Stăm în drumul oamenilor şi ne tragem lângă un zid. Babuinul arborează un aer festiv jovial, adecvat la interlocutor: "Vine, vine vacanţa mare!"

— Măi Dorinele, tu opreşti toate persoanele care seamănă cu un artist sau altul de la televizor?

Băieţelul face scurtă la gât, căutând obrazul lui Bădoiu. După expresie, se aştepta la o întrebare mai inteligentă.

— Nu, răspunde serios, semănaţi cu Baracus, dar v-am văzut şi pe terasa de la blocul meu.

— Ce naiba căutai tu acolo?

— Mă ascundeam.

— De cine?!

— De toată lumea.

— Păi de ce, frăţioare?

— Am chiulit azi de la şcoală.

— Aha! înţelege Babuinul, deşi putea fi mai intuitiv.

Doar plăteşte cinci pensii alimentare, dintre care trei şcolarizate. Intervin:

— Dorinele, povesteşte-ne de la început, de când ai plecat tu de acasă.

Se întoarce spre mine cu tot trupul. Se pare că nu ştie să zâmbească, ci doar să privească intens:

— Am plecat la şapte jumate. Bunica se uită totdeauna după mine pe geam, şi i-am făcut la revedere. După ce a plecat de la perdea, m-am întors şi am urcat pe terasă.

— Planificaseşi chiulul...

— Da, avem azi şi zoologie, şi istorie, care pe mine nu mă interesează. Voiam să termin şi cartea pe care mi-a împrumutat-o Măndescu Cornel, de la C, şi m-am dus să citesc pe terasă. Trebuie să i-o dau înapoi diseară. Doamna Diamantopol, care-l are pe Max, un chaw-chaw grozav, l-a dat şi la televizor, întindea rufele. După ce a plecat, am început să citesc. La 10 şi 5 minute, a venit mafiotul.

Babuinul cade în izmene. Îşi închipuie că-l stimulează:

— Formidabil! Cum de ştii ora cu atâta exactitate?

— Tocmai mă uitam la ceas. Ora a treia, zoologia. Proful a terminat apelul şi scoate la tablă.

— Vorbeşte-ne despre mafiot. De ce-i spui aşa?

— Dacă nu-i din bloc, nimeni nu intră pe terasă. P-ormă, se uita în jur mereu şi umbla aplecat, ca mafioţii. Aşa umblă toţi, când dau o lovitură.

Îmi vine să râd. Într-adevăr, aşa se păşeşte, se aleargă în filme. Furişat. Babuinul îl priveşte contrariat:

— Cum de nu te-a văzut?

— M-am ascuns printre rufe. El a strigat: "E cineva pe aici? Aş dori o informaţie". Am tăcut chitic şi el s-a dus la balustradă. Avea o valizuţă, ca o cutie de vioară dar dreaptă. A scos puşca şi-a aşteptat vreo trei minute... L-am văzut p-ormă, cum ocheşte, uite aşa plimba ţeava, şi a tras. A băgat arma la loc, în valiză, şi-a plecat.

Babuinul îl mângâie pe cap. Dacă ăsta-i pedagog, eu sunt sex-simbol. Cum de nu a înţeles că lui Florescu Dorinel nu-i place să-l tratezi ca pe un copil mic?

— Poţi să ni-l descrii pe mafiot? Nici nu ştii cât de mult ne ajuţi.

— Ba ştiu, declară placid Dorinel. Sunt martor ocular.

Babuinul n-are răbdare:

— Atunci, dă-i drumul! Vârsta! Tânăr sau bătrân?

— Bătrân. Cam ca dumneavoastră.

Mă distrez pe cinste. Ca toţi masivii, Bădoiu arată mai în vârstă decât în realitate. Îmi îndreaptă o privire cum că nu te poţi bizui pe aprecierile puştiului. Dorinel e însă imprevizibil. Ne aruncă un portret în patru cuvinte, de ne lasă cu gura căscată:

— Seamănă cu Richard Gere.

