precum și o masă mai mare, așezată mai sus, pentru faraon. Spre a-l cinsti pe Antef și pe Tutmozis, faraonul se apropie de Hebron și o invită la masa sa.

Hebron era într-adevăr frumoasă și părea o fată cu experiență, ceea ce nu era un lucru neobișnuit în Egipt. Ramses văzu repede că logodnica nu-i dădea nicio atenție viitorului ei soț, dar că, în schimb, arunca priviri grăitoare spre el.

Dar nici lucrul acesta nu părea ciudat, în Egipt.

Când oaspeții se așezară în jurul meselor, muzica începu să cânte, iar dansatoarele veniră printre comeseni, aducând vin și flori. Ramses spuse:

— Cu cât mă uit mai mult la tine, Hebron, cu atât mă minunez mai mult. Dacă ar intra aici un străin, ar crede că ești zeiță sau mare preoteasă, iar nu o fericită logodnică.

— Te înșeli, măria-ta, răspunse ea. În clipa aceasta sunt fericită, dar nu pentru că sunt logodnică.

— Cum așa? o întrebă faraonul.

— Căsătoria nu mă ispitește și aș voi mai degrabă să fiu mare preoteasă în templul zeiței Isis, decât soție.

— Atunci de ce te măriți?

— Fac asta pentru tatăl meu, care ține cu orice chip să aibă un urmaș al renumelui său. Dar, mai ales, pentru că tu vrei așa, stăpâne.

— Poate nu-ți place Tutmozis?

— Nu spun asta. Tutmozis e chipeș, se îmbracă mai bine decât oricare bărbat din Egipt, cântă frumos și câștigă premii la jocuri și întreceri. Iar demnitatea lui de căpetenie a gărzii tale e una din cele mai de seamă din țară. Cu toate acestea, dacă n-ar fi fost rugămintea tatălui meu și porunca ta, stăpâne, n-aș fi consimțit să fiu soția lui. De altminteri, nici n-am să-i fiu soție cu adevărat! Lui Tutmozis îi ajung averea mea și demnitățile moștenite de la tatăl meu, iar restul îl va găsi la dansatoare.

— Și el știe nefericirea ce-l așteaptă?

Hebron zâmbi.

— Știe de mult; chiar de n-aș fi fost fiica lui Antef, ci a ultimului parastit, și tot n-aș fi consimțit să fiu soția unui om pe care nu-l iubesc. N-aș putea iubi decât pe cineva care să fie mai presus decât mine.

— Așa să fie oare? se miră Ramses.

— Am doar douăzeci de ani. De șase ani sunt înconjurată de admiratori. Le-am cunoscut însă repede prețul… stau mai degrabă de vorbă cu preoții învățați, decât să ascult cântecele și declarațiile tinerilor spilcuiți.

— În cazul acesta, n-ar trebui să stau lângă tine, Hebron, deoarece nu sunt nici măcar un tânăr spilcuit și nici nu stăpânesc înțelepciunea preoților.

— O, tu, stăpâne, ești mai presus de ei toți! răspunse Hebron îmbujorată la față. Tu ești căpetenia oștirii care a câștigat victoria. Ești năvalnic ca leul și isteț ca uliul. Înaintea ta, milioane de oameni cad cu fața la pământ, iar statele tremură. Nu știi oare ce spaimă trezește numele tău la Tir și la Ninive? Zeii ți-ar putea pizmui puterea.

Ramses se simți tulburat.

— O, Hebron, Hebron! Dacă ai ști ce neliniște semeni în inima mea!

— De aceea consimt să mă căsătoresc cu Tutmozis. Voi fi mai aproape de tine și astfel, măcar la câteva zile, te voi putea vedea, stăpâne. Zicând acestea, se ridică de la masă și plecă.

Antef băgă de seamă și, înspăimântat, se apropie grăbit de Ramses.

— O, stăpâne! strigă el, oare fiica mea n-a spus vreun cuvânt nepotrivit? E ca o leoaică-nestăpânită.

— Liniștește-te, spuse faraonul. Fiica ta e plină de înțelepciune și de cumințenie. A plecat pentru că a văzut cum vinul îi înveselește din cale-afară pe oaspeți.

Într-adevăr, în sală era mare zarvă, iar glasul lui Tutmozis se auzea cel mai tare.

— Pot să-ți spun în taină, luminăția-ta, șopti Antef, că bietul Tutmozis va trebui să fie tare îngăduitor cu Hebron.

Acest prim ospăț se prelungi până dimineața. Faraonul plecă numaidecât după cele întâmplate, dar ceilalți rămaseră, la început pe jilțuri, apoi pe jos, până ce, beți morți, Antef trebui să-i trimită pe la casele lor.

Peste câteva zile, avu loc ceremonia căsătoriei.

La palatul lui Antef veniră marii preoți Herhor și Mefres, nomarhii vecini și cei mai înalți demnitari din Teba. Sosi apoi, într-un car cu două roți, Tutmozis, înconjurat de oștenii gărzii, iar la urmă luminăția-sa Ramses al XIII-lea. Faraonul era însoțit de marele scrib, de căpetenia arcașilor, de căpetenia cavaleriei, de marele judecător, de marele vistiernic, de marele preot Sem și de mai mulți sfetnici.

Când aleșii oaspeți se aflară în sala strămoșilor prea cinstitului Antef, se ivi și Hebron, îmbrăcată în veșminte albe, urmată de un alai numeros de prietene și slujitoare. Atunci, tatăl ei arse tămâie în fața lui Amon, în fața statuii tatălui său și în fața lui Ramses al XIII-lea, care stătea pe un postament și spuse că o scoate pe Hebron de sub ocrotirea sa. Îi dărui, totodată, în fața judecătorului o casetă de aur, unde se afla actul de zestre, întocmit pe papirus.

După o mică gustare, mireasa se urcă într-o lectică scumpă, purtată de opt demnitari ai nomului. În fața ei mergeau muzica și cântăreții, în jurul lecticii alți demnitari, iar în urma ei o mare mulțime de oameni. Întreg alaiul se îndreptă spre templul lui Amon, prin cele mai frumoase străzi din Teba, în mijlocul unei mulțimi tot atât de numeroase ca la înmormântarea faraonului.

La templu, poporul rămase în curte, iar tânăra pereche, faraonul și demnitarii intrară în sala coloanelor. Aici, Herhor aprinse tămâie în fața statuii dezvelite a zeului Amon, preotesele executară un dans sacru, iar Tutmozis citi de pe papirus următorul act:

„Eu, Tutmozis, căpetenia gărzii măritului Ramses al XIII-lea, te iau de soție pe tine, Hebron, fiica nomarhului teban Antef. Îți dăruiesc acum suma de zece talanți,