nu trebuiau persecutaţi, ci ajutaţi. Totuşi, în sinea lui nu-i considera decât nişte perverşi şi degeneraţi. Robert şi Jörg păreau oameni cât se poate de normali, cu o mică afacere şi cu o viaţă discretă – exact ca un cuplu căsătorit!

Se întoarse spre mama lui şi rosti încet:

— Robert şi Jörg chiar sunt…?

— Da, dragă, replică ea.

Maud, aflată lângă ea, interveni:

— În tinereţea lui, Robert era un adevărat pericol pentru lachei.

Cele două femei chicotiră înfundat.

Lloyd fu din nou şocat: nu numai că Robert era pederast, dar Ethel şi Maud considerau asta o chestiune pe marginea căreia se putea glumi cu inima uşoară.

Macke spuse:

— Acest local este închis începând de acum!

Robert exclamă:

— Nu ai dreptul să faci asta!

Macke nu putea închide localul de unul singur, se gândi Lloyd; apoi, îşi aminti intervenţia în forţă de la Teatrul Popular a Cămăşilor Brune. Îşi întoarse privirea spre intrare şi văzu îngrozit trupele SA dând buzna pe uşă.

Trecură printre mese, dărâmând sticle şi pahare. Unii clienţi rămaseră neclintiţi, urmărindu-i cu privirea; alţii se ridicară în picioare. Se auziră câteva strigăte furioase de bărbaţi şi un ţipăt de femeie.

Walter se ridică şi vorbi tare, dar cu o voce calmă:

— Ar trebui să plecăm cu toţii în linişte. Nu este nevoie să se ajungă la violenţă. Oameni buni, luaţi-vă hainele şi pălăriile şi plecaţi acasă.

Clienţii începură să plece, unii încercând să-şi ia mai întâi hainele, alţii fugind pur şi simplu. Walter şi Lloyd le conduseră pe Maud şi pe Ethel spre uşă. Casa de marcat se afla aproape de ieşire şi Lloyd văzu un membru SA deschizând-o şi îndesându-şi banii în buzunare.

Până atunci, Robert rămăsese liniştit, urmărind descumpănit cum îi erau izgoniţi clienţii; însă era deja prea mult. Scoase un ţipăt de protest şi îl împinse pe individ de lângă casa de marcat.

Cămaşa Brună îl pocni, doborându-l la podea şi începând să-l lovească cu piciorul. I se alătură imediat încă un camarad. Lloyd sări în ajutorul lui Robert. O auzi pe mama lui ţipând „Nu!” când îi dădu la o parte pe membrii SA. Jörg se mişcă aproape la fel de rapid şi cei doi se aplecară să îl ajute pe Robert să se ridice de pe jos.

Fură atacaţi imediat de alţi membri SA. Lloyd fu lovit cu pumnii şi cu picioarele, apoi simţi cum este izbit în cap cu ceva contondent. Urlând de durere, se gândi: „O, Doamne! Nu din nou!”

Se răsuci spre atacatorii săi, pocnind în dreapta şi în stânga, asigurându-se că fiecare lovitură îşi atingea ţinta şi încercând să aplice toate lecţiile învăţate la antrenament. Doborî doi oameni la pământ, apoi fu înşfăcat pe la spate şi îşi pierdu echilibrul. O clipă mai târziu, se trezi ţintuit la podea de doi bărbaţi, în timp ce un al treilea îl lovea cu piciorul.

Fu apoi rostogolit cu faţa în jos, i se traseră mâinile la spate şi simţi la încheieturi atingerea rece a metalului. Pentru prima oară în viaţă, i se puneau cătuşe. Simţi un gen nou de frică. Asta nu mai era o încăierare oarecare. Fusese bătut şi lovit, dar îl aşteptau lucruri şi mai rele.

— Ridică-te, îi spuse cineva în germană.

Se ridică anevoios în picioare. Îl durea capul. Robert şi Jörg aveau şi ei cătuşe la mâini. Robert avea gura plină de sânge, iar Jörg avea un ochi umflat. Vreo şase Cămăşi Brune îi păzeau. Ceilalţi membri SA beau ce mai rămăsese prin paharele şi sticlele lăsate pe mese sau se îndopau cu foietaje.

Părea că toţi clienţii plecaseră. Lloyd se simţi uşurat la gândul că mama sa apucase să iasă.

Apoi, uşa restaurantului se deschise şi Walter reveni înăuntru.

— Domnule comisar Macke, rosti el, dând dovadă de uşurinţa specifică oricărui politician de a reţine numele oamenilor. Cu toată autoritatea de care se simţea în stare, continuă: Ce-i cu această acţiune scandaloasă?

Macke îi indică pe Robert şi pe Jörg.

— Aceşti doi bărbaţi sunt homosexuali, spuse el. Iar băiatul acela l-a atacat pe poliţistul din trupele auxiliare care îi aresta.

Walter arătă spre casa de marcat, al cărei sertar era aproape gol, cu excepţia câtorva gologani.

— De când au început poliţiştii să jefuiască lumea?

— Pesemne că un client a profitat de confuzia creată de cei care se împotriveau arestării.

Câţiva membri SA râseră cu subînţeles.

Walter zise:

— Dumneata ai fost ofiţer însărcinat cu aplicarea legii, nu-i aşa, Macke? Poate că ai fost mândru de acţiunile dumitale cândva. Dar acum?

Macke simţi împunsătura.

— Noi impunem ordinea ca să apărăm patria.

— Mă întreb… unde aveţi de gând să vă duceţi prizonierii? insistă Walter. Îi veţi duce într-un loc de detenţie corespunzător? Sau printr-un subsol neoficial, ţinut în secret?

— Vor fi duşi la cazarma de pe Friedrich Strasse, rosti Macke indignat.

Lloyd remarcă expresia satisfăcută care flutură rapid pe chipul lui Walter şi îşi dădu seama că acesta îl manipulase cu iscusinţă pe Macke, profitând de ceea ce mai rămăsese din mândria profesională a acestuia pentru a-i afla intenţiile. Acum, cel puţin, Walter ştia unde aveau să fie duşi Lloyd şi ceilalţi.

Dar ce avea să se întâmple la cazarmă?

Lloyd nu mai fusese niciodată arestat. Totuşi, cum trăia în cartierul East End din Londra, cunoştea mulţi oameni care avuseseră de-a face cu poliţia. Toată viaţa lui jucase fotbal pe stradă cu băieţi ai căror taţi erau arestaţi în mod frecvent. Ştia care era reputaţia secţiei de poliţie de pe strada Leman, din Aldgate. Puţini oameni ieşeau din acea clădire teferi şi nevătămaţi. Lumea spunea că pereţii erau plini de sânge. Oare putea spera că această cazarmă de pe Friedrich Strasse avea să fie altfel?

Walter zise:

— Acesta este un incident internaţional, comisare.

Lloyd realiză că Walter îi folosea titulatura pentru a-l determina pe Macke să se poarte ca un ofiţer şi nu ca un tâlhar.

— Aţi arestat trei cetăţeni străini – doi austrieci şi un englez.

Ridică mâna, de parcă ar fi vrut să respingă orice încercare de protest.

— E prea târziu să mai daţi înapoi acum. Cele două ambasade sunt deja informate şi nu am nicio îndoială că reprezentanţii lor vor bate la uşa Ministerului nostru de Externe de pe Wilhelm Strasse în următoarea oră.

Lloyd se întrebă dacă era adevărat ce auzea.

Macke rânji cu mojicie.

— Ministerul de Externe nu se va grăbi să sară în apărarea