— Hm, consumi ceva televizor.

— Nu prea. Lui bunica îi plac concertele şi mitingurile. Eu mă uit la video... Merg şi la cinema.

— Nu stai cu părinţii?

— Nu. Pentru prima oară, privirea coboară dar nu-şi pierde cumpătul: Tata şi mama au divorţat şi s-au măritat din nou, cu altcineva. Nu-i bine să stea cu copilul de la început.

"Copilul" e Dorinel, iar teoria auzită în casă — comodă pentru ambele cupluri. Pe fondul acestei reflecţii, îmi vine o idee. Nu cumva l-o fi văzut pe terasă pe Cătălin Voicu, fostul amant al Ninei, care lucrează la Flora, iar dumneavoastră la NASA?

— Spune-mi Dorinel, mafiotul ăsta, Richard Gere, n-avea ceva la nas? Nu ţi s-a părut umflat, vânăt, de parcă ar fi avut vreun accident?

— Atunci n-ar mai fi semănat cu Richard Gere.

Logică impecabilă, totuşi băiatul poartă ochelari. Cu toate menajamentele, îl întreb ce dioptrii are. Căpşorul rotund face tic-tac de câteva ori şi îşi duce instinctiv degetul la şaua ochelarilor Optinova.

— Nu-s cu dioptrii. Sunt pentru astigmatism, explică doct, care este un defect de refracţie. În clasă, stau în banca a cincea. Pe miopi i-a pus în banca întâia.

Argument irefutabil în faţa căruia mă închin şi cade ipoteza Voicu- Sinuzită, eventual Lunetist.

— Ce-ai făcut după plecarea mafiotului?

— Am rămas ascuns. Doamna Diamantopol a venit cu încă un lighean de rufe. N-am vrut să mă vadă, e prietenă cu bunica.

— Ti-e frică de bunica?

— Nu mi-e frică, dar e sensibilă. Se necăjeşte din orice prostie şi asta-i face rău la ficat.

— Mai departe, îi dă brânci Bădoiu.

— Mai departe, aţi venit dumneavoastră. Am văzut că aţi început să căutaţi urme... Chiar acolo de unde a tras le căutaţi...

— De ce n-ai venit la mine? Ziceai că semăn cu Baracus...

Dorinel se foieşte în oareşce încurcătură:

— Da, dar semănaţi şi cu banditul ăla gras din Naşul. Aţi fi putut să mă răpiţi. Aţi auzit de kidnapping?

— Mi s-a întâmplat.

Băiatul clipeşte des, de parcă s-ar mira ce cult e amicul Bădoiu.

— Ca să fiu sigur, v-am urmărit. Am auzit ce aţi vorbit cu doamna Diamantopol. P-ormă, v-aţi întâlnit cu dumnealui...

Cu mine, vrea să spună. Brusc, înţepeneşte.

— Bunica! Să nu mă spuneţi! şi o ia la fugă ca un ied, dispărând în mulţime.

Ne uităm curioşi la femeia care a ieşit din casă, după obişnuitele cumpărături matinale. Spre şaptezeci de ani. E înaltă, distinsă şi are dezinvoltura caracteristică portofelului plin. Poartă ochelari negri la modă şi întreaga ţinută, chiar de piaţă, e actuală, are şic.

— Arăta bine cândva...

— Mda, face Babuinul. Cred că merita s-o priveşti de două ori. Pe timpul războiului din Coreea...

Asta-i criteriul calendaristic al Babuinului! Războiul din Coreea, Cuba, Vietnamul, Afganistanul, Golful... Ce-i drept, fiecare punctează aproximativ altă generaţie.

Îşi aprinde o ţigară, privind lung după o fâţă — Războiul din Vietnam. Fiecare centimetru de epidermă ţipă sex. Mai ales popoul, rotitor şi agresiv. E genul lui. Toate cele cinci pensii alimentare au avut aceeaşi geneză.

— Ai luat-o cam de