Cărți «Luni de fiere ( Citeste online gratis) pdf 📖». Rezumatul cărții:
Susţinând aceasta, mă expun zeflemelelor: totuşi durerea îmi îngăduia să găsesc un loc, eu care nu mă simţeam nică ieri. Astăzi, desigur, în spatele acestor bune motive, miros o culpabilitate de teatru, o tartufferie de pur orgoliu; dar pe vremea aceea, celebram saturnaliile noastre cu delectare, căutând de la această femeie un tratament cu atât mai brutal cu cât îi acordam o putere efemeră care înceta de îndată ce ne desprindeam unul din braţele celuilalt. În acest compromis, conştiinţa mea găsea satisfacţii fără să se pună în pericol. Câştigam pe toate planurile, eram cel crucificat în pat, tiranul domestic în rest şi îmi trăiam fronda voluptoasă la modul unei pasiuni autentice. Rebecca se delecta şi mai mult, prea fericită poate de a-şi lua în dragoste o revanşă asupra vieţii. Severitatea unui ceremonial inflexibil ne regla toate zbenguielile: mai întâi ne ameţeam cu haşiş sau cu marijuana, beam abundent şi puneam tare muzică arabă. Rebecca purta tocuri înalte căci doream ca picioarele să-i fie încălţate cu tocuri cui al căror nume exprima atât de bine înţepătura, persecuţia; împodobită cu toate bijuteriile din aur şi argint pe care le purta la urechi, la picioare, pe braţe, pe piept şi până şi pe pântece, cu pleoapele fardate, genele subliniindu-i, când clipeau, impasibila faţă de idol, sofisticată, preţioasă, severă, acoperită doar de un mic triunghi de aur; mă făcea să mă învârt în jurul ei, obligându-mă să gânguresc ca un porumbel, să cotcodăcesc ca o găină. O rugam să se slujească de mine ca de un taburet, ca de o carpetă, eram sub jugul ei, mă lovea, mă zgâria, îmi lega mâinile la spate.
Mă târam ca un şarpe pe covor; pe carelajul îngheţat din bucătărie, din baie, scoţând limba ca un câine, şi mă ridicam în genunchi până la furca ei. Situaţia insufla muşchilor ei un magnetism care mă înlemnea de stupoare: văzându-i pânte cele umflat, rotunjit ca un sân, cuirasa densă şi fremătătoare, gata să-şi rupă digurile, numai eram decât o plantă aspirând la apa cerului. Atunci îmi ordona să o ling, apoi când nu mai aşteptam nimic, apucându-mă de păr cu amândouă mâinile, îmi dădea capul pe spate şi se descărca pe mine, dar sălbatic, obligându-mă să o beau ca din ploscă până nu-mi mai era sete. Această ploaie era carburantul erotic care ne ajuta să luăm foc. Prizonier al membranei lichide care nu lăsa nici o deschidere pentru văz, auz sau gură, rupt de lume de această perdea caldă, mă sufocam, mă ştrangulam, nemaiştiind dacă aveam de-a face cu o femeie sau cu un zeu, pierzându-mi identitatea, uitându-mi limitele, gâfâind de adoraţie pentru oficianta care îndeplinea deasupra mea ritualul sacru. Această desfăşurare urinară înfăţişa o sărbătoare de lumină, răsfrângere care se metamorfoza în bule scăpărătoare în cascade de fosfor. Iar când eram inundat de baia fierbinte, ne frecam unul de altul, pieile noastre umede alunecând ca solzii umezi a doi peşti ce se mângâie pe fundul mărilor, ne cufundam în universalul ocean al feminităţii ei. Apoi preagraţioasa mea zeiţă se înfigea pe mine şi căuta plăcerea aşa cum un cer încărcat caută fulgerul care-l va despica, erau convulsii fără sfârşit, o serie de tunete pe care le cerea cu ţipete mari implorându-mă să mă mişc. Cât despre mine, mă sfârşeam de fericire şi, la paroxism, visam să fiu fulgerat în extaz.
Astfel, bând secreţiile eroinei mele, sugându-i membrul de aur, legam prietenie cu natura sa luxoasă, cu ea, purtătoarea de ape al cărei corp îmi plăcea să mi-l închipui presărat de heleştee, de pungi acvatice, de bazine de decantare: Izvorul Rebeccăi se bucura de un microclimat subtropical în care musonii n-aveau sfârşit. Abundenţa precipitaţiilor explica proliferarea înaltelor bălării care creşteau de jur împrejur. Pielii, înainte de a se catifela la extrem, îi trebuie dovada contrariului ei: un covor aspru înconjoară mucoasa cea fragedă, natura a creat aici, din dorinţă de poezie, un pur contrast, bun de înşelat mâinile braconiere sau nedelicate. Misterul micţiunii se confunda pentru mine cu misterul meteorologic al ploii şi al cursurilor de apă. Imaginaţia făcea ca bietele incidente ale vieţii mele particulare să urce până la nivelul cosmic, eram participant la un ritm universal care mă smulgea din singurătate. Şi astfel, prin devoţiune, devenii climatologul licorilor intime ale Rebeccăi. Alcoolul, mâncărurile suculente le alterau gustul şi mirosul. Fiecare emisie era pentru mine ocazia unei plăceri şi a unei învăţături. O puneam să bea ceai cu aromă de iasomie, de portocale, de caise, ceaiul cel mai parfumat, cel mai diuretic, ţeseam corespondenţe între zahărul propriu fiecărui fruct şi diluţia sa într-un curent puternic, apoi mergeam să gust la fântână amestecurile, modificările pe care corpul făcuse ca această băutură să le sufere. În felul meu, devenisem gustător de apă