stând lucrul deci, sunt de părere Să iai pe mândrul conte de bărbat. O, e un gentilom drăguţ. Romeo Pe lângă el e-o zdreanţă. Şoimul n-are Ochi mai frumos, mai limpede, mai verde, Ca Paris, fata mea. Afurisită Să fiu, de nu vei fî mai fericită Cu-al doilea, pentru că-i mult mai bine Ca cel dintâi, ori dacă nu, oricum Romeo doar e mort, e ca şi mort, Căci el, deşi trăieşte, nu te are!

JULIETA

Vorbeşti din inimă?

110

dU> sa ma

DOICA

 Ba§i din suflet!  Dumnezeu!

JULIETA

Amin!

Ce-ai spus?

DOICA

JULIETA

M-ai mângâiat nevoie mare. Te du şi spune mamei că mă duc La fratele Lorenzo, ca să cer Iertare că l-am supărat pe tata, Şi ca să-mi deie sfântul dezlegarea...

DOICA

Prea bine faci! Mă duc. Mă duc. Sunt gata. (Pleacă)

JULIETA (Singură) Bătrână blestemată, îndrăcită! E vreun păcat mai mare ca acesta De-a mă-ndemna să-mi calc acum cuvântul, Sau să-mi bârfesc cu mii de-ocări bărbatul, Pe care-l preamărea aceeaşi gură De mii de ori?... în lături, sfetnic rău! Nu mai ascult de sfaturile tale. La schimnic poate aflu ajutor, De nu, o, Doamne, dă-mi puteri să mor! (Iese)

în chilioara mea...

112

ACTUL IV

SCENA I

CHILIA FRA TELUILORENZO - LORENZO ŞI PARIS

LORENZO

Pe joi spuneaţi? E prea scurt termen, conte.

PARIS

E tata socru care vrea aşa:

Nu vreau prin amânări să-i stâmpăr graba.

LORENZO

Spuneaţi că nu ştiţi încă voia fetei. Acesta nu e drumul drept, nu-mi place.

PARIS

Ea-şi plânge încă vărul, şi de-aceea          ^

Nu i-am vorbit prea multe de iubire, Nu râde-n casa lacrimilor Venus. Dar tată] ei, intrat la griji, văzând-o Aşa de stăpânită de durere, Prevăzător, vrea să grăbească nunta, Spre-a potoli acest potop de lacrimi, Şi toate câte-acu-n singurătate O dor, vor tî-n curând înlăturate Intrând în lume... Iată ce ne face Să n-amânăm această cununie...

LORENZO (Aparte) O, de n-aş şti de ce trebuie amânată!

(Tare) Priveşte, conte, vine domnişoara

W

 

Soţia mea!

(Intră Julieta)

PARIS

Bine-ai venit

JULIETA Signore, poate fi Aceasta numai după cununie.

PARIS

Joi, poate - aceasta trebuie să fie!

Ce trebuie va fi.

JULIETA

LORENZO

Fără-ndoială

u      .                       PARIS

Veniţi la schimnic pentru spovedire?

JULIETA

De-aş da răspuns, m-aş spovedi chiar vouă.

PARIS Sa nu-i ascundeţi dacă vă sunt drag.

JULIETA La-rm este drag eu vouă nu v-ascund.

PARIS

Nici lui nu-i veţi ascunde că vi-s drag.

JULIETA

Dac-o voi spune-o când veţi fi plecat t mai de preţ de cum v-aş spune-o-n'faţă

PARIS

Vai, faţa ta, sărmana, e brăzdată De lacrimi.

JULIETA

Totuşi lacrimile mele N-au nici un merit: faţa mea avea Un merit foarte mic şi tară ele.

PARIS

Acest răspuns îi face rău mai mult Ca lacrimile...

JULIETA Nu-i o calomnie, E adevărul ce mi-l spun în faţă.

PARIS A mea e faţa ce-o calomniezi...

JULIETA

Se poate, căci ea nu-i a mea...

(Către Lorenzo)

Ce crezi,

Ai vreme-acum, cucernicul meu tată, Ori mai târziu să viu, pe la vecernie?

LORENZO

Am vreme-acum, fiica mea-ntristată! Fii bun signore, şi ne lasă singuri.

PARIS

O, mă ferească Dumnezeu să tulbur Evlavia... Joi, Julieta, viu; Primeşte-această sfântă sărutare. (Pleacă)

 

JULIETA

închide uşa, şi pe urmă, vino Să plângi cu mine; toate s-au sfârşit!

LORENZO

Ah, Julieta, ştiu amarul tău;

Da, l-am aliat şi sunt ca scos din fire.

Tu trebuie, şi fără-ntârziere,

Joi să-nsoţeşti pe Paris la altar.

JULIETA

Nu-mi spune, tată, c-ai aflat aceasta, De nu-mi poţi spune şi cum s-o împiedic, De nu-i în stare-nţelepciunea ta Să-mi vină-n ajutor, atunci aprobă înţelepciunea hotărârii mele: Acest pumnal mă mântuie de toate! Căci Dumnezeu uni inima mea Cu-a lui Romeo, tu a noastre mâini; Şi mai-nainte ca această mână Ce-ai pus-o tu în mâna lui Romeo Să poată întări alt legământ, Sau inima mea dreaptă să se-ntoarcă Cu viclenie de sperjur spre-un altul -Aceasta-aici le face lor dreptate! Deci dă-mi un sfat, dar dă-mi-l chiar acum, Din viaţa ta cea plină de-ncercări, -De nu, atunci pumnalul sângeros Va hotărî-ntre soarta mea amară Şi viaţa mea, de cumva anii tăi Cu-nţelepciunea lor nu vor găsi Cu cinste-adevărată o scăpare. Deci vino-mi, dacă poţi, în ajutor Cu sfatul tău, - de nu, mă voi ucide!

LORENZO

Opreşte, fata mea! întrezăresc Ca o nădejde, - dar aceasta cere

114

115

O faptă tot atât de disperată Ca şi aceea ce-am vrea s-o-mpiedicăm. De simţi tăria să te-omori mai bine, Decât să iei pe Paris de bărbat, Nu mă-ndoiesc că vei primi atunci Ceva ca moartea, tu ce eşti în stare Spre-a rămâne cu cinstea nepătată, Să-mbrăţişezi chiar moartea-adevărată. De ai curaj s-o faci, pot să te-ajut.

JULETA

Decât să iau pe Paris, porunceşte-mi Să sar din vârfu-acelui turn, să merg Pe drumuri cu tâlhari, să dorm cu şerpii, Şi-aruncă-mă-n cătuşe printre fiare! Mă-nchide noaptea-ntr-un cavou cu oase Ce huruie cu scăfârlii hidoase; Cu putrede ciolane; porunceşte-mi Să mă cobor, de vie, în mormânt; Mă-nfioram când auzeam acestea, -Dar tară groază, fără şovăire, Le-aş face, numai să rămân soţia Fără prihană-a dulcelui meu soţ!

LORENZO

Bun; du-te acasă veselă şi spune Că iei pe Paris. Mâine-i miercuri. Cată Să întocmeşti aşa, ca mâine seară Să te-odihneşti tu singură, şi doica Să nu doarmă-n iatacul tău cu tine. Ia filtru-acesta, când te vei culca, Şi dă pe gât tot sucul lui de ierburi; îndată vei simţi atunci prin vine Un rece şi adormitor fior... Iar pulsul tău va înceta de-a bate, Şi nici răsuflet, nici căldura ta Nu vor vădi că mai trăieşti; pe-obraji

 

116

Şi buze trandafirii vor păli Ca palida cenuşă, şi-o perdea Pe-a ochilor ferestre-ţi va cădea, Ca moartea când închide zarea vieţii, Tot trupul tău, lipsit de mlădiere Va-nţepeni-ngheţat parc-ar fi mort... în starea aceasta, ca icoană-a morţii, Vei aştepta tu douăzeci şi patru De