paza militarizată. 3) Ofiţerii din lagăre şi familiile lor. 4) Gardienii şi familiile lor (gardienii, spre deosebire de soldaţii din escortă, au casa lor în apropierea lagărului, chiar când îşi satisfac serviciul militar obligatoriu). 5) Foşti zeki (eliberaţi din lagărul învecinat ori din alte lagăre). * 6) Feluriţi indivizi cu bube-n cap, victime ale unei semireprimări, cu buletine „necurate”. (Aceştia, întocmai ca şi foştii zeki, trăiesc aici nu de bunăvoie, ci în virtutea unei damnări: chiar dacă nu li s-au indicat, ca deportaţi, tocmai aceste locuri, oriunde altundeva ar duce-o şi mai rău cu serviciul şi cu locuinţa, ori poate nici n-ar fi lăsaţi defel să trăiască.) 7) Aparatul de conducere din unităţile de producţie. Aceştia sunt oameni suspuşi, câteva

 

  *Epoca stalinistă a luat sfârşit, au bătut tot felul de vânturi, mai calde sau mai reci, dar mulţi zeki n-au părăsit niciodată lumea din jurul lagărelor, vizuinile lor de urşi – şi bine au făcut. Aici sunt, de bine-de rău, pe jumătate oameni, în vreme ce în părţile centrale ale Uniunii n-ar fi fost nici atât. Ei rămân acolo până la moarte şi copiii lor se aclimatizează, devenind autohtoni.

  Persoane la o întreagă aşezare. (Uneori, ei pot de asemenea să nu existe.) 8) Civili propriu-zişi – o adunătură pestriţă de oi rătăcite, tot felul de poame în căutare de câştiguri mari. Căci în aceste locuri îndepărtate, uitate de lume, poţi lucra de trei ori mai prost decât în metropolă, obţinând câştiguri de patru ori mai mari, cu sporuri pentru climă polară, loc de muncă îndepărtat şi disconfort, ^asta lăsând la o parte faptul că îţi poţi adjudeca şi munca deţinuţilor, în plus, mulţi dintre ei sunt ademeniţi aici prin recrutări, prin contracte, primind şi indemnizaţii de deplasare. Pentru cei ce ştiu să spele aurul extras prin corvezi, lumea din jurul lagărelor e un Klondyke. Aici e locul la care aspiră titularii de diplome false, aici se adună aventurierii, şarlatanii, profitorii. Un sejur aici e cât se poate de avantajos pentru cei ce vor să se folosească pe gratis de capul altuia (în contul unui geolog semianalfabet, geologii-zeki vor face şi cercetări de teren, le vor şi prelucra, vor formula şi concluziile, individul neavând apoi altceva de făcut decât să-şi susţină disertaţia în metropolă). Aici sunt deversaţi alcoolicii inveteraţi şi lepădăturile de tot soiul. Aici se îhtâlnesc cei din familii dezorganizate şi cei ce se ascund ca să nu plătească pensii alimentare. Mai poţi da aici şi peste tineri absolvenţi ai şcolilor tehnice, cărora, la repartizare, nu le-au reuşit manevrele pentru a obţine un post mai ca lumea. Dar pe aceştia, încă din prima zi de după sosire, îi trage aţa îndărăt, spre lumea civilizată, unde, dacă nu izbutesc să ajungă în primul an, reuşesc cu siguranţă în următorul. Există, de asemenea, o categorie aparte de civili: oameni deja în vârstă, trăiţi în preajma lagărelor cu zecile de ani: aceştia s-au aclimatizat în aşa măsură, încât nici n-au trebuinţă de o altă lume. Mai bună. Când lagărul din apropiere e închis ori autorităţile refuză să le mai plătească atâta cât pretind, ei pleacă, dar obligatoriu tot într-o zonă din vecinătatea unui lagăr, nu pot trăi altfel. Un astfel de specimen era Vasili Aksentâci Frolov, beţiv de elită, escroc faimos şi „mare meşter al fontei”, despre care ar fi multe de povestit aici, dar pe care l-am înfăţişat deja într-o piesă de teatru.1 Neavând nici un fel de diplomă, înecând în băutură tot ce-i mai rămăsese din meşteşug, Frolov nu câştiga niciodată mai puţin de 5000 de ruble vechi pe lună.

  În sensul său cel mai general, cuvântul civil desemnează un cetăţean oarecare al Uniunii Sovietice, care este liber, adică încă n-a fost arestat ori a fost deja eliberat, aşadar, inclusiv un cetăţean al lumii din jurul lagărelor. Dar, cel mai adesea, cuvântul e folosit pe Arhipelag în sensul lui restrâns: civilul este un cetăţean liber care lucrează cu deţinuţii într-o zonă de muncă. De aceea toţi cei din grupele l, 5 şi 6 care vin să lucreze aici sunt, de asemenea, civili.

  Civilii sunt angajaţi ca şefi de loturi şi de echipă, maiştri, magazioneri, normatori. Tot ei ocupă acele posturi care, dacă ar fi completate cu deţinuţi, ar complica mult misiunea escortei: şoferi, vizitii, expeditori de marfă, tractorişti, excavatorişti, screperişti, electricieni de linie, fochişti în schimburile de noapte.

  Aceşti civili de categoria a doua, simpli pălmaşi ca şi zekii, se împrieteneau cu noi imediat şi fără fasoane, făcând tot ce le era interzis de regimul lagărelor şi de codul penal: aruncau cu plăcere scrisorile zekilor în cutiile poştale libere din aşezarea unde locuiau; vindeau la talcioc felurite efecte Pasate de zekii din lagăr: luau banii, iar zekilor le aduceau ceva de crăpelniţă; împreună cu zekii subtilizau şi felurite obiecte din atelierele de producţie; venind pe jos sau cu maşina, introduceau în zona de producţie votcă. (Cum controlul de la postul de gardă era strict, sticlele de votcă, având dopurile etanşeizate cu smoală, erau scufundate în rezervoarele de benzină ale maşinilor. Când paza la descoperea şi acolo, oricum nu se făcea raport la stăpânire: comsomoliştii de la postul de gardă preferau să dea pe gât ei înşişi acea licoare, socotită pradă de război.)

  Acolo unde munca deţinuţilor putea fi atribuită civililor (şefii de echipă şi maiştrii nu se sfiau să o treacă şi la propriul lor activ), operaţia se făcea obligatoriu, căci munca înregistrată ca fiind făcută de un deţinut e, de fapt, pierdută: lui nu i se dă nici un ban, ci doar raţia de pâine. Aşa că, în perioadele când alimentele nu erau cartelate, avea un sens să închei situaţia trecând pe seama zekilor numai atât cât era necesar pentru a îndepărta riscul unor neplăceri, iar restul – la activul civililor, încasând banii, civilul îşi făcea şi sieşi viaţa mai uşoară, având ce să mănânce şi să bea, dar, totodată, îi aproviziona cu de-ale gurii şi pe zeki.

  Marele avantaj de a lucra în lumea din jurul lagărelor era evident şi