Calul 6 pierduse la un cap în spatele favoritului în cursa de-o milă ultima oară. 6 fusese depăşit de favorit după ce condusese două lungimi, la intrarea în linie dreaptă. 6 avusese 35/1. Favoritul avusese 9/2 la cursa aia. Amândoi erau în aceeaşi categorie. Favoritul pusese un kilogram, de la 56 la 57. 6 cântarea tot 56, dar schimbaseră jocheul cu unul mai puţin cunoscut, iar distanţa era o milă şi o sută de metri. Mulţimea-şi închipuia că dacă favoritul îl ajunsese pe 6 la o milă, atunci cu siguranţă avea să-l ajungă pe 6 cu bucata de alergat în plus. Părea logic. Dar cursele de cai nu merg după logică. Antrenorii-şi plasează caii în ceea ce par a fi condiţii defavorabile ca să ţină banii publicului departe. Trecerea la altă distanţă, apoi trecerea la un jocheu mai puţin cunoscut indicau toate o alergare la un preţ bun. M-am uitat la tabelă. Era afişat al cincilea. Tabela îi dădea 7 la 1.

– E calul 6, i-am spus lui Vi.

– Ba nu, calul ăla e din ăia de se îneacă la mal, a