de copită, în timp ce încercau disperaţi să dărâme pereţii de lemn ai grajdului şi să scape. Însă faptul că înţelesese care era sursa zgomotelor nu făcea ca acestea să fie mai puţin tulburătoare: ştia prea bine cum se simţeau, pentru că şi el se simţea la fel.

Ajunse la Orizontul Principal, ocoli pe bordura de cărămidă, deschise poarta din interior şi păşi uşurat pe pământul noroios. Lumina palidă din subteran era şi mai înceţoşată din cauza trâmbelor de fum, dar putea vedea totuşi tunelurile principale.

Manipulatorul manivelei de pe fundul puţului era Patrick O’Connor, un bărbat de vârstă mijlocie, care-şi pierduse o mână când se prăbuşise un acoperiş. Fiind catolic, era cunoscut în mod inevitabil ca Pat Papa. Se holbă la Billy, nevenindu-i a crede.

— Billy-cu-Iisus! exclamă el. Tu de unde dracu’ ai mai răsărit?

— De la Cărbunele de-un Metru, răspunse Billy. Am auzit bubuitura.

Tommy ieşi şi el din puţ şi zise:

— Ce s-a întâmplat, Pat?

— Din câte-mi dau eu seama, explozia trebuie să se fi produs la celălalt capăt al nivelului, lângă Thisbe, răspunse Pat. Maistrul miner şi toţi ceilalţi s-au dus să vadă.

Vorbea calm, dar avea o privire disperată.

Billy se duse la telefon şi întoarse manivela. O clipă mai târziu, auzi vocea tatălui său.

— Williams aici. Cine-i acolo?

Billy nu se opri să se mai gândească de ce ar fi răspuns un lider de sindicat din biroul directorului minei – orice era posibil în caz de urgenţă.

— Tată, sunt eu, Billy.

— O, slavă Domnului, eşti teafăr! exclamă tatăl său cu glas uşor tremurat; apoi redeveni energic, cum era de obicei: Spune-mi tot ce ştii, băiete.

— Eu şi cu Tommy eram în Cărbunele de-un Metru. Am coborât prin Pyramus până la Orizontul Principal. Explozia s-a produs undeva pe lângă Thisbe, credem noi. Este un pic de fum, nu mult. Însă colivia nu mai merge.

— Mecanismul de ridicare a fost deteriorat de suflul exploziei, rosti tatăl său pe un ton calm. Dar lucrăm la el şi o să-l reparăm în câteva minute. Adună cât mai mulţi oameni pe fundul puţului, ca să începem să-i aducem sus de îndată ce reparăm colivia.

— Mă duc să le zic.

— Puţul Thisbe este complet nefuncţional, aşa că ai grijă să nu încerce nimeni să scape pe-acolo – ar putea nimeri exact în mijlocul incendiului.

— Am înţeles.

— Sunt aparate de oxigen lângă biroul maiştrilor.

Billy ştia asta. Era o inovaţie de ultimă oră, cerută de sindicat şi impusă prin legea minelor de cărbune din 1911.

— Aerul nu este chiar atât de rău momentan, rosti el.

— Unde sunteţi voi, poate, dar s-ar putea să devină irespirabil cu cât înaintaţi.

— Am înţeles.

Billy puse receptorul în furcă.

Le repetă lui Tommy şi lui Pat cele spuse de tatăl său. Pat arătă spre un rând de vestiare noi.

— Cheia ar trebui să fie în birou.

Billy intră repede în biroul maiştrilor, dar nu văzu nicio cheie. Îşi dădu seama că erau prinse la cureaua cuiva. Se uită din nou la rândul de vestiare pe care scria „Aparate de oxigen”. Erau făcute din tablă.

— Ai cumva o rangă, Pat? zise el.

Manipulatorul avea o cutie cu scule pentru reparaţii minore. Pat îi dădu o şurubelniţă solidă. Billy deschise iute primul vestiar.

Era gol. Billy se holbă la el, nevenindu-i să creadă.

Pat spuse:

— Ne-au păcălit!

Tommy zise:

— Capitalişti ticăloşi!

Billy deschise încă un vestiar. Şi acesta era gol. Furios, le deschise pe toate cu sălbăticie, vrând parcă să demaşte ticăloşia lui Perceval Jones şi a celor de la Celtic Minerals.

Tommy zise:

— Ne descurcăm şi fără ele.

Tommy era nerăbdător să acţioneze, însă Billy încerca să-şi limpezească mintea. Ochii îi căzură pe un vagonet de incendiu. Era ceea ce înţelegea conducerea printr-o pompă de incendiu: un vagonet de cărbune umplut cu apă, cu o pompă manuală prinsă de el. Nu era complet nefolositoare: Billy o văzuse în acţiune după câte o „străfulgerare”, cum îi ziceau minerii, când o cantitate mică de grizu din apropierea tavanului tunelului se aprindea, pentru scurtă vreme, iar ei se aruncau la pământ. Străfulgerarea aprindea uneori pulberea de cărbune de pe pereţii tunelului, care trebuiau apoi stropiţi.

— O să luăm vagonetul de incendiu cu noi, îi strigă el lui Tommy.

Acesta era deja pe şine, aşa că reuşiră să îl împingă. Billy se gândi pentru o clipă să înhame un ponei la vagonet, apoi decise că i-ar lua prea mult, mai ales atunci, când dobitoacele erau cuprinse de panică.

Pat Papa spuse:

— Băiatul meu, Micky, lucrează în sectorul Marigold, dar nu pot merge să-l caut pentru că trebuie să rămân aici.

Pe chip i se citea disperarea, însă în caz de urgenţă manipulatorul trebuia să rămână lângă puţ – era o regulă strictă.

— O să mă uit după el, îi promise Billy.

— Îţi mulţumesc, Billy, băiete.

Cei doi băieţi împinseră vagonetul pe ruta principală. Vagonetele nu aveau frâne: cei care le conduceau le frânau introducând o bucată zdravănă de lemn între spiţele roţilor. Vagonetele scăpate de sub control provocaseră multe morţi şi nenumărate răniri.

— Nu foarte repede, rosti Billy.

Se aflau la vreo patru sute de metri în interiorul tunelului, când temperatura crescu şi fumul se îngroşă. În curând auziră voci. Ghidându-se după sunete, cotiră printr-un tunel lateral. Această parte a filonului era în prezent exploatată. De ambele părţi Billy putea vedea, la intervale regulate, intrările spre locurile în care munceau minerii, numite de obicei porţi, şi uneori doar găuri. Cum zgomotul creştea tot mai tare, se opriră din împins vagonetul şi se uitară în faţă.

Tunelul era cuprins de flăcări. Văpăile se întindeau pe jos şi pe pereţi. Câţiva oameni stăteau la limita incendiului, siluetele lor distingându-se pe fundalul strălucitor ca nişte suflete pierdute în iad. Unul avea în mâini o pătură şi încerca să stingă cu ea un morman de lemne, fără sorţi de izbândă. Alţii ţipau; nimeni nu asculta. În depărtare, abia vizibil, era un şir de vagonete. Fumul avea un iz ciudat de carne friptă şi Billy realiză cu dezgust că mirosul venea de la poneiul care trăsese vagonetele.

Billy îl întrebă pe unul dintre oameni:

— Ce se întâmplă?

— Sunt oameni prinşi în porţile lor, dar nu putem ajunge la ei.

Billy văzu că bărbatul care vorbea era Rhys Price. Nu era de mirare că nu se încerca nimic.

— Am adus vagonetul de incendiu, zise el.

Un alt bărbat se întoarse spre