aşa cum încă mai există câţiva la Istanbul: o criză de ficat răspândea o savoare specială de acetonă, o anxietate dădea aroma peste cap, o febră o infecta, mersul îndelungat pe jos accelera debitul. Ajunsei să-i pot prezice boala prin simpla sorbire a câtorva picături cotidiene. Şi pe urmă, când Rebecca se uşura în natură, admiram frumuseţea acestei femei pe vine ale cărei buze îmbrăţişau solul încât nu mai ştiai cine, pământul sau pântecele, îi trimitea celuilalt gheizerul său. Pe scurt, împroşcăturile amicale ale Re beccăi le mobilizau în mine pe cele trei personaje: amantul, copilul şi savantul.

Dar curând, îmi trebui şi mai mult: mi se păru că dragostea pentru conductele secrete ale femeii trebuia să se întindă până la produsele pe care le emit ele; acolo unde noi disociem, trebuie să asamblăm printr-un lanţ de simpatii succesive. În virtutea acestui principiu, trecurăm la o nouă etapă a deşănţărilor noastre. Ca să vorbesc în termeni medicali, eram deja ondinist, devenii scatofil. De multă vreme Rebecca, voind să mă împace cu dejecţiile sale, îmi reproşa că-i adulez vulva şi că neglijez vecinul de palier al acesteia. Admisei acest favoritism abuziv şi consimţii în mod democratic să-l extind. Iată în ce fel mă obişnui tandra mea prietenă să mă împărtăşesc cu ea sub cele două specii, solidă şi lichidă: mai întâi, mă puse să-i miros, să-i palpez căcaţii când se ducea la closet. Îi depunea pe o farfurie şi mă punea să-i miros, familiarizându-mă cu compania lor. Apoi, progresiv, ceru să vin să o şterg cu limba după emisie, socotind cu bun simţ că prezenţa orificiului îmi va înfrânge ezitările. Când consideră că prevenţiile mele - pe care le numea prejudecăţi – sunt în parte depăşite, se hotărî pentru o iniţiere totală. Eu însumi, de frică de a fi scârbit, o rugai să sfârşească o dată pentru totdeauna şi să mă elibereze, avertizând-o că nu voi simpatiza cu poluţiile ei decât într-o stare de mare euforie senzuală. În ziua şi la ora fixată, Rebecca, care organizase totul, mă legă ca să nu fiu ispitit să fug, mă ameţi cu drog şi cu alcool, îşi puse podoabele sale cele mai fermecătoare, îşi trase părul pe spate încât acesta îi cuprindea capul ca-ntr-o cupă de satin, şi mă mângâie îndelung ca să mă destind. Apoi, întorcându-mi spatele se puse pe vine peste mine, cu fundul suspendat deasupra capului meu, ameninţându-mă să mă strivească, o uşoară piesă de lenjerie descoperindu-i doar fanta: o implorai să mă bată, să mă sfâşie pentru ca excitaţia să-mi ţină în şah repulsia, îi cerui o punere în scenă sălbatică, grandioasă care să mă scape de oroare, de o pornire plină de panică de a mă eschiva. Rebecca mă pregătea verbal de împărtăşanie, însoţind fiecare efort cu o vorbă, comentând fiecare mişcare a viscerelor sale. "Mănâncă, şoptea ea, sunt rotundă şi lucitoare, desfată-te cu măruntaiele mele, degustă-mă încet, mănâncă noroiul care o să fii într-o bună zi, mănâncă-ţi viitorul cadavru."

Eram în transă ca în faţa morţii, pe un tăiş de brici gata să basculez în înfricoşare sau extaz, conştient că înfăptuiesc o experienţă capitală. Probabil că aveam nişte ochi de halucinat; prin aceste orificii de unde îmi sosea o întreagă lume de excese, simţeam proximitatea unor pofte monstruoase, o chemare obscură spre materiile băgate sub pielea caldă şi cred că maşinal deschideam gura şi salivam. Dacă duhnelile de aversiune mi se retrăgeau în creier, le alungam gândindu-mă la florile negre care se desfăceau în intestinele metresei mele, la toată această noapte pe care avea să mi-o dăruiască sub formă de buchete fabuloase. Fu ceva înfricoşător când ochiul orb al fundului ei se deschise fără măsură şi când cei doi fesieri se desfăcură într-un efort teribil pentru a da afară deodată, precum o săgeată neagră, un căcat gigantic. O clipă, avui sentimentul, comic la drept vorbind, că fundul ei îmi scotea limba, că un omuleţ îmi dădea cu tjfla, apoi lucrul acela îmi căzu pe bărbie cu un zgomot mat şi flasc. Dusei la buze un fragment din această brânză de spurcăciuni care mi se scurgea pe gât, era caldă, vâscoasă, infamă, eram scârbit dar salvat, făcusem acest pas, îmi depăşisem frica, mă bătusem cu un clei negricios şi împuţit.

Aici, îl oprii pe infirm, auzisem deja prea multe, nu mai aveam chef să-i tolerez divagaţiile orduriere. Nu atât subiec tul mă revolta cât căldura cu care-l înconjura. Nu avea dreptul să vorbească de aceste lucruri respingătoare cu fervoarea cvasireligioasă a unui credincios pentru Dumnezeul său. Mă sculai, cu braţele moi, încercând să ies din acest noroi, dar mâinile lui Franz, crabi cu c1eşti ascuţiţi, mă şi încercuiseră iar el îmi spuse, cu acea autoritate care mă impresiona:

- N-o fă pe pudibondul. Nu caut decât să-ţi comunic o pasiune excesivă, să-ţi împărtăşesc o iluminare. Slabă scuză, ştiu, dar în co paraţie cu monstruozităţile istoriei, cât atârnă turpitudinile noastre? Te superi pe mine pentru că dezvălui un rafinament pe care simţurile dumitale grosolane nu-l percep; înmulţesc căile de abordare a dragostei în locul celor două sau trei feluri pe care le autorizează moravurile şi convenienţele. Oh, bănuiesc că trântelile cu Beatrice trebuie să fie convenabile şi igienice...

- Cu ce drept ne judecaţi? Cel puţin noi avem pudoarea de a nu ne etala zbenguielile în public.

- Pudoarea? Spune mai degrabă că le ascundeţi pentru că nu e nimic de spus despre ele, atât sunt de conforme. Gân deşte-te bine, depăşeşte aparenţele.

Nimic nu era mai puţin libertin decât jocurile mele cu Rebecca; nu cădeam în ele decât din sfidare: fiecare o făcea pe curajosul cu frica intensă ca celălalt să nu-l ia în serios şi să nu meargă prea departe; iar când celălalt muşcase din momeală, miza era pusă din nou pe masă cu speranţa că nu va exista nici o plusare. Ne măsuram prin dispute senzuale aşa cum alţii se provoacă prin exerciţiul fizic sau prin poezie. Această idee este ea digestibilă pentru stomacul dumitale de pedagog? Te rog, nu mă mai întrerupe, curând voi termina de altfel.