aplecat capul pentru a preîntâmpina o bazooka de dreapta şi am văzut cum Tiger se strâmbă de durere când pumnul i se loveşte de osul ca de piatră. S-a dat un pas înapoi, iar Case l-a lovit cu un upercut monstruos. Tiger a întors capul, evitând să-l primească în plin, dar proteza i-a zburat din gură şi s-a rostogolit pe jos.

Case a atacat, lansând o serie de lovituri nimicitoare cu ambii pumni, care nu aveau nimic de-a face cu arta acestui sport, ci doar cu forţa brută şi furioasă. Tiger s-a dat înapoi, s-a împiedicat în propriile-i picioare şi a căzut. Case s-a aplecat deasupra lui, neştiind parcă ce să facă mai departe sau, poate, neştiind unde se află. Şi-a observat antrenorul care îi făcea semne disperate şi s-a retras greoi spre colţul său. Arbitrul a început iar să numere.

La patru, Tiger s-a ridicat într-un genunchi. La şase, a fost în picioare. Lupta s-a reluat după numărătoarea obligatorie până la opt. M-am uitat la ceasul mare din colţul ecranului şi am văzut că mai erau doar cincisprezece secunde până la încheierea reprizei.

Nu-i de ajuns, nu-i suficient timp.

Case a înaintat. Tiger şi-a aruncat croşeul spulberător de stânga. Case şi-a ferit capul, iar când pumnul adversarului i-a trecut razant pe lângă faţă, a lovit cu dreapta. Acum chipul lui Tiger s-a contorsionat şi a căzut fără să se mai ridice din nou.

Durduliul s-a uitat la rămăşiţele zdrenţuite ale trabucului, apoi l-a aruncat pe jos.

– Iisus a plâns!

– Da! a ciripit Sadie, aşezându-şi pe cap pălăria în acelaşi unghi insolent. Deasupra unui maldăr de clătite cu afine, iar discipolii au spus că sunt cele mai bune pe care le-au mâncat vreodată! Acum, plăteşte!

12

Când am ajuns înapoi în Jodie, 29 august tocmai ce devenise 30 august, dar amândoi eram mult prea agitaţi pentru somn. Am făcut dragoste, apoi ne-am dus la bucătărie în chiloţi şi am mâncat plăcintă.

– Ei? Ce părere ai? am întrebat-o eu.

– Că n-o să mai merg în viaţa mea la alt meci de box. A fost pur şi simplu un măcel. Şi eu m-am ridicat în picioare şi am urlat cot la cot cu toată lumea. Câteva secunde, poate chiar un minut, mi-am dorit ca Tom Case să-l omoare pe filfizonul ăla plin de el. Şi după aia abia am aşteptat să ajung acasă şi să sar în pat cu tine. Doar că, Jake, de data asta n-a fost vorba de dragoste. A fost ceva ca o fierbinţeală.

N-am spus nimic. Uneori nu e nimic de spus.

S-a întins peste masă, mi-a cules o firimitură de pe bărbie şi mi-a vârât-o în gură.

– Spune-mi că nu e ură.

– Ce anume?

– Motivul pentru care simţi că trebuie să-l opreşti singur pe omul acela.

A văzut că voiam să zic ceva şi a ridicat mâna ca să mă oprească.

– Am auzit tot ce mi-ai spus, toate motivele, dar trebuie să mă convingi că sunt cu adevărat motive, că nu e vorba despre ce am văzut în ochii lui Case când Tiger l-a lovit în testicule. Te pot iubi dacă eşti un om simplu şi te pot iubi dacă eşti erou – deşi, nu ştiu din ce cauză, mi se pare ceva mai greu –, dar nu cred că aş putea iubi un justiţiar.

Mi-am amintit cum se uitase Lee la soţia lui atunci când nu era supărat pe ea. Mi-am amintit de conversaţia pe care o ascultasem când se bălăcea în baie cu fetiţa. Mi-am amintit de lacrimile lui din staţia de autobuz, când şi-a frecat nasul sub bărbia lui June, înainte de a pleca spre New Orleans.

– Nu e ură, am spus. Ce simt pentru el e…

Vocea mi s-a stins.

– Părere de rău pentru o viaţă ratată. Dar îţi pare rău şi de un câine bun care a turbat. Asta nu te împiedică să-l împuşti.

M-a privit în ochi.

– Te vreau iarăşi. Dar acum din dragoste, bine? Nu pentru că tocmai ce am văzut doi oameni care s-au stâlcit în bătaie şi al nostru a câştigat.

– Bine, am răspuns. E bine.

Şi aşa a fost.

13

– Ia te uită, m-a întâmpinat fiica lui Frank Frati când am intrat în casa de amanet vineri pe la prânz. Dacă nu e zeul boxului cu accent de New England.

Mi-a aruncat un zâmbet strălucitor, după care şi-a întors capul şi a strigat:

– Ta-taaa! A venit tipul cu Tom Case!

Frati a apărut din casă.

– Bună ziua, domnule Amberson, mi-a spus. Mare ca viaţa şi fercheş ca Satana într-o seară de sâmbătă. Îmi închipui că te simţi tare bucuros astăzi, nu-i aşa?

– Sigur, i-am răspuns. De ce nu m-aş simţi? Am avut parte de o lovitură norocoasă.

– Eu sunt cel care a avut parte de o lovitură.

Din buzunarul de la spatele pantalonilor lui din gabardină cu turul lăsat a scos un plic puţin mai mare decât plicurile standard.

– Două miare. Poţi să-i numeri.

– E în regulă, i-am spus. Am încredere în tine.

A dat să-mi întindă plicul, apoi l-a tras înapoi şi s-a bătut peste bărbie cu el. M-a cântărit cu ochii lui albaştri, decoloraţi dar vicleni.

– Nu te interesează să laşi banii ăştia în joc? În curând începe campionatul de fotbal. Încep şi meciurile de baseball.

– Nu mă pricep deloc la fotbal, iar meciurile dintre Dodgers şi Yankees nu mă interesează. Dă-mi banii.

Mi i-a dat.

– Mi-a făcut plăcere să fac afaceri cu tine, i-am zis şi am ieşit.

Am simţit cum şi tatăl, şi fiica mă urmăreau cu privirea şi iarăşi m-a copleşit senzaţia aceea neplăcută de déjà vu, fără să-mi dau seama din ce cauză anume. M-am urcat în maşină, sperând să nu mă mai întorc niciodată în zona aceea din Fort Worth. Şi nici pe Greenville Avenue. Sau să mai pariez vreodată la un agent de pariuri cu numele Frati.

Acestea au fost cele trei dorinţe ale mele şi s-au îndeplinit toate.

14

Următoarea oprire am făcut-o pe Neely Street, la numărul 214. Îi telefonasem dinainte proprietarului şi îi spusesem că august va fi ultima lună când voi mai plăti chiria. A încercat să mă facă să mă răzgândesc, spunându-mi că e greu de găsit