biroului cu linii suple, moderne, doctorul completa fişa me- dicală a unui pacient, care prezenta un foarte interesant caz de diverticulită cronică a sigmoidului. Bolnavul fusese supus unei apendictomii, însă durerile nu încetaseră.

Doctorul Solmi reflecta asupra unui tratament îndrăzneţ care ar fi stîrnil poate protestele medicilor conservatori. Rezultatele la care se aştepta îl îndrituiau să accepte riscurile.

Se ridică de la birou, străbătu încăperea şi se opri în faţa ferestrei deschise. Aspiră cu nesaţ parfumul unei magnolii, care îmbălsăma cu miresmele sale micul parc din faţa spitalului.

Zgomotele oraşului, peste care plutea o zăpuşeală fierbinte, apăsătoare, se auzeau înăbuşite, ca prin vată.

Abia în acest moment de relaxare doctorul Solmi îşi dădu seama că este foarte obosit. Avusese o zi grea. Operase şase pacienţi, printre care un tînăr de vreo douăzeci de ani cu plămînii ciuruiţi de o rafală de mitralieră, Carabinierii care-l aduseseră la spital lăsaseră să se înţeleagă că Mafia n-ar fi fost străină de această ispravă.

Intervenţia chirurgicală durase trei ore şi un sfert, în mai multe rînduri doctorul Solmi deznădăjduise să-l mai poată salva. Folosise toate mijloacele pe care ştiinţa modernă le oferă chirurgiei. în cele din urmă tînărul scăpase cu viaţă. Fusese un succes remarcabil.

Doctorul Solmi scoase din buzunarul pantalonilor o tabacheră cu monogramă. Alese o ţigară, o aprinse, apoi aruncă chibritul pe geam, făcîndu4 să descrie prin întuneric un arc luminos. Inhala fumul aromat, încercînd o senzaţie de plăcută destindere.

Cu o săptămînă înainte, Mafia îi dăduse iarăşi de lucru, furnizîndu-i un caz ieşit din comun. Carabinierii transportaseră de la San Vitto lo Cappo un individ cu limba şi urechile tăiate. Globurile oculare erau crestate cu briciul. Omul pierduse mult sînge. Fusese o adevărată minune că nu murise pe drum.

Doctorul Solmi îl operase, salvîndu-i şi lui viaţa. Intervenţia chirurgicală în sine nu fusese grea. înspăimîn-tătoare era însă atrocitatea cu care duşmanii săi îl mutilaseră, cufundîndu-l pe veci în beznă şi în tăcere.

Omul ocupa o rezervă şi se afla sub paza unui agent al poliţiei. Se zvonea că ar fi fost un personaj de seamă în lumea Mafiei şi că fusese mutilat de propria sa bandă, deoarece s-ar fi făcut vinovat de trădare. Poliţia şi par- chetul păstrau o tăcere totală.

 

 

 

o resimţeau în egală măsură atît personalul medical, cît şi majoritatea bolnavilor.

Doctorul Solmi oftă adînc.

Cît de liniştită era noaptea ! Văzduhul scăpărător de stele evoca o imensă aripă de catifea neagră împodobită cu diamante, lăsată asupra oraşului adormit. Nu părea de crezut Că în această ambianţă plină de poezie, se petreceau asemenea atrocităţi...

Fumul ţigării se ridica drept în aerul îmbălsămat. Doctorul Solmi se rezemă cu coatele de glaful ferestrei.

Deodată se auzi un răcnet. Un răcnet animalic.

Doctorul Solmi tresări. Aruncă instinctiv ţigara, fă-cînd-o să cadă în iarba parcului,

Răcnetul se auzi iarăşi, înfiorător, deznădăjduit.

Pe coridor tropotiră paşi. Uşa se deschise brusc. O infirmieră tînără, cu ochi rotunjiţi de groază, intră în cameră. Boneta albă, scrobită se lăsase grotesc pe o parte.

— Pacientul din rezerva patru ! gîfîi ea.

