care s-a jertfit eroic în numele cinstei şi al onoarei, nu e vorba de Dmitri Feodorovici, ci de celălalt, care zace acum în odaia de alături, după ce a sacrificat totul pentru fratele său (adăugă Katia cu o privire scăpărătoare), mi-a împărtăşit mai demult, punct cu punct, planul evadării. Ştii că luase chiar legătura cu... de altfel, ţi-am mai spus câte ceva zilele trecute... Vezi dumneata, din câte am înţeles, asta se va întâmpla, probabil, în momentul când vor sosi la cea de-a treia etapă; de acolo deportaţii urmează să fie trimişi mai departe în Siberia. Dar până atunci mai e încă destulă vreme. Ivan Feodorovici s-a şi dus să vorbească cu şeful etapei a treia. Atâta doar că, deocamdată, nu se ştie încă cine o să fie şeful convoiului, asta nu se poate afla dinainte. Dacă treci mâine pe aici, am să-ţi arăt planul amănunţit pe care Ivan Feodorovici mi l-a lăsat în ajunul procesului pentru orice eventualitate... Asta s-a întâmplat atunci când – îţi aminteşti – ai picat aici în— urma unui scandal: tocmai cobora scara, şi eu, văzînd c-ai venit, l-am obligat să se întoarcă înapoi – îţi mai aduci aminte? Ştii de ce ne-am certat atunci?

— Nu, nu ştiu, răspunse Aleoşa.

— Fireşte, nu ţi-a spus nimic; planul acesta a iscat toată zâzania, de la el a pornit totul! Cu trei zile mai înainte, îmi explicase în linii generale despre ce este vorba; de atunci a început scandalul, şi trei zile în şir am dus-o tot într-o ceartă. Uite cum s-a întâmplat: dintr-una într-alta, la un moment dat mi-a destăinuit că, probabil, în cazul când va fi condamnat, Dmitri Feodorovici o să încerce să fugă peste graniţă împreună cu ticăloasa aceea; când am auzit asta, mi s-a făcut deodată negru înaintea ochilor! N-aş putea să-ţi spun de ce, de altfel nici eu nu ştiu prea bine... Probabil din cauza stricatei aceleia, cu siguranţă că din cauza ei! îmi venea să turbez când mă gândeam c-o să fugă şi ea cu Dmitri Feodorovici în străinătate! izbucni deodată Katerina Ivanovna căreia îi tremurau buzele de mânie. Văzând că mi-am ieşit din fire din pricina ei, Ivan Feodorovici şi-a închipuit numaidecât că sunt geloasă pe Dmitri şi că deci mă mai simţeam încă legată de el. Pentru prima oară am avut atunci o discuţie. N-am vrut să-i dau nici o explicaţie şi nici nu puteam să-mi calc pe inimă cerându-i iertare. Asta depăşea orice măsură, un om ca dânsul să mă poată suspecta că mai am măcar o umbră de dragoste pentru acest... Şi asta după ce eu însumi – cu mult înainte – îi mărturisisem cu toată sinceritatea că nu-l iubesc decât pe el, numai şi numai pe el şi că nu mai simt nimic pentru Dmitri! Atâta sânge rău mi-a făcut lepădătura aceea, încât toată ura, tot veninul pe care-l strânsesem în mine s-au revărsat asupra lui! Trei zile mai târziu, în seara când ai trecut pe la mine, mi-a adus un plic sigilat, pe care mi-a spus să-l deschid în cazul când i s-ar întâmpla ceva. Ca şi când ar fi presimţit c-o să se îmbolnăvească! Mi-a destăinuit ca în plic se află planul amănunţit al evadării şi m-a rugat, dacă s-ar întâmpla cumva să moară sau să fie grav bolnav, să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să-l salvez pe Mitea. Tot atunci mi-a lăsat şi banii, ţii minte banii aceia – aproape zece mii de ruble – despre care a pomenit procurorul la proces; nu ştiu de la cine o fi aflat că trimisese să-i schimbe obligaţiile. Nu pot să-ţi spun cât de impresionată am fost când am văzut că, deşi era convins că tot îl mai iubesc pe Mitea, cu toată gelozia lui, nu renunţase la ideea de a-şi salva fratele, ba mai mult chiar, se gândise să-mi încredinţeze mie înfăptuirea acestui proiect! O, era într-adevăr cel mai mare sacrificiu pe care putea sa-l facă un om ca el! Nu, dumneata, Alexei Feodorovici, n-ai să poţi înţelege niciodată de câtă abnegaţie a fost capabil fratele dumitale! în momentul acela am simţit un respect atât de profund pentru el, încât eram gata să-i cad la picioare, dar m-am stăpânit, de teamă să nu creadă cumva c-o fac de bucurie, pentru că voia să-l salveze pe Mitea (asta şi-ar fi închipuit, cu siguranţă!), şi numai gândul c-ar putea să fie atât de nedrept cu mine mi-a ridicat tot sângele în cap şi, în loc să-i sărut picioarele, i-am făcut iarăşi o scenă! O, nu ştiu de ce-oi fi fost eu aşa blestemată! Am o fire păcătoasă, nenorocită! Ai să vezi că până la urmă am să-l fac să mă părăsească pentru altă femeie, cu care să se poată împăca mai bine. aşa cum s-a întâmplat cu Dmitri; dar de data asta... nu, de data asta n-am să mai pot suporta, am să mă omor! Când ai fost atunci la mine şi i-am poruncit să se întoarcă înapoi de pe scară, în momentul când a intrat în casă cu dumneata, mi-a aruncat o privire atât de mânioasă şi dispreţuitoare, încât – îţi aminteşti? – mi-am ieşit din sărite şi ţi-am strigat că el, numai el m-a convins că Dmitri este criminalul! Era o calomnie. Am minţit cu bună-ştiinţă, ca să-l rănesc mai adânc, fiindcă niciodată, crede-mă, niciodată nu mi-a spus că fratele lui ar fi săvârşit crima, dimpotrivă, eu am căutat tot timpul să-i demonstrez că el este ucigaşul! O, numai din pricină că sunt atât de impulsivă s-au întâmplat toate astea! Numai eu, numai eu am provocat declaraţia aceea de la proces! A vrut să-mi arate că înţelege să fie mărinimos şi, chiar dacă-l iubesc pe fratele lui, n-o să caute să se răzbune pe el din gelozie. De aceea s-a comportat aşa cum ai văzut la proces... Eu, numai eu sunt de vină!

Niciodată până atunci Katia nu-i făcuse asemenea destăinuiri lui Aleoşa şi tânărul îşi dădea seama că suferinţa ei atinsese momentul culminant când inima cea mai orgolioasă îşi calcă în picioare, dezolată, trufia