Văd că te-ngălbeneşti de dezgust. Înţelege-mă totuşi: nu iubeşti nimic dacă nu iubeşti totul; iar aceste divine porcării le înfăptuiam din dragoste, pentru că trupul Rebeccăi avea pentru mine densitatea unui giuvaer; tot ce venea de la ea era însemnat cu ceva sacru, iubeam această proză plină de tenebre pentru că-i iubeam autorul. Consacrând un cult acestor materii abjecte, le transfiguram; într-un decor de depozit de gunoaie deveneam angelic tot făcând-o pe animalul. Admiterea noastră în cercul ardenţilor cerea recomandarea celor mai înalte instanţe: ghiceam că Cerul şi Infernul asistau gâfâind la cele mai mici zvâcnituri ale căderii noastre şi îi garantau fervoarea unei elevaţii. Şi cu cât mă delectam mai mult cu suprafaţa, cu atât doream mai mult să aduc omagiile mele interiorului, să apuc rădăcinile; să sărut ficatul, viscerele, sângele, limfa pentru ca nici o tresărire a acestui organism să nu scape devoţiunii mele scrupuloase. Această practică avea farmecul tocurilor de scris din copilăria noastră: îţi lipeşti ochiul de o găurică minusculă ca să vezi mai bine desfăşurându-se o întreagă panoramă. Lipindu-mi gura de craterul Rebeccăi, deveneam martorul misterelor dinăuntrul ei, trăiam viaţa pereţilor ei ventrali, a ţesutului ei muscular, a bătăilor sale de inimă. Dragostele noastre miroseau a bălegar dar din acest bălegar făceam încântări. Partea cea mai de jos arăta intime raporturi cu partea cea mai de sus, ceea ce ar fi trebuit să-mi displacă îmi era suav, dezgustul mă galvaniza, un simţ superior tuturor celorlalte îmi depăşea repulsia. Pe cele cinci bariere întredeschise şi lăcătuite care sunt numite cele cinci simţuri, le zgâlţâiam cu toată puterea mea, răsturnam frontierele care ţin prizonier sistemul nervos.

Exista şi orgoliu în apetitul meu. Nimic nu este mai vertiginos decât să triumfi asupra dezgustului: obţii un spor de putere, te dotezi cu noi antene, faci să dea înapoi limitele propriului tău corp. Ce este repulsia dacă nu o suită de injurii adresate materiei? Victoria asupra acestei scârbiri este întotdeauna şarniera unei ambivalenţe.

"Sictir, pare că spunem, n-o să mă mai intimidezi,o să te domesticesc, o să-mi întind puterea asupra ta." E o provocare canibală, înghiţi ceea ce-ţi repugnă ca să nu mai trebuiască să te temi de aşa ceva.

În ceea ce o priveşte pe Rebecca, era flatată de zorul meu de a culege perfecţiunile succesive ale individualităţii sale. Şi pe urmă, înfăşurându-mă în lava sa intestinală, împlătoşându-mă cu ea din cap până-n picioare, deveneam copilul pe care tocmai îl expulzase din pântecele ei şi care scâncea mânjit încă de placentă. Iar eu mă obişnuiam cu această mângâiere păstoasă, cu acest glod care se strecura în mine, deşeuri preaiubite care mă eliberau de originea mea de jos aruncându-mă în ea. Corpul nostru se balcanizase, concediase erotismele periferice asemenea unui imperiu care se dezmembrează la moartea Napoleonului său şi ale cărui provincii se proclamă regate. Eram unul din acele cupluri "moderne” care pornesc la asaltul vechii perversiuni medicale ca să-şi condimenteze hrana obişnuită şi cad în această experienţă din gust pentru necunoscut. Pe vremea aceea, îmi repetam în mod naiv luând o poză: cine nu şi-a văzut, nu şi-a mâncat până la beţie iubita, nu şi-a supus trupul celor mai de nemărturisit fantezii ale ei, acela n-a iubit niciodată din dragoste. Şi eram mândru că aparţin castei de aleşi care credeau că au cunoscut infernul şi-l numeau pasiune.

Ce puteam să facem? N-aveam nici repere, nici modele. În lipsa oricărei arte de a iubi în Occident, actul amoros devine suma tuturor felurilor licite şi ilicite de a te înlănţui. Din moment ce în dragoste nimic nu e murdar, aşa cums pun sufletele bune, principiul noutăţii înlocuia pentru noi principiul plăcerii. Aparent buni cetăţeni, tandem îndrăgostit dar, în taina alcovului, rebeli, slobozi, briganzi cedau convenţiile peste cap, sfidând ordinea stabilită. Faţă de prietenii noştri, practicam astfel ambiguitatea sistematică: fără să le dezvăluim nimic din obiceiurile noastre intime, îi lăsam să înţeleagă că ele nu erau lipsite de originalitate. Când cereau detalii, Rebecca şi cu mine ne priveam cu un aer de compătimire şi ne retrăgeam în spatele obligaţiei pudorii. Împărţiţi între dorinţa de a face