— Duceam un mesaj, răspunse Biriş zâmbind. Un mesaj din labirint… Duma ridică ochii şi-l privi, distant, aproape fără expresie.

  — Asta e o formulă de-a noastră, continuă Biriş, o formulă cifrată inventată de noi, de Ştefan şi de mine. E un fel de-a vorbi când ne referim la situaţii-limită din care, aparent, nu mai există ieşire…

  — Fii mai explicit, îl întrerupse Duma. Te-am întrebat ce căutai la Paris…

  — Ştii, pe mine mă interesează foarte mult existenţialismul. După cum aţi auzit, la Paris e acum la modă existenţialismul: Jean-Paul Sartre şi ceilalţi. Voiam să-i întâlnesc, să stau de vorbă cu ei, să le explic cam ce înseamnă, în partea asta a Europei, să fii „en situation”, şi să ţi se spună „le probleme du choix”. Voiam să le prezint o serie de „situaţii existenţiale”… Pe mine mă pasionează filosofia, adăugă încercând să râdă. Până mai acum un an am fost profesor de filosofic Dar acum sunt un filosof privat, cum spunea Kierkegaard. De aceea mă atrage atât de mult existenţialismul…

  — Când te-ai întâlnit ultima oară cu Viziru? îl întrebă domnul Protopopescu. Biriş întoarse speriat capul; aproape că nu-i recunoscuse glasul. Era o voce străină, aspră, ameninţătoare.

  — Câteva zile înainte de plecarea lui la Praga, spuse reîncepând să tremure. Nu-mi aduc aminte data precisă; pe la 10-l2 august…

  — Ce ţi-a spus? întrebă Duma.

  Biriş îl privi o singură clipă, apoi trase adânc din ţigară şi înghiţi tot fumul, sperând să-l apuce accesul de tuse. Dar, ca niciodată, îşi simţea coşul pieptului şi gâtlejul perfect uscate, lemnoase, parcă ar fi fost nişte organe străine pe care le-ar fi încercat şi care nu prea i se potriveau, dar pe care le putea totuşi suporta fără să-l irite, fără să-l facă să tuşească.

  — Nu-ţi fie frică, adăugă Duma plecându-şi din nou ochii în dosar. Nu-ţi facem nimic. Mă leagă o veche prietenie de dumneata şi sunt sigur că ne vom înţelege perfect. Avem nevoie de depoziţia dumitale pentru anchetă. Dacă vom fi mulţumiţi, îţi dăm drumul…

  — Dacă vrei neapărat să ajungi la Paris, vorbi domnul Protopopescu, te trimitem la Paris. Te trimitem în misiune, cu wagons-lits… Povesteşte-ne ce ţi-a spus Viziru…

  De-abia atunci Biriş îşi dete seama că, de câtva timp, o secretară intrase pe nesimţite şi se aşezase la câţiva paşi în spatele lui, la o măsuţă dinainte pregătită, şi stenografia convorbirea. Dând cu ochii de ea, înclină de câteva ori capul, intimidat, şi şopti:

  — Bună ziua! Fata îşi plecă privirile în bloc.

  — Te-ascultăm, îi spuse Duma continuând să răsfoiască dosarul. Ce vorbeai cu Viziru?

  — Discutam filosofie, începu Biriş. E şi el preocupat de problema Timpului şi a Istoriei…

  — Nu te întrebam de asta, îl întrerupse Duma. Ne interesează exclusiv chestia politică. Viziru ţi-a spus, fără îndoială, că are de gând să fugă de la Praga. Ce ţi-a mai spus altceva? Nu ţi-a spus de ce fuge?

  — Ba da, vorbi repede Biriş după ce-şi stinse ţigara în scrumieră. Mi-a spus şi el, dar eu ghicisem mai de mult. A fugit ca s-o caute pe Ileana…

  Duma îşi ridică ochii din dosar şi căută privirile domnului Protopopescu.

  — Ileana Sideri, continuă Biriş. O iubeşte de zece ani…

  — Ce rol a avut domnişoara Sideri în toată afacerea asta? întrebă Duma privindu-l fix în ochi.

  — Nu cred că a putut avea vreun rol. N-a mai văzut-o din Portugalia. De aceea a fugit, ca s-o regăsească. A căutat-o pe aici pe unde a putut: La Iaşi, la Zinca, în toată Moldova. Când s-a convins că nu mai e în România, s-a hotărât să fugă…

  — Putea să ceară viza de ieşire, spuse Duma plecându-şi din nou ochii în dosar. I-am fi dat-o… Dar Viziru a preferat să dezerteze la inamic. Ne interesează să ştim pentru care motiv.

  — V-am spus: ca s-o caute pe Ileana…

  Domnul Protopopescu începu să râdă foarte bine dispus, şi-şi aprinse o nouă ţigară. Apoi, cu un gest distrat, îşi băgă tabachera în buzunar. Biriş roşi; tocmai se pregătea să întindă mâna să mai ia o ţigară.

  — Poate că dumneata nu ştii, şi atunci să-ţi spunem noi, începu domnul Protopopescu. Viziru a fugit cu o seamă de documente importante.

  — Nu cred. Aşa s-a mai spus şi atunci când i-au confiscat englezii curierul diplomatic, când se întorcea de la Londra. S-a spus că erau o sumă de acte importante. în realitate, erau hârtii fără valoare…

  — De unde ştii că erau fără valoare? îl întrerupse Duma.

  — Mi-a spus el. Şi, mai târziu, s-au convins şi ceilalţi… V-aş ruga să-mi mai daţi o ţigară, adăugă întorcându-se stânjenit către Protopopescu.

  Cu un aer distrat, Protopopescu îi întinse tabachera şi bricheta. Duma închise dosarul, îşi încrucişa braţele deasupra lui şi-şi ridică încet ochii.

  — Ascultă-mă, Biriş, începu. Suntem prieteni şi vreau să te scap din încurcătura în care te-ai băgat singur. Dar nu te pot scăpa decât cu concursul dumitale. Viziru a fugit cu o seamă de documente secrete, ceea ce înseamnă că fuga era premeditată. Eraţi foarte buni prieteni. Deci, nu se poate să nu fi discutat împreună pregătirea fugii. Dovadă că două luni după dezertarea lui, ai încercat şi dumneata să treci clandestin frontiera. Lucrurile sunt clare. Zadarnic încerci să te ascunzi. în interesul dumitale, povesteşte-ne tot ce ştii: cu cine vă întâlneaţi şi cum aţi lucrat?…

  Biriş îl ascultase cu neaşteptată seninătate, fumând. îşi privea necontenit mâinile, să vadă dacă vor reîncepe să tremure. Dar, fără să înţeleagă prin ce miracol, tremurul încetase deodată; nici măcar nu-şi dăduse seama când încetase. îşi privea acum mâinile şi un sentiment de siguranţă şi orgoliu îi pătrundea pe încetul întreaga fiinţă.

  — Nu ştiu dacă mă veţi crede, începu el cu o voce fermă, dar lucrurile stau aşa. Eu ghicisem de mult că