— Aranjaţi-vă cravata, îi şopti el repede, prefăcându-se că-i arată ceva, cu degetul, departe, pe câmp. Vi se văd bancnotele…

  Biriş îl privi speriat şi-şi duse mâna la cravată. Omul surâse lung, cu înţeles, apoi îi făcu cu ochiul.

  La Arad coborî şi rămase o jumătate de ceas în restaurantul gării, încercând să prindă din nou puteri. „De ce dracu' mi-e frică? îşi repeta el necontenit, privindu-şi mâinile cum îi tremură. Ştiam de mult că sunt laş, dar nu bănuiam că sunt chiar în halul ăsta. Mă bucuram că sunt tuberculos şi că nu voi fi trimis pe front, în Rusia. Eram laş, dar asta măcar avea un sens. Dar acum de ce dracu' mi-e frică? Mă sui într-o birjă şi mă duc în Aleea Alexandru. Asta-i tot. Asta-i toată aventura mea… Poate ar fi mai prudent să mă duc pe jos”, îşi spuse. Dar se simţea sleit de cele douăzeci şi două de ore de tren, de a doua noapte nedormită, şi nu îndrăzni. Bău câteva ceaiuri, uitându-se mereu la ceas. Când văzu că e opt şi jumătate, plăti, îşi luă valiza şi ieşi.

  Aleea Alexandru era destul de departe de gară. Birja înainta încet, somnoroasă. După vreo jumătate de ceas se opri în faţa unei case modeste, cu aer provincial. „Doamne ajută!” îşi spuse Biriş apucând cordonul soneriei. Curând ieşi un bărbat care-şi freca mereu ochii, parcă l-ar fi supărat lumina tare a dimineţii.

  — Sunt reprezentantul „Industriei Casnice”, începu Biriş, bâlbâindu-se. în clipa următoare îşi aminti că ar fi trebuit să înceapă altfel: „Caut pe doctorul Vlad.” Dar nu mai avu timp să se corecteze.

  — Poftiţi înăuntru, îi spuse omul, continuând să-şi frece ochii.

  Intră într-un antret obscur, în care zări un cuier cu oglindă. Câteva pălării erau atârnate şi, într-un colţ, un macferlan. Biriş îşi lăsă valiza, dar omul o ridică repede şi, cu ea în mână, îl conduse într-altă cameră. O traversară amândoi fără să scoată un cuvânt şi omul, schimbând valiza în cealaltă mână, ciocăni sfios la o uşă. Auzi răspunsul şi, deschizând larg uşa, îl lăsă pe Biriş să treacă înainte.

  Era o cameră mare, un fel de salon, cu ferestrele către grădină. Biriş făcu câţiva paşi, şi simţi deodată un mare gol în dreptul inimii. Zâmbind, cu mâna întinsă, se îndrepta spre el Mihai Duma.

  — Ai chelit, Biriş! îi spuse. Ai îmbătrânit teribil de când nu ne-am mai văzut!… Stai jos, îl îndemnă arătându-i un fotoliu. Trebuie să fii obosit…

  Cu un efort, Biriş se întoarse şi fugi spre uşă. Dar abia o deschise, că se simţi cuprins de două braţe puternice. Un alt bărbat, răsărit pe neaşteptate, începu să-i caute buzunarele, să vadă dacă-i înarmat. Biriş se smuci brusc, gata să scape, şi celălalt îi repezi un pumn în obraz. Simţi cum îl năpădeşte deodată sângele pe nări. în acea clipă auzi şi glasul lui Duma, din salon. Se simţi prins de amândouă braţele, zgâlţâit şi tras.

  — Să nu mă bateţi! se rugă el încercând să nu înghită sângele care i se adunase pe buze. Să nu mă bateţi, că spun tot…!

  Neaşteptat de politicos, agentul îi deschise uşa şi se dădu în lături, lăsându-l să treacă. Duma se ridică de la birou şi se îndreptă spre el, zâmbindu-i cordial, cu mâna întinsă.

  — Sper că ai călătorit destul de bine, îi spuse. Ia loc, te rog. Şeful meu, domnul Protopopescu, vrea să te cunoască…

  Un bărbat înalt, masiv, cu părul cărunt, se apropie de Biriş şi-i strânse mâna cu căldură.

  — îmi pare foarte bine, îi spuse. Duma mi-a vorbit în termeni elogioşi de dumneata. Mă bucur să te cunosc… Ia loc, te rog.

  Amândoi îl întovărăşiră până în faţa fotoliului, invitându-l insistent să se aşeze. Domnul Protopopescu scoase repede tabachera de argint şi i-o întinse.

  — O ţigară? îl întrebă zâmbindu-i cu o excesivă simpatie.

  — Bucuros, răspunse Biriş.

  Duma aprinsese deja chibritul şi se apropiase de el, aşteptând. Dar Biriş nu izbutise să scoată ţigara din tabacheră; degetele îi tremurau atât de tare încât, după câteva clipe, îi fu ruşine şi le retrase, încercând să le ascundă. Duma îşi stinse chibritul. Domnul Protopopescu alese o ţigară din tabacheră şi i-o întinse cu acelaşi zâmbet cordial. Biriş o apucă repede, cu o mână care continua să tremure parcă smucită din umăr, şi o duse avid la gură. în aceeaşi clipă Duma aprinsese un nou chibrit şi se plecă spre el.

  — Mulţumesc, făcu Biriş după ce trase primul fum. Nu ştiu ce am de-mi tremură degetele… Emoţia, adăugă el încercând să zâmbească.

  — Oboseala drumului, spuse domnul Protopopescu, aşezându-se în fotoliul de alături.

  — Mi-a părut rău că n-am putut călători împreună, spuse Duma întorcându-se la birou. A trebuit să mă opresc la Braşov. Dar sper că ai avut tot ce-ţi trebuie. Ţi-am rezervat un compartiment de clasa I. Şi sper că vi s-au servit toate mesele de la vagon restaurant. în ceea ce priveşte Iordan, nu mă îndoiesc că v-aţi înţeles foarte bine.

  — Are toate calităţile, spuse Biriş zâmbind. Dar are un mare cusur: nu e fumător…

  Duma se încruntă, ca şi cum i s-ar fi comunicat o veste extrem de neplăcută.

  — De la Arad, n-am mai fumat o singură ţigară, continuă Biriş. Mi-a fost imposibil să-l corup…

  — Ar trebui să-i atragi atenţia, se adresă domnul Protopopescu lui Duma. Să aibă întotdeauna ţigări la el… în orice caz, te rog să primeşti toate scuzele noastre, adăugă întorcându-se către Biriş. Deocamdată, fă-mi plăcerea şi acceptă ţigările mele…

  — Mulţumesc, sunteţi foarte gentil, spuse Biriş.

  Duma deschise un dosar şi începuse să-l răsfoiască, distrat.

  — Ia spune, începu el deodată, fără să-şi ridice ochii