veste despre tine în tot sudul, vestul şi centrul ţării. „Căutaţi-l pe tipul ăsta, Amberson, şi prindeţi-l. Faceţi-i de petrecanie. Tipul nu e om, am mirosit asta pe el, dar n-am dat atenţie. Acum m-am îmbolnăvit şi sunt pe moarte. Şi doar din vina lui. E vârcolac sau diavol, sau ceva.” E nebun, pricepi? Are pitici pe creier.

N-am răspuns.

– Carmo, cred că prietenul nostru, Georgie, nu e atent la mine. Cred că a aţipit. Dă-i trezirea.

Bărbatul cu mănuşi galbene din piele mi-a tras un upercut tip Tom Case, pornind cu pumnul din dreptul şoldului lui şi izbindu-l de falca mea stângă. În capul meu a avut loc o explozie de durere crâncenă şi câteva clipe am văzut totul printr-o ceaţă stacojie.

– În regulă, acum pari niţeluş mai treaz, a comentat Roth. Unde rămăsesem? Aha, ştiu. Îţi povesteam cum s-a întâmplat de ai ajuns baubaul personal al lui Eddie G. Din cauza sifilisului, cu toţii ştiam asta. Dacă nu erai tu, l-ar fi obsedat câinele vreunui frizer. Sau o fată care l-a masturbat prea tare la cinema când avea şaişpe ani. Trist, nu? Dar îi facem toţi pe plac pentru că Eddie e un tip tare simpatic. Omule, ştia atât de bine să zică bancuri, că te făcea să râzi cu lacrimi. Nici măcar n-am crezut că exişti cu adevărat. Şi după aia baubaul lui Eddie G. apare în Dallas şi intră la mine în prăvălie. Şi ce să vezi? Baubaul pariază că Pirates o să-i bată pe Yankees, deşi toată lumea ştie că aşa ceva n-are cum să se întâmple, şi în şapte meciuri ceea ce toată lumea care se pricepe la baseball ştie că nu-i posibil.

– A fost vorba de noroc, am spus cu o voce plină de câlţi din cauză că mi se umfla falca. Am pariat la impuls.

– Asta-i o prostie şi prostia se plăteşte întotdeauna. Carmo, sparge-i rotula prostului ăsta!

– Nu! am exclamat eu. Nu! Te rog, nu!

Carmo a zâmbit de parcă aş fi spus ceva nostim, a înşfăcat ţeava de pe masă şi m-a lovit în genunchi. Am auzit un pocnet. Ceva ca o articulaţie care trosneşte.

Durerea a fost insuportabilă. Mi-am muşcat buzele ca să nu urlu şi m-am lăsat moale în mâinile celor doi care mă ţineau. Bătăuşii m-au pus iar în picioare.

Roth stătea tot în pragul uşii, cu mâinile în buzunare şi pe buze cu zâmbetul calm şi fericit.

– În regulă. Super. Apropo, o să ţi se umfle. Nici nu-ţi închipui cât de tare. Dar, ce să-ţi fac, tu ai cerut-o, ai plătit şi acum ţi-o iei. Între timp, să revenim la fapte.

Huidumele care mă ţineau au început să râdă.

– Faptele sunt acestea: nimeni care se îmbracă aşa cum erai tu îmbrăcat în ziua când mi-ai intrat în prăvălie nu face aşa un pariu. Pentru unul cu ţoalele tale un pariu la impuls înseamnă zece dolari, hai, douăzeci, cel mult. Dar echipa Pirates a câştigat şi ăsta-i alt fapt. Şi încep să mă gândesc că poate Eddie G are dreptate. Nu că ai fi un vârcolac, sau diavol, sau de pe altă planetă, dar cum ar fi să ştii pe cineva care ştie ceva? Cum ar fi că s-au vândut meciurile şi Pirates vor câştiga în şapte etape?

– Nimeni nu face aranjamente în baseball, Roth. Nu s-a mai pomenit aşa ceva de la Black Sox în 1919. Te ocupi de pariuri, ar trebui să ştii asta.

Şi-a ridicat sprâncenele.

– Ştii cum mă cheamă! Hei, poate că eşti de pe altă planetă. Dar n-am toată ziua la dispoziţie.

S-a uitat la ceas, ca şi cum ar fi vrut să-şi întărească spusele. Era unul mare şi demodat, probabil un Rolex.

– Când ai venit să-ţi iei câştigul am încercat să văd unde stai, dar ţi-ai ţinut degetul peste adresa de pe permisul de conducere. Nu face nimic. Mulţi procedează aşa. M-am hotărât să uit toată povestea. Să fi trimis mai bine nişte băieţi să te prindă pe stradă şi să-ţi tragă o bătaie soră cu moartea, poate chiar să te omoare, pentru ca Eddie G – ce a mai rămas din el – să se liniştească? Pentru că m-ai uşurat de o mie două sute cu un pariu aiurea rău? Dă-o-ncolo de treabă, ce Eddie G nu ştie nu are cum să-i facă rău. În plus, dacă nu mai aude de tine, poate că o să înceapă să se gândească la altele. Poate o să-şi închipuie că Henry Ford e nevasta lui Moş Crăciun, sau cam aşa ceva. Carmo, iar nu mă ascultă şi asta mă scoate din sărite!

Carmo m-a izbit cu ţeava în burtă, chiar sub coaste, cu o forţă care aproape m-a paralizat. Tot abdomenul mi-a explodat de durere, parcă aveam înăuntru o bilă uriaşă de foc.

– Te doare, nu? a zis Carmo. Te-am lovit chiar în maţe.

– Cred că mi-ai rupt ceva, i-am spus eu.

Am auzit un sunet răguşit ca de locomotivă cu aburi şi mi-am dat seama că era gâfâitul meu.

– Sper că da, mi-a zis Roth. Te-am lăsat să pleci, nenorocitule! Te-am lăsat să pleci, în puii mei! Am uitat de tine! Şi după aia îţi faci apariţia în prăvălia lui Frank din Fort Worth ca să pariezi pe meciul Case–Tiger. Exact aceeaşi metodă de operare – bani mulţi pe ăl mai slab la cea mai mare cotă pe care o poţi obţine. Şi de data asta spui şi repriza exactă. Aşa că uite cum o să facem, prietene: ai să-mi spui de unde ai ştiut. Dacă faci ce-ţi cer, am să-ţi fac nişte poze aşa cum eşti acum şi Eddie G o să fie mulţumit. Ştie că nu te poate omorî pentru că i-a spus Carlos să înceteze cu crimele şi de Carlos ascultă, chiar şi aşa bolnav cum e. Dar dacă vede ce futut eşti… au, dar nu eşti destul de futut. Mai fute-l, Carmo. Dă-i la meclă.

Prin urmare, Carmo a început să mă lovească peste faţă, iar ceilalţi m-au ţinut. Mi-a spart nasul, mi-a închis ochiul stâng, mi-a scos câţiva dinţi şi mi-a sfâşiat obrazul stâng. Iar eu îmi