încheierea discursului său, Wels îşi afirmă cu mult curaj adeziunea la valorile omeniei şi dreptăţii, libertăţii şi socialismului.

— Nicio Lege de Împuternicire nu vă conferă puterea de a anihila idei veşnice şi indestructibile, rosti el, prinzând şi mai mult curaj atunci când naziştii începură să râdă şi să-l huiduie.

Social-democraţii aplaudară, însă aplauzele lor fură acoperite de corul de huiduieli.

— Îi salutăm pe cei persecutaţi şi asupriţi! strigă Wels. Îi salutăm pe prietenii noştri din Reich. Statornicia şi loialitatea lor merită toată admiraţia.

Lloyd abia îi mai distingea cuvintele prin huiduielile şi fluierăturile naziştilor.

— Curajul convingerilor lor şi al optimismului lor nezdruncinat reprezintă o garanţie pentru un viitor mai luminos!

Se aşeză apoi în larma din ce în ce mai mare.

Oare avea să aibă vreun efect discursul său? Lloyd nu putea fi sigur.

După Wels, luă din nou cuvântul Hitler. De această dată vorbi pe un ton complet diferit. Lloyd îşi dădu seama că în discursul de mai devreme cancelarul doar se încălzise. Vocea sa era acum mai puternică, frazele sale mai exagerate, tonul plin de dispreţ. Gesticula din ce în ce mai agresiv cu braţul drept – arătând cu degetul, încleştându-şi pumnul şi bătând cu el în masă, ducându-şi mâna la inimă şi măturând aerul din faţa sa cu un gest prin care părea să înlăture orice opoziţie. Fiecare frază pătimaşă pe care o rostea era întâmpinată cu urale de către susţinătorii săi. Fiecare propoziţie exprima una şi aceeaşi emoţie: o furie sălbatică, mistuitoare şi criminală.

Hitler era şi el încrezător. Declară că nici nu ar fi avut nevoie să propună Legea de Împuternicire.

— Facem apel la Reichstagul german să ne acorde ceva ce oricum am fi dobândit! rosti el batjocoritor.

Heinrich părea îngrijorat şi plecă din lojă. După câteva momente, Lloyd îl văzu în amfiteatru, şoptindu-i ceva la ureche tatălui său.

Reveni în lojă cu o expresie îndurerată pe chip.

Lloyd îl întrebă:

— Aţi obţinut asigurările pe care le doreaţi în scris?

Heinrich nu putu să îl privească în ochi pe Lloyd.

— Documentul este redactat chiar acum, replică el.

Hitler încheie ironizându-i pe social-democraţi: nu avea nevoie de voturile lor.

— Germania va fi liberă, răcni el. Dar nu datorită vouă!

Liderii celorlalte partide vorbiră pe scurt. Păreau înfrânţi cu toţii. Prelatul Kaas declară că Partidul de Centru avea să susţină legea. Şi ceilalţi îşi anunţară sprijinul. Numai social-democraţii se opuneau.

Se anunţă apoi rezultatul votului şi naziştii izbucniră în urale.

Lloyd era înmărmurit. Văzuse cu ochii lui puterea brută folosită cu sălbăticie. Era o privelişte extrem de urâtă.

Plecă din lojă fără să-i mai spună nimic lui Heinrich.

Îl găsi pe Walter plângând în sala de la intrare. Îşi ştergea faţa cu o batistă albă, dar lacrimile îi curgeau şuvoi. Lloyd nu mai văzuse bărbaţi plângând decât la înmormântări.

Nu ştia ce să spună sau să facă.

— Viaţa mea este un eşec, zise Walter. Acesta este sfârşitul tuturor speranţelor noastre. Democraţia germană a murit.

(VII)

Sâmbătă, pe 1 aprilie, era Ziua de Boicotare a Evreilor. Lloyd şi Ethel se plimbară prin Berlin, nevenindu-le să creadă ce vedeau. Ethel îşi lua notiţe pentru cartea ei. Steaua lui David era vopsită de mântuială pe ferestrele prăvăliilor evreilor. Cămăşile Brune stăteau în pragul magazinelor evreieşti, intimidându-i pe oamenii care voiau să intre acolo. Avocaţii şi doctorii evrei erau ţinuţi sub pază. Lloyd văzu doi membri SA oprindu-i pe pacienţii care mergeau la doctorul familiei von Ulrich, dr. Rothmann, însă un hamal cu palma grea şi cu o gleznă scrântită îi trimise la dracu’ şi aceştia plecară să caute o pradă mai uşoară.

— Cum pot fi oamenii atât de răi cu alţi oameni? se întrebă Ethel.

Lloyd se gândea la tatăl său vitreg, pe care îl iubea. Bernie Leckwith era evreu. Dacă fascismul ajungea în Marea Britanie, Bernie avea să fie ţinta acestui tip de ură. Gândul îl făcu pe Lloyd să se înfioare.

La Bistro Robert avu loc în seara aceea un soi de priveghi. Fără să fie ceva planificat, la ora opt locul se umplu cu social-democraţi, cu colegii jurnalişti ai lui Maud şi cu prietenii lui Robert de la teatru. Cei mai optimişti dintre ei spuneau că libertatea intrase pur şi simplu în hibernare pe durata crizei economice şi că se va redeştepta într-o bună zi. Ceilalţi jeleau.

Lloyd bău foarte puţin. Nu-i plăcea efectul pe care îl avea alcoolul asupra creierului său. Îi înceţoşa judecata. Se întreba ce ar fi putut face stânga germană pentru a împiedica această catastrofă, fără să găsească însă vreun răspuns.

Maud îi pomeni de pruncul Adei, Kurt.

— L-a adus acasă de la spital şi momentan pare să fie bine. Însă are creierul afectat şi nu va fi niciodată normal. Când va creşte mare, bietul copilaş va trebui să trăiască într-un azil.

Lloyd auzise cum îl adusese Carla pe lume pe bebeluş. Fetiţa de 11 ani avea o tărie de caracter impresionantă.

Comisarul Thomas Macke îşi făcu apariţia la ora 9:30, în uniforma sa de membru SA.

Deşi ultima oară când trecuse pe acolo Robert îl cam batjocorise, Lloyd simţise că individul putea fi primejdios. În ciuda faptului că arăta caraghios cu mustăcioara sa mult prea mică pe centrul feţei buhăite, avea în ochi o sclipire de cruzime care îl neliniştea pe Lloyd.

Robert refuzase să vândă restaurantul. Ce mai voia Macke acum?

Acesta se opri în mijlocul sălii de mese şi strigă:

— Acest restaurant este folosit pentru a promova un comportament degenerat!

Muşteriii amuţiră, întrebându-se la ce se referea.

Macke ridică degetul pentru a capta atenţia tuturor. Lui Lloyd i se păru că recunoaşte ceva familiar în acel gest, apoi realiză că Macke îl imita pe Hitler.

— Homosexualitatea este incompatibilă cu caracterul masculin al naţiunii germane! zise el.

Lloyd se încruntă. Voia să spună că Robert era pederast?

Jörg apăru din bucătărie, cu boneta pe cap. Rămase în pragul uşii, fulgerându-l pe Macke din priviri.

Lui Lloyd îi trecu prin minte un gând şocant: poate că Robert chiar era pederast. La urma urmei, el şi Jörg locuiau împreună încă de la sfârşitul războiului. Uitându-se la prietenii acestuia de la teatru, Lloyd observă că erau numai perechi de bărbaţi, cu excepţia a două femei cu părul scurt…

Lloyd era consternat. Ştia că existau pederaşti, dar – fiind o persoană deschisă la minte – considera că aceştia