Cărți «Cenusa si orhidee la New York descarcă top romane de dragosste .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
— în mijlocul nostru se află trădători, care îşi vor primi însă neîntârziat pedeapsa, zise Joe. Eşecurile de la Trapani şi de la Roma sînt datorate unor denunţuri anonime... Oamenii mei de la poliţie mi-au suflat ceva la ureche...
Joe începu să-şi frece nervos mîinile.
— însă pe nemernic am să-l descopăr foarte curînd, adăugă el, aruncînd o privire ameninţătoare în jur.
— îmi îngădui să asist şi eu la debarcarea stupefiantelor ? întrebă placid unchiul Gino.
— Vrei să mă controlezi ? zise bătăios Joe,
— De ce nu ? interveni Don Calo. Organizaţia are drept de control şi de cenzură asupra tuturor membrilor ei, fără excepţie.
— Vreau să te secondez, Joe, spuse unchiul Gino cu modestie. Cred că mă autsrizezi, Vincenzo, să asist la această operaţie ? se adresă el lui
Mircea.
— Orice sprijin e bine venit, zise Mircea neutru.
Ştia că în afacerea asta îi revenea un rol foarte important. Teoretic, el era stăpînul întregului transport.
Don Calo se întoarse spre un bărbat chel şi gras, care se servea cu un pahar de M a r sala.
— După debarcare, opiul va fi transportat pe căile normale la fabrica dumitale, Don Girolamo. Te-aş ruga să grăbeşti operaţia de prelucrare a opiului. Avem nevoie urgent de heroină pentru Statele Unite. Portocalele de ceară sînt gata ?
— Patru mii aşteaptă să fie injectate cu heroină. Alte trei mii vor fi gata în cîteva zile, zise chelul.
— Foarte bine, spuse Don Calo.
îşi îndreptă privirile spre un bătrînel cu aer de pensionar inofensiv, care dormita într-un fotoliu.
— Don Muie ! îl strigă Don Calo. Bătrînelul deschise ochii.
— He ! Ce e ?
Don Muie era unul dintre cei mai mari proprietari de livezi de portocale din nord-vestul Siciliei.
— Poţi să-mi pregăteşti trei vagoane de portocale pentru Marsilia ? întrebă
Don Calo.
— Şi patru, zise Don Muie.
— Oamenii dumitale să fie mai atenţi cînd vor băga portocalele de ceară în lădiţele cu portocale veritabile...
Bătrînelul închise iarăşi ochii.
— Bine. Bine. Oamenii mei îşi cunosc meseria. Dumneata, Don Calo, să ai numai grijă de vamă. Data trecută era să avem neplăceri.
— A fost un agent nou, spuse Don Calo. Dar de atunci s-a dat pe brazdă.
— Debarcarea o faceţi tot la Castellamare ? întrebă Don Muie. ;
— Tot. între Scapello şi Punta della Craperia Grande, zise unchiul Gino.
Vii şi dumneata cu noi, Don Mule ?
— Expediţiile astea nu mai sînt potrivite cu vîrstă mea, spuse bătrînelul. Asta e treabă pentru tineri. Don Vincenzo merge ?
— Merge, cum să nu meargă, zîmbi unchiul Gino," uitîndu-se patern la
Mircea. Opiul este al lui.
în acelaşi moment se deschise uşa dormitorului. Doctorul Mangano apăru în prag.
— Don Serafino a murit, spuse el simplu.
Din dormitor se auzeau hohotele de plîns ale Luciei. Moartea lui Don
Serafino o trezise la realitate...
*
* *
Nori grei se fugăreau pe cerul de păcură. Marea se agita ca o bătrînă arţăgoasă. Valurile se umflau asemenea unor dealuri mişcătoare, pornind la asaltul ţărmului. Apele spumoase se zdrobeau de stînci. Peste întinderile necuprinse ale mării, se aşternuse o imensă cuvertură de spumă albă- verzuie. Vîntul năpraznic pulveriza crestele valurilor, ridicînd în văzduh perdele împletite parcă din stropi minusculi de apă, care împiedicau vederea.
Nava Calypso, sub pavilion sirian, se oprise în largul golfului Castellamare şi aştepta bărcile pescăreşti cu motor, care aveau să execute transbordarea încărcăturii de stupefiante. Spre a se menţine pe loc, în ciuda vijeliei care sufla spre ţărm, comandantul îşi plasase astfel nava, încît să primească vîntul din prova şi din travers. Această poziţie dezavantaja bărcile care s-ar fi alipit flancurilor lui Calypso, căci rămîneau expuse în permanenţă suflului puternic al vijeliei.
Aproape de miezul nopţii bărcile pescăreşti sosiră la locul de întîlnire. în pofida condiţiilor grele pe care le crea marea agitată, transbordarea începu să fie executată fără întîrziere. Personalul navigant al bărcilor dădea dovadă de o advărată măiestrie. Se lucra cu multă tragere de inimă, pentru că plata era excepţională. Joe Marcucci, care dirija personal operaţia, se pricepea să- şi stimuleze subalternii. Pierderile în oameni şi materiale erau inevitabile. Trei lăzi cu opiu se sparseră în timpul coborîrii de pe vapor. Vijelia le plesni de babordul navei, făcîn-du-le ţăndări. Alte două lăzi scăpară în mare în timp ce erau încărcate în bărci. Un om luat de un val fu strivit între ambarcaţiunea sa şi pereţii de fier ai vaporului.
Aproape de ora trei debarcarea luă sfîrşit.
Joe Marcucci supraveghease operaţia de pe ţărm. Urmărise îndeaproape transportul lăzilor din bărci pe plajă şi de acolo în camioanele care aşteptau sus pe marginea falezei. încheierea cu succes a acestei acţiuni avea să atîrne greu în balanţa alegerii sale în fruntea organizaţiei. Fără să ţină seama de primejdii, dirija personal transportul lăzilor. Era văzut cînd jos pe plajă, cînd sus pe faleză, cînd umblînd fără teamă pe cărările primejdioase care se strecurau printre hăurile falezei.
Unchiul Gino îl urma ca o umbră. Joe fierbea ca un vulcan gata să erupă. Sus pe faleză, aştepta Don Calo. Adăpostit într-un fort ruinat, rămas de pe vremea angevinilor, urmărea ca un generalisim de la postul său de comandă desfăşurarea acţiunii..
Lucky Balestrere, omul său de încredere, stătea pe faleză şi îi comunica prin radio mersul acţiunii.
În jurul orei trei se deschiseră băierile cerului şi din înălţimi porni să se reverse potopul. Descărcaturile electrice se succedau fără întrerupere, făcînd să vuiască văzduhul.
Ultimele lăzi erau încărcate în camioane. Joe şi unchiul Gino stăteau pe marginea falezei. La lumina fulgerelor puteau să vadă şi plaja înţesată de oameni, şi marea care se frămînta printre stînci, şi camioanele, şi ruinele fortului, care se profilau pe cerul incendiat.
Joe se uită la ceasul său brăţară.
— într-un sfert de oră plecăm la Palermo, spuse el lui Ricco Chifalo, unul dintre adjuncţii săi.
Unchiul Gino rîse satisfăcut :
— Am făcut treabă bună, adăugă el.
—Avănd în vedere dificultăţile întîmpinate, va'trebui să-i