraţii cât se poate de rezonabile, bineînţeles, adică în interesul şi spre binele întregii familii, îmi dau seama perfect că nu-mi vor decât binele; şi totuşi, n-am sa mă căsătoresc – mi-am şi dat cuvântul de onoare în acest sens. Dar uite că n-am ştiut să spun categoric da sau ba. Cam aşa mi se întâmplă totdeauna. Şi iată-i, deci, încredinţaţi că voi fi de acord şi vor neapărat ca mâine, cu prilejul sărbătorii noastre de familie, să-i fac declaraţia… Îţi închipui ce bătaie de cap voi avea şi ce mă aşteaptă mâine; încât nici nu ştiu ce să mă fac! Şi când mă gândesc că Foma Fomici şi aşa e supărat pe mine, nu ştiu de ce; la fel şi mămica… Iţi mărturisesc că abia te-am aşteptat pe tine, dragul meu şi pe Korovkin… ca să-mi descarc inima…

  — Dar cu ce te poate ajuta Korovkin în chestia asta, unchiule?

  — Mă va ajuta, dragul meu, mă va ajuta – e un om, nu-l cunoşti, ce mai: un om de ştiinţă! Mi-am pus nădejdea şi mă bazez pe el ca pe o stâncă: e capabil să învingă orice piedici. Să-l auzi numai cum vorbeşte despre fericirea familiei! Şi în tine mi-am pus nădejdea, sperând că poate reuşeşti să-i convingi. Gân-deşte-te: să zicem că sunt vinovat, că am într-adevăr o mare vină – îmi dau seama de aceasta, doar nu sunt o brută nesimţită, înseamnă oare să rămân stigmatizat pe vecie? Chiar aşa, nu e chip să fiu şi eu iertat odată? Ce viaţă frumoasă am fi dus atunci!… Să vezi ce mare s-a făcut Saşurka mea, e fată de măritat! Şi Iliuşa cât a crescut! Mâine e ziua lui onomastică. Tare mă tem însă pentru Saşurka, să nu izbucnească cumva…

  — Unchiule, spune-mi unde mi-au dus geamantanul? Mă schimb îndată şi vin, iar mai departe…

  — La mezanin, dragul meu, la mezanin. Am dat poruncă dinainte să te conducă îndată ce soseşti de-a dreptul la mezanin, să nu te vadă nimeni. Foarte bine faci că te duci să-ţi schimbi hainele. O idee admirabilă. Iar eu între timp îi pregătesc pe toţi, cu binişorul. Pe curând, aşadar! Ce vrei, dragul meu, trebuie să fii şiret. Fără să vrei, devii un Talleyrand. N-ai încotro! S-or fi aşezat acum la ceai. La noi ceaiul se serveşte devreme. Foma Fomici preferă să ia ceaiul de cum se scoală; de altfel, e şi mai bine aşa… Ei, gata, am plecat, iar tu caută să vii după mine cât mai repede, nu mă lăsa prea mult singur: nu mă simt în largul meu acolo… Da! O clipă I Te-aş mai ruga ceva: să nu ţipi acolo la mine cum ai ţipat adineauri aici – ce zici? Dacă vei avea să-mi faci vreo observaţie, să mi-o spui când vom fi singuri; acolo însă caută să te stăpâneşti; laşi pentru mai târziu! În mo- meniul de faţă, am im cont prea încărcat acolo; porniţi şi supa1 raţi cum sunt.

  — Ascultă, unchiule, din tot ce am auzit şi am văzut până acum, sunt nevoit să cred că matale…

  — Că sunt un molâu, un motolog, asta vrei să spui? Zi, nu te jena! Mă întrerupse el cu totul neaşteptat. De, ce pot să fac, dragul meu! Ştiu asta. Aşadar, vii? Cât mai repede, să nu întârzii, te rog!

  Urcând în camera mea, mi-am deschis în grabă geamantanul, ţinând minte îndemnul unchiului să cobor cât mai repede. În timp ce mă îmbrăcam, mi-am dat seama că n-am aflat încă nimic din ceea ce aş fi vrut să ştiu, deşi stătusem de vorbă cu unchiul aproape o oră. Constatarea aceasta m-a uimit. Un singur lucru apărea oarecum clar: unchiul meu ţinea cu tot dinadinsul să mă însoare, iar zvonurile, potrivit cărora unchiul ar fi îndrăgostit de persoana respectivă, se dovedeau a fi absolut neîntemeiate. Îmi amintesc că m-am simţit foarte îngrijorat. Între altele, îmi dădeam seama că prin sosirea mea şi prin tăcerea mea în faţa unchiului am şi consimţit la această căsătorie. „E uşor, mă gândeam eu, e uşor să rosteşti cuvântul care te-ar lega apoi de mâini şi de picioare pentru totdeauna. Şi de fapt nici n-o văzusem măcar la faţă pe viitoarea mea logodnică!” Pe de altă parte, nu înţelegeam de unde provine această ostilitate împotriva mea din partea întregii familii? De ce, adică, ei toţi trebuiau să considere neapărat sosirea mea, aşa cum susţine unchiul, cu totul nedorită? Şi ce rol ciudat joacă în toate astea^unchiul meu în propria lui casă! De ce atâta fereală şi taină din partea lui? De ce-i atât de speriat şi necăjit? Mărturisesc că toate acestea mi s-au părut deodată lipsite de sens; iar visurile mele romantice şi elanurile eroice se risipiră la cel din-tâi contact cu realitatea. Abia acum, după convorbirea cu unchiul, mi-a apărut toată absurditatea propunerii sale excentrice şi am înţeles că numai un om ca unchiul meu era în stare să facă o asemenea propunere, în aceste împrejurări. Am mai înţeles că şi eu însumi, pornind entuziasmat şi cu atâta grabă la prima lui chemare, apar într-o postură destul de ridicolă. Cufundat în aceste gânduri supărătoare şi ros de îndoieli, mă îmbrăcam grăbit, fără să observ măcar prezenţa feciorului care mă servea.

  — Ce cravată doreşte să pună cuconaşul: aceea de culoare Adelaide, sau cealaltă, cadrilată? Întrebă deodată acesta cu o politeţe fandosită şi mieroasă.

  L-am privit mai atent şi ărri constatat că şi individul acesta părea a fi un tip straniu. Era un om încă tânăr, prea bine îmbrăcat pentru un valet, având aerul unui fante. Provincial. Jacheta cafenie, pantalonii albi, vesta de culoarea paiului, ghetele de lac şi cravata roz păreau anume