aranja viaţa Elliei. Trimitea ilustrate şi scrisori în locul Elliei, aranjîndu-i itinerariul şi prezentîndu-l familiei. Am simţit că Ellie era dependentă de Greta într-un fel, că o lăsa pe Greta să o conducă, că voia să facă tot ce dorea Greta. Eu – oh, îmi pare rău domnule Lippincott, poate că n-ar fi trebuit să spun toate acestea. Ca s-o spun pe-a dreaptă, eram gelos. Oricum mi-am ieşit din fire şi am spus că n-o vreau pe Greta la oficierea căsătoriei, că ceremonia era a noastră, că era ceva ce ne privea pe noi doi şi pe nimeni altcineva. Şi aşa am ajuns la ofiţerul stării civile şi acolo i-am avut ca martori pe un funcţionar şi pe o dactilografă. Trebuie să recunosc faptul că a fost urît din partea mea că am refuzat ca Greta să fie prezentă, dar am vrut s-o am pe Ellie numai pentru mine.

— Înţeleg şi dacă pot să spun ceva în acest sens cred că ai procedat înţelept.

— Nici dumitale nu-ţi place Greta, am strecurat eu şopîrla.

— Nu prea poţi folosi cuvîntui dacă n-ai văzut-o, Michael, îmi întoarse vorba bătrînul.

— Da, ştiu asta, dar atunci cînd tot auzi vorbindu-se despre o persoană, poţi să-ţi formezi o imagine, să ai o opinie despre ea, Oh, spune-i gelozie şi gata. Dar dumitale de ce nu-ţi place Greta?

— Nu-i vorba de o idee preconcepută aici, zise dl, Lippincott, dar dumneata eşti bărbatul Elliei, Michael, şi eu ţin la fericirea Elliei. Nu cred că influenţa pe care Greta o are asupra Elliei, este bună. Prea vrea să le facă pe toate.

— Crezi că se va băga şi între noi? am întrebat eu.

— Cred, răspunse dl. Lippincott, că nu am nici un drept să spun ceva în legătură cu asta.

Stătea şi se uita atent la mine şi mă cîntărea printre gene ca o bătrînă broască ţestoasă.

N-am prea ştiut ce să spun după asta. Vorbi el primul, alegîndu-şi vorbele cu grijă.

— Deci, nu a apărut încă sugestia ea Greta Andersen să se stabilească la voi?

— Dacă sînt în stare să-i rezist...

— Ah, ideea a fost pusă pe tapet, după cîte pot să-mi dau seama.

— Ellie a spus ceva în acest sens. Dar sîntem proaspăt căsătoriţi. Ne dorim casa noastră – noua noastră casă doar pentru noi. Sigur că poate să vină să stea uneori cu noi, presupun. Ar fi normal.

— Aşa cum spui, ar fi ceva firesc. Dar sper că-ţi dai seama, poate, că Greta va fi pusă în delicata situaţie de a-şi găsi o nouă slujbă. Vreau să spun că nu se pune problema în ceea ce-o priveşte pe Ellie, ci pe cei care au angajat-o pe Greta şi au avut încredere în ea.

— Vreţi să spuneţi că dumneavoastră sau doamna van Cum-se-numeşte nu o veţi recomanda pentru un alt post acest gen?

— După opinia mea nu vor accepta să facă aşa ceva decît în cazul în care ar trebui să satisfacă nişte cerinţe oficiale.

— Şi credeţi că ea va vrea să vină în Anglia şi să se stabilească în serviciul Elliei?

— Nu vreau să te montez prea mult împotriva ei. Este poate numai în mintea mea acest lucru. Mi-au displăcut e serie de lucruri pe care ea le-a făcut şi felul în care a procedat. Cred că Ellie, aşa cum o ştiu eu, cu o inimă atît de generoasă, va fi întristată să constate că i-a distrus cariera Gretei. S-ar putea chiar să insiste mult ca Greta să vină să locuiască cu voi.

— Nu cred că Ellie va insista, am zis încetişor. Vocea îmi suna iritată, totuşi, iar dl. Lippincott cred că a observat asta Dar n-am putea, vreau să spun, Ellie n-ar putea să o pensioneze?

— N-ar trebui să ne gîndim la aşa ceva, zise dl Lippincott. Există o limită de vîrstă cînd vorbim de pensionare şi Greta e o femeie tînără şi, aş zice, foarte frumoasă. Frumoasă, de fapt, adăugă el cu o voce în care se simţea deprecierea, dezaprobarea. Îi farmecă pe bărbaţi.

— Poate că o să se mărite, am zis eu. Dacă e aşa cum spuneţi de ce nu s-a măritat pînă acum?

— Au fost cîteva partide, cred, dar nu le-a dat atenţie. Cred că sugestia dumitale e foarte sănătoasă. S-ar putea rezolva într-un fel în care să nu rănească susceptibilităţii nimănui. Cum pare destul de firesc că Ellie s-a măritat după majorat, cu bunele oficii ale Gretei, s-ar putea fixa o sumă de bani pentru tînără, în semn de mulţumire. Dl. Lippincott rosti ultimele cuvinte cu o voce acră precum sucul de lămîie.

— Atunci e-n regulă, am spus eu vesel.

— Constat din nou că eşti optimist. Să sperăm că Greta va accepta ceea ce i se oferă.

— De ce să nu accepte? Ar fi nebună să refuze.

— Nu ştiu, zise dl. Lippincott. Aş zice că ar fi extraordinar dacă n-ar accepta, şi-ar rămîne prietene.

— Dar ce credeţi de fapt?

— Mi-ar plăcea să văd sfîrşitul influenţei pe care Greta o are asupra Elliei. Se ridică, Sper că o să-mi dai o mînă de ajutor în acest sens?

— Puteţi fi sigur de asta, am zis. Ultimul lucru pa care îl doresc este ca Greta să trăiască de pe urma noastră.

— S-ar putea să te răzgîndeşti cînd ai s-o vezi, adăugă dl. Lippincott.

— Nu cred, am replicat. Nu-mi plac femeile autoritare oricît de eficiente sau de frumoase ar fi.

— Îţi mulţumesc Michael că m-ai ascultat cu atîta răbdare Sper că o să-mi faceţi plăcerea să cinaţi cu mine, amîndoi. Poate marţea viitoare? Cora van Stuyvesant şi Frank Barton vor fi şi ei probabil în Londa pînă atunci.

— Şi va trebui să-i întîlnesc şi pe ei?

— Oh da, e inevitabil. Îmi zîmbi iar de data asta zîmbetul lui fu mai nevinovat ca cele dinainte. Nu trebuie să-ţi faci prea multe griji, îmi zise. Cora va fi dură cu dumneata, Frank va fi mai ales lipsit de tact. Pentru moment Reuben nu-şi va face apariţia.

Nu ştiam cine e Reuben – o altă rudă de-a Elliei, presupuneam.

Am traversat încăperea şi am deschis uşile duble.

— Hai Ellie, am zis.