— Mutilatul ! rosti automat doctorul.

— I-am făcut injecţia... Calmantul prescris.

Fără- să-i răspundă, doctorul Sol mi ieşi în fugă pe coridor.

-Răcnetele sporeau pe măsură ce se apropia de rezervă.

Bolnavii treziţi brusc din somn apăruseră pe sălile înalte, întrebîndu-se speriaţi ce se întîmplă.

Uşa rezervei patru era deschisă. Poliţistul de gardă intrase înăuntru şi se agita neputincios în jurul patului. Pacientul cu capul înfăşurat în bandaje urla, zvîrcolin-du-se ca un epileptic în plină criză. Copcile care închideau rana lăsată de limba secţionată se desfăcuseră şi printre buzele vinete începuse să i se scurgă şiroaie de sînge care-i mînjeau bandajele, gîtul, pieptul.

Răcnetele guturale nu mai conteneau. în faţa rezervei numărul patru se buluceau tot mai mulţi bolnavi. Alte două infirmiere îşi făcuseră alarmate apariţia.

Doctorul Solmi închise uşa rezervei.

Sosi şi un medic cu ochelari, care făcea de gardă la alt pavilion. Doctorul

Solmi îi îngădui să intre în rezervă. într-un tîrziu urletele încetară.

Bolnavii adunaţi pe sală mai auziră cîteva gemete, apoi liniştea se lăsă brusc, ca un linţoliu.

Doctorul Solmi ieşi pe coridor urmat de medicul cu ochelari.

— Vă rog să vă înapoiaţi în saloanele dumneavoastră, se adresă el bolnavilor mînîndu-i de la spate.

Broboane de sudoare i se prelingeau pe frunte. Bolnavii se îndepărtară în silă de rezervă. Solmi se întoarse spre doctorul cu ochelari.

— Omul acesta a fost asasinat, spuse el. Fiola cu calmantul prescris de mine a fost schimbată. De cine ? Rămîne de văzut.

— Şi sora de serviciu ? întrebă doctorul cu ochelari.

— Nu şi-a dat seama că fiola a fost înlocuită. A administrat injecţia fără să bănuiască ceva. în locul ei aş fi procedat la fel. Cui i-ar fi trecut prin minte...

în sfîrşit. Să vedem cum vom ieşi din buclucul ăsta !...

*

* *

 

Chrysler-ul Imperial argintiu cu număr înregistrat în U.S.A., statul New York, coti pe via Dante şi se avîntă cu mare viteză spre periferia oraşului. Trecu pe lingă Sta-zione Lolli, străbătu cartierul Perpignano şi după ce ieşi la şosea deschisă porni să înghită spaţiile, ca un avion care se pregăteşte să decoleze. Iluzia era întărită şi de suspensia perfectă, care lăsa pasagerilor impresia că plutesc pe perne de aer.

Chrysler-ul nu-şi micşoră viteza nici după ce se angaja pe serpentinele însorite de la Bellocampo. Pe măsură ce maşina urca pantele repezi, peisajul arid, muntos prindea a se lărgi cuprinzînd spaţii tot mai vaste, desfăşurînd ca pe un ecran panoramic exuberanta Con ca d'Oro, cu oraşul şi golful

Palermo.

Automobilul părăsi şoseaua principală şi coti la dreapta pe un drum îngust, bine întreţinut, străjuit de un indicator pe care scria „Trecere interzisă. Proprietate particulară". Cauciucurile late făceau să scrîşnească pietrişul mărunt. După cîteva minute de mers, apăru în faţa maşinii o vilă albă, cu terase suspendate şi linii suple, de un modernism îndrăzneţ ce amintea influenţa lui Corbussier. O grădină luxuriantă, perfect întreţinută, înconjura clădirea.

Chrysler-ul opri în dreptul unei scări late de marmură, dominată de un portic înfăşurat în iederă. Un servitor vîrstnic, ce purta cu demnitate o vestă neagră cu dungi galbene, coborî în grabă