Simţi că-i stă inima. Îşi aminti deodată că se aflau la jumătate de milă sub pământ, cu milioane de tone de pământ şi de piatră deasupra capului, ţinute pe loc de doar câteva bârne.

— Ce dracu’ a mai fost şi asta? rosti Tommy cu glas speriat.

Billy sări în picioare, tremurând de spaimă. Îşi ridică lămpaşul şi se uită în ambele părţi ale tunelului. Nu văzu flăcări, nici căderi de pietre sau mai mult praf decât de obicei. Când ecourile se stinseră, nu se mai auzi niciun zgomot.

— A fost o explozie, zise el cu voce tremurată.

Asta era cea mai mare teamă a minerilor în fiecare zi. O scăpare bruscă de grizu putea fi produsă de o cădere de pietre sau de un ortac care cioplea printr-o fisură din filon. Dacă nu observa nimeni semnalele de avertizare – sau dacă pur şi simplu concentraţia creştea mult prea repede –, gazul inflamabil putea fi aprins de scăpărarea unei potcoave de ponei, de clopoţelul electric al unei cuşti sau de vreun miner nesăbuit care-şi aprindea pipa, sfidând toate regulamentele.

Tommy zise:

— Dar unde?

— Cred că jos, la Orizontul Principal… de-aia noi am scăpat.

— Să ne-ajute Dumnezeu!

— O să ne ajute, spuse Billy şi groaza începu să i se domolească. Mai ales dacă ne ajutăm şi singuri.

Cei doi ortaci pentru care lucraseră băieţii dispăruseră – ei se duseseră să-şi petreacă pauza în sectorul Goodwood. Billy şi Tommy erau nevoiţi să ia singuri decizii.

— Cred că ar fi mai bine să mergem la puţul de aeraj.

Îşi traseră hainele pe ei, îşi prinseră lămpaşele la brâu şi fugiră spre puţul de aeraj, numit Pyramus. Manipulatorul manivelei, responsabil cu liftul, era Dai Haleală.

— Nu mai coboară colivia! rosti el cu panică în voce. Am sunat întruna!

Frica omului era contagioasă şi Billy trebui să-şi înfrângă propria-i groază. După o clipă spuse:

— Dar telefonul?

Manipulatorul comunica cu corespondentul său de la suprafaţă prin semnalele unui clopoţel electric, însă de curând fuseseră instalate telefoane la ambele orizonturi, conectate la biroul directorului ortacilor, Maldwyn Morgan.

— Niciun răspuns, zise Dai.

— Mai încerc o dată.

Telefonul era prins de peretele de lângă cuşcă. Billy luă receptorul şi începu să învârtă manivela.

— Haide, haide!

Se auzi o voce tremurândă.

— Da?

Era Arthur Llewellyn, secretarul directorului.

— Pestriţule, Billy Williams la telefon, răcni Billy în receptor. Unde-i domnul Morgan?

— Nu-i aici. Ce-a fost bubuitura aia?

— A fost o explozie în subteran, nătărăule! Unde-i şeful?

— Se duse la Merthyr, rosti Pestriţul pe un ton plângăreţ.

— De ce s-a dus… nu contează, lasă! Uite ce trebuie să faci. Pestriţule, mă auzi?

— Da.

Vocea se auzi puţin mai tare.

— Mai întâi, trimite pe cineva la biserica metodistă şi spune-i lui Dai Plângăciosul să adune o echipă de salvare.

— Aşa.

— Apoi sună la spital şi zi-le să trimită ambulanţa la gura puţului.

— E cineva rănit?

— Sigur trebuie să fie, după o bubuitură de-asta! În al treilea rând, pune-i pe toţi oamenii din magazia de spălare a cărbunilor să scoată furtunurile de incendiu.

— Incendiu?

— Pulberea o să ia foc. În al patrulea rând, sună la secţia de poliţie şi spune-i lui Geraint că s-a produs o explozie. El o să sune la Cardiff.

Lui Billy nu-i mai trecea prin minte vreo altă urgenţă.

— În regulă?

— În regulă, Billy.

Billy puse receptorul înapoi în furcă. Nu era sigur cât de eficiente aveau să se dovedească instrucţiunile sale, însă convorbirea cu Pestriţul îl ajutase să-şi limpezească mintea.

— Sunt oameni răniţi la Orizontul Principal, le zise el lui Dai Haleală şi lui Tommy. Trebuie să coborâm acolo.

Dai spuse:

— Nu putem, colivia nu-i aici.

— E o scară pe peretele puţului, nu?

— Sunt aproape două sute de metri!

— Păi dacă eram fătălău, nu mă mai făceam ortac, nu?

Cuvintele sale erau curajoase, dar asta nu însemna că nu era speriat. Scara din puţ era rareori folosită şi era posibil să nu fie bine întreţinută. Orice scăpare, orice treaptă ruptă l-ar fi făcut să se prăbuşească în gol.

Dai deschise poarta cu un zăngănit. Pereţii puţului erau din cărămidă alunecoasă şi mucegăită. O bordură îngustă străbătea cărămida de jur împrejur, pe dinafara adăpostului din lemn al coliviei. O scară de fier era fixată cu scoabe cimentuite în zidărie. Nu era nimic liniştitor la barele laterale subţiri şi la treptele înguste. Billy şovăi, regretându-şi bravada impulsivă. Însă ar fi fost prea umilitor dacă ar fi dat înapoi acum. Trase adânc aer în piept şi rosti o rugăciune în gând, apoi păşi pe bordură.

Ocoli până ajunse la scară. Îşi şterse mâinile de pantalonii scurţi, apucă barele laterale ale scării şi-şi puse tălpile pe trepte.

Începu să coboare. Fierul era aspru la atingere şi rugina i se sfărâma sub degete. În unele locuri scoabele se desprinseseră şi scara se legăna în mod neliniştitor sub picioarele sale. Lămpaşul prins la brâu era suficient de strălucitor ca să lumineze treptele de sub el, dar nu şi ca să-i arate fundul puţului. Nu ştia dacă asta era de bine sau de rău.

Din păcate, coborârea îi lăsa timp să se gândească. Îşi aminti toate felurile în care puteau muri minerii. Cea mai rapidă şi nedureroasă moarte era să fii ucis de explozie. Arderea metanului producea un dioxid de carbon sufocant, căruia minerii îi spuneau gaz de explozie. Mulţi erau prinşi sub căderile de pietre şi puteau muri din cauza hemoragiei până ajungeau să fie salvaţi. Unii mureau de sete, în timp ce colegii lor încercau să-şi croiască drum prin dărâmături la doar câţiva paşi de ei.

Se simţi cuprins deodată de dorinţa de a se întoarce, de a urca înapoi la adăpost, în loc să coboare în mijlocul distrugerii şi-al haosului de jos – dar nu putea, căci Tommy era exact deasupra lui, venind după el.

— Eşti cu mine, Tommy? strigă el.

Vocea lui Tommy se auzi chiar de deasupra capului său.

— Da!

Asta îl mai îmbărbătă pe Billy. Începu să coboare mai repede, simţind cum îi revine încrederea. În curând văzu o lumină şi o clipă mai târziu auzi voci. Când se apropie de Orizontul Principal, simţi miros de fum.

Auzea acum o hărmălaie înfiorătoare, ţipete şi ciocănituri, pe care se strădui să le identifice. Simţea deja cum îi piere curajul. Îşi veni însă în fire: trebuia să existe o explicaţie raţională. O clipă mai târziu îşi dădu seama că auzea nechezatul îngrozit al poneilor şi loviturile lor