Şeful de lucrări reprezintă deja un alt grad în ierarhia conducerii producţiei, pentru deţinuţi el e o pacoste şi un duşman permanent. Şeful de lucrări nu întreţine legături de prietenie cu brigadierii şi nu face afaceri cu ei. Le rade foile de lucrări, demască tuhta (atât cât îl duce mintea) şi poate sancţiona oricând un brigadier sau un deţinut prin intermediul autorităţilor lagărului:, y… -… M… („Şefului de lagpunkt, tovarăşul.

  Vă rog să-i sancţionaţi cu cea mai mare severitate (de preferinţă trecându-i la regim de carceră, dar fără scoatere din producţie) pe brigadierul betonist z/k Oracevski, pentru turnarea de plăci cu depăşirea dimensiunilor prescrise, ceea ce a dus la un consum supranormativ de beton.

  Totodată, vă aduc la cunoştinţă că astăzi, adresându-mi-se în legătură cu înregistrarea volumului de muncă în foaia de lucrări, brigadierul z/k Alexeev i-a adus şefului de echipă, tov. Tumarkin, o ofensă, făcându -l măgar. Consider această atitudine a brigadierului z/k Alexeev, care subminează autoritatea conducerii oficiale, drept extrem de indezirabilă şi vă rog să luaţi împotriva lui măsurile cele mai hotărâte, mergând până la etaparea îutr-un alt lagăr.

  Şef de lucrări clasa I, Buslov”

  Pe acest Tumarkin, Buslov însuşi îl făcea măgar ori de câte ori avea ocazia, dar brigadierul z/k merita, pentru acelaşi lucru, etaparea.

  Nu trecea o zi de la Dumnezeu fără ca Buslov să prezinte asemenea note autorităţilor lagărului. Pedepsele aplicate deţinuţilor reprezentau, în ochii lui, cel mai puternic stimulent. Buslov făcea parte dintre acei şefi de producţie, care se integraseră în sistemul GULAG-ului şi ştiau cum trebuie acţionat aici. Aşa şi spunea la şedinţe: „Am o îndelungată experienţă în activitatea cu z/k z/k şi nu mă sinchisesc de ameninţările lor că voi fi aranjat, vezi mata, cu târnăcopul.” Dar, observa el cu regret, generaţiile din Gulag nu mai erau cele de altădată. Oamenii ajunşi în lagăr după ce făcuseră războiul şi cunoscuseră Europa nu mai aveau nici un respect pentru nimeni. „Or, în 1937, era o plăcere să lucrezi cu zskii. De pildă, când intra în baracă un angajat civil, ze-ka ze-ka se ridicau în picioare.” Buslov ştia şi cum să-i înşele pe deţinuţi, şi cum să-i trimită în locuri periculoase, nu le cruţa nicicând forţele, nici stomacurile,

  Şi cu atât mai puţin amorul propriu, înalt, cu nasul lung, purtând cizme americane cu carâmbii scurţi, primite prin UNRRA pentru cetăţenii sovietici aflaţi în nevoie, bântuia neobosit pe la toate etajele unei clădiri în construcţie, ştiind că altfel toate ungherele şi cotloanele vor fi pline de ze-ka ze-ka, aceste creaturi trândave şi jegoase, veşnic în căutarea unui locşor unde să ardă gazul, şezând sau culcaţi, încălzindu-se, despăduchindu-se şi chiar împreunându-se, şi asta în toiul scurtei zile de muncă de zece ore, pentru ca apoi brigadierii să se bulucească în birourile normatorilor înregistrând tuhte.

  Dintre toţi şefii de echipă, unul singur inspira o oarecare încredere: Fiodor Vasilievici Gorşkov. Era un bătrânel pirpiriu, cu mustăţi albe, răsfrânte. Cunoştea lucrările de construcţii în toate fineţurile lor, se pricepea şi la munca lui şi la cea a vecinilor şi, în plus şi mai presus de toate, virtute rară printre angajaţii civili, era sincer interesat de calitatea construcţiei: nu cu gândul la buzunar, ca Buslov (o să-mi taie din leafă ori o să-mi dea primă? O să mă beştelească ori o să mă laude?), ci lăuntric, de parcă ar fi durat acea imensă clădire pentru el şi ar fi vrut-o cât mai trainică. Şi de băut, bea cu măsură, fără să uite de şantier. Dar avea şi un mare defect: nu se acomodase cu obiceiurile Arhipelagului, nu putuse deprinde năravul de a-i ţine pe deţinuţi sub teroare, îi plăcea şi lui să bântuie pe şantier şi să vadă totul cu ochii lui, dar nu ca Buslov, ca să-i vâneze pe cei ce trăgeau chiulul: îi făcea plăcere să zăbovească puţin cu dulgherii pe o grămadă de bârne, cu zidarii pe stiva de cărămizi, cu tencuitorii lângă lada cu mortar şi să stea de vorbă cu ei. Uneori îi servea pe deţinuţi cu bomboane, ceea ce, pentru aceştia din urmă, ţinea de domeniul miracolului. De o singură muncă nu se putuse despărţi pâhă la bătrâneţe: tăiatul sticlei. Avea întotdeauna diamantul în buzunar şi, dacă muncitorii se apucau să taie sticlă în faţa lui, începea numaidecât să bombăne că nu o taie cum trebuie, îi dădea la o parte şi se apuca el însuşi de treabă. Când Buslov se ducea pentru o lună la Soci, Fiodor Vasilievici îi ţinea locul, dar refuza net să se instaleze în biroul acestuia, rămânând în sala comună a şefilor de echipă.

  Toată iarna, Gorşkov umbla într-o scurtă rusească de modă veche, cu pliscuri mai jos de brâu. Gulerul era cam năpârlit, dar piepţii se ţineau încă foarte bine. Se spunea despre scurta aceea că Gorşkov o poartă de peste treizeci şi unu de ani, după ce, înainte, alţi câţiva ani tatăl său o îmbrăcase la sărbători; astfel s-a aflat, în cele din urmă, că tatăl lui, Vasili Gorşkov, fusese şef de echipă la antrepriza statului. Şi atunci toţi au înţeles de unde i se trăgea lui Fiodor Vasilievici patima pentru piatră, lemn, sticlă şi vopsea: din fragedă pruncie trăise pe şantiere. Şi cu toate că meşterii de atunci erau şi ei „la stat”, birocraţia le-a intrat în sânge abia celor de acum: cei de odinioară erau nu meşteri, ci artişti.

  Fiodor Vasilievici mai laudă şi acum rânduiala de altădată:

  — Ce-i astăzi un şef de lucrări? Nu poate nici măcar să treacă o copeică dintr-o coloană în alta. Pe vremuri, meşterul se înfăţişa la lucrătorii lui sâmbăta: „Ei, băieţi, înainte, sau după baie?” „După, tataie, după!” i se răspundea. „Atunci uite banii de baie, şi după aia la crâşma cutare.” Băieţii Ieşeau buluc de la baie, iar el îi aştepta la crâşmă cu masa întinsă: votcă, mâncare, samovarul duduind… Pas apoi de lucrează prost lunea Pentru noi, astăzi, toate astea sunt arhicunoscute şi li s-a zis pe nume: muncă istovitoare, exploatare