A deschis dosarul şi a scos o foaie de ziar pe care mi-a dat-o. Am aprins plafoniera maşinii, sperând să nu-şi dea seama că bronzul meu nu este altceva decât fond de ten. Dar, pe de altă parte, de ce mi-ar fi păsat? De Mohrenschildt ar fi crezut că este vorba despre un alt artificiu care ţinea de lucrul sub acoperire.

Foaia era din ziarul Morning News, din data de 12 aprilie. Cunoşteam rubrica. DIN ORAŞ era probabil mai citită de locuitorii din Dallas decât ştirile din ţară sau din lume. Erau o mulţime de nume tipărite cu aldine şi o sumedenie de poze înfăţişând bărbaţi şi femei în ţinute de seară. De Mohrenschildt încercuise articolul cu cerneală roşie până la jumătatea paginii. Nu aveai cum să nu-i recunoşti pe George şi Jeanne în fotografia de alături. El era în smoching şi îşi pusese rânjetul de gală, cel cu dinţi la fel de numeroşi ca şi clapele unui pian. Jeanne etala o suprafaţă foarte mare de decolteu, pe care a treia persoană de la masă o cerceta cu mare atenţie. Toţi trei ţineau ridicate pahare cu şampanie.

– Ăsta e ziarul de vineri, i-am spus. Atentatul asupra lui Walker a avut loc miercuri.

– Articolele astea apar mereu cu două zile mai târziu. Pentru că se ocupă cu viaţa de noapte, te prinzi? În plus… nu te uita doar la poză, citeşte şi ce scrie, omule, e chiar acolo, negru pe alb!

M-am uitat la articol, dar am ştiut că spune adevărul de îndată ce am citit numele celuilalt bărbat. Ecoul armonic a fost ca un acord reverberat de chitară.

Rajahul local al petrolului George de Mohrenschildt împreună cu soţia Jeanne au închinat un pahar (sau o duzină!) la Carousel Club miercuri seara, sărbătorind ziua de naştere a acestei sexoase şi abţiguite doamne. Câţi ani a împlinit? Turturelele n-au vrut să ne spună, dar nouă nu ni se pare nici cu o zi peste douăzeci şi trei (glumim!). Gazdă le-a fost jovialul pontif al clubului Carousel, Jack Ruby, care le-a trimis la masă o sticlă de spumos şi li s-a alăturat pentru un toast. La mulţi ani, Jeanne, şi fie să te unduieşti încă mulţi de acum încolo!

– Şampania a fost o poşircă şi am fost mahmur până a doua zi la trei după-amiaza, dar a meritat, dacă eşti satisfăcut.

Eram. Eram şi fascinat.

– Cât de bine îl cunoşti pe individul ăsta, Ruby?

De Mohrenschildt a pufnit – tot snobismul lui nobiliar exprimat în aerul care i-a ţâşnit prin nările umflate.

– Nu prea bine şi nici nu am intenţia să-l cunosc. E un ovreiaş smintit care face cinste cu băutură poliţiştilor sperând ca ei să se uite în altă parte când îşi foloseşte pumnii. Şi tare-i mai place să se bată. Firea asta o să-l vâre în bucluc într-o bună zi. Lui Jeanne îi plac stripperii. O înfierbântă.

A ridicat din umeri ca şi cum ar fi vrut să spună că femeile nu pot fi înţelese.

– Eşti…

A privit în jos, a observat pistolul pe care îl ţineam în mână şi s-a întrerupt. A făcut ochii mari. Şi-a scos limba şi şi-a lins buzele. Apoi a băgat-o la loc în gură cu un leorpăit umed.

– Sunt satisfăcut? Asta voiai să mă întrebi?

L-am împuns cu ţeava armei şi m-am simţit foarte bine când l-am auzit cum icneşte. Crima îl schimbă pe om, ascultă la mine, îl face mai aspru, dar, în apărarea mea pot spune că insul ăsta merita cu vârf şi îndesat să treacă printr-o spaimă soră cu moartea. Marguerite era parţial vinovată pentru ceea ce devenise fiul ei cel mic, iar Lee însuşi era răspunzător în multe feluri pentru ce ajunsese – cu toate visurile alea găunoase de glorie –, dar şi de Mohrenschildt jucase un rol important în toată povestea asta. Să fi fost vorba despre un plan complicat urzit în străfundurile C.I.A? Nu. Pur şi simplu îl amuza să se amestece cu gloata. Aşa cum îl amuzau şi furia, şi dezamăgirea care se coceau în cuptorul personalităţii tulburate a lui Lee.

– Te rog, a şoptit de Mohrenschildt.

– Sunt satisfăcut. Dar ia aminte la ce-ţi spun, gură spartă ce eşti: nu ai să te mai întâlneşti niciodată cu Lee Oswald. Nu ai să mai vorbeşti niciodată cu el la telefon. Nu ai să pomeneşti nimic despre această discuţie nici soţiei lui, nici mamei lui, nici lui George Bouhe, nici altui emigrant. Ai înţeles?

– Da. Absolut. Oricum, mă cam plictisisem de el.

– Nici pe jumătate cât m-am plictisit eu de tine. Dacă aflu că ai vorbit cu Lee, am să te omor. Capisce?

– Da. Şi terenurile…?

– O să ia cineva legătura cu tine. Acum ieşi dracului din maşina mea.

Aşa a şi făcut. Cu maximă urgenţă. Când s-a urcat în maşina lui, mi-am scos iar mâna stângă pe geam. Acum nu i-am mai făcut semn să se apropie, ci i-am arătat spre Mercedes Street. Şi într-acolo s-a şi dus.

Am mai rămas ceva timp pe loc, privind tăietura din ziar pe care o uitase în graba lui cea mare de a se îndepărta de mine. Soţii de Mohrenschildt şi Jack Ruby cu paharele ridicate. Să fie, oare, acesta un indiciu că totuşi era vorba despre o conspiraţie? Probabil că tărtăcuţele care credeau în ideea lunetiştilor ascunşi prin canale ar fi fost de acord, dar eu ştiam mai bine. Era doar un alt acord armonic. Acesta era Tărâmul lui Demult unde totul avea ecou.

Am simţit că închisesem fereastra de incertitudine a lui Al Templeton. Oswald se va întoarce în Dallas pe trei octombrie. În conformitate cu informaţiile din agenda lui Al, se va angaja ca lucrător la Texas School Book Depository pe la jumătatea lunii. Doar că asta nu se va mai întâmpla, pentru că, undeva între trei