e de o formă destul de naturală. În orice caz, l-a aşternut o mână iscusită. Mă bucur foarte mult, adăugă el, privindu-l pe Villefort cu recunoştinţă, că am de-a face cu un om ca dumneavoastră, căci într-adevăr invidiosul meu este un adevărat duşman.

Şi, în fulgerul care trecu prin ochii tânărului când rosti aceste cuvinte, Villefort putu să-şi dea seama de energia violentă ascunsă sub înfăţişarea sa blândă.

— Şi, acum, haide, glăsui substitutul, răspunde-mi sincer, domnule, nu ca un acuzat judecătorului, ci, aşa cum un om aflat într-o situaţie delicată, răspunde altui om care se interesează de el: ce e adevărat în acuzaţia această anonimă?

Şi Villefort aruncă pe birou, cu dezgust, scrisoarea înapoiată de Dantès.

— Totul şi nimic, domnule şi iată adevărul curat, pe onoarea mea de marinar, pe iubirea mea pentru Mercédès, pe viaţa părintelui meu.

— Vorbeşte, domnule, spuse cu glas tare Villefort. Apoi adăugă în şoaptă:

"Dacă Renée ar putea să mă vadă, nădăjduiesc că ar fi mulţumită de mine şi că nu mi-ar mai spune că sunt un tăietor de capete".

— Să vedeţi: plecând din Neapole, căpitanul Leclère s-a îmbolnăvit de friguri. Deoarece nu avem medic pe bord, iar el nu a vrut să poposim în nici un punct al coastei, grăbit cum era, să se ducă pe insula Elba, boala lui s-a înrăutăţit aşa de mult încât, spre sfârşitul celei de-a treia zi, simţind că va muri, m-a chemat lângă el.

"Dragă Dantès, mi-a spus el, jură-mi pe onoarea ta că vei face ce am să-ţi spun. E vorba de interese cât se poate de mari".

"Îţi jur, domnule căpitan", i-am răspuns eu.

"Ei bine, întrucât, dupa moartea mea, comanda vasului îţi aparţine în calitate de secund, vei lua comanda, te vei îndrepta spre insula Elba, vei debarca la Porto-Ferrajo, vei întreba de mareşalul cel mare, îi vei încredinţa scrisoarea aceasta: poate că atunci, el îţi va preda o altă scrisoare şi vei fi însărcinat cu o misiune. Misiunea care-mi era rezervată mie, Dantès, va fi îndeplinită de tine şi toată cinstea ţi se va cuveni ţie".

"O voi îndeplini, domnule căpitan, dar poate că nu am să ajung aşa de uşor, cum credeţi dumneavoastră, la marele mareşal".

"Uite un inel pe care i-l vei trimite, glăsui căpitanul şi care va îndepărta toate dificultăţile".

Spunând acestea, mi-a încredinţat un inel.

Era şi timpul: peste două ceasuri a căzut în delir; a doua zi a murit.

— Şi ce-ai făcut atunci?

— Ceea ce trebuia să fac, domnule, ceea ce oricine ar fi făcut în locul meu. În orice caz, rugăminţile unui muribund sunt sfinte, iar, la marinari, rugăminţile unui superior sunt ordine care trebuie îndeplinite. M-am îndreptat deci spre insula Elba, unde am ajuns a doua zi; am consemnat toată lumea pe bord şi am coborât singur pe pământ. Aşa cum prevăzusem, am întâmpinat unele greutăţi pentru a ajunge la mareşalul cel mare. I-am trimis însă inelul care urma să-mi servească drept semn de recunoaştere şi toate uşile s-au deschis în faţa mea. M-a primit, m-a cercetat cu privire la ultimele împrejurări ale morţii nefericitului Leclère şi, precum acesta prevăzuse, mi-a predat o scrisoare, însărcinându-mă s-o duc personal la Paris. I-am făgăduit, căci era vorba să îndeplinesc ultima voinţă a căpitanului meu. Am coborât pe ţărm, am pus repede la punct toate chestiunile de bord, apoi am alergat să-mi văd logodnica pe care am regăsit-o mai frumoasă şi mai iubitoare decât oricând. Mulţumită domnului Morrel, am trecut peste toate piedicile ecleziastice. În sfârşit, domnule, asistam, cum v-am spus, la ospăţul de logodnă, mă pregăteam să mă căsătoresc peste un ceas şi îmi făceam socoteala să plec mâine la Paris, când, în urma denunţului pe care dumneavoastră arătaţi a-l dispreţui tot atât cât şi mine, am fost arestat.

— Da, da, murmură Villefort, tot ce-mi spui pare a fi adevărat, iar dacă eşti culpabil, e din imprudenţă; ba încă imprudenţa este legitimată de ordinele căpitanului dumitale. Înapoiază-ne scrisoarea care ţi s-a dat pe insula Elba, dă-mi cuvântul că te vei prezenta la prima chemare şi du-te la prietenii dumitale.

— A, dar, sunt liber, domnule? exclamă Dantès în culmea bucuriei.

— Da, dar dă-mi numai scrisoarea.

— Trebuie să fie în faţa dumneavoastră, domnule; căci mi s-a luat o dată cu celelalte hârtii şi recunosc câteva în pachetul acesta.

— Aşteaptă, spuse substitutul lui Dantès, care îşi lua mănuşile şi pălăria, aşteaptă. Cui îi este adresată?

— Domnului Noirtier, strada Coq-Héron, Paris.

Trăsnetul dacă ar fi căzut asupra lui Villefort şi nu l-ar fi izbit mai fulgerător şi mai neprevăzut. Recăzu în fotoliul de unde se sculase pe jumătate, ca să ajungă la teancul cu hârtii confiscate şi frunzărindu-l repede, scoase scrisoarea fatală asupra căreia aruncă o privire pătrunsă de o groază de nespus.

— Domnul Noirtier, strada Coq-Héron, numărul 13, murmură el, devenind din ce în ce mai palid.

— Da, domnule, răspunse Dantès uimit. Îl cunoaşteţi?

— Nu, răspunse repede Villefort. Un servilor credincios al regelui nu-i cunoaşte pe conspiratori.

— E vorba deci de o conspiraţie? întrebă Dantès care, după ce se crezuse liber, începea să fie cuprins de o groază mai mare decât cea dintâi. În orice caz, domnule, v-am spus, nu aveam habar de cuprinsul" depeşei pe care o purtam.

— Da, reluă Villefort cu glas înăbuşit; dar ştii numele celui căruia îi era adresată.

— Pentru a i-o preda în persoană trebuia să-l ştiu, domnule.

— Şi n-ai arătat nimănui scrisoarea? întrebă Villefort citind şi îngălbenindu-se pe măsură ce citea.

— Nimănui, domnule, pe cuvânt de onoare.

— Nu ştie nimeni că erai purtătorul unei scrisori venită de pe insula Elba şi adresată domnului Noirtier?

— Nimeni, domnule, afară de cel care mi-a predat-o.

— E prea mult, totuşi, e prea mult! murmură Villefort.

Fruntea lui Villefort se întuneca tot mai mult. Buzele lui albe, mâinile tremurătoare, ochii aprinşi făceau să treacă prin cugetul lui Dantès cele mai dureroase bănuieli.

După citirea scrisorii, Villefort îşi lăsă capul în mâini şi rămase o clipă copleşit.

— Vai, ce e, domnule? întrebă Dantès cu sfială.

Villefort nu răspunse; dar, după câteva clipe, îşi înălţă chipul palid şi descompus şi mai citi o dată scrisoarea.

— Şi spui că nu ştii ce conţinea scrisoarea? reluă Villefort.

— Repet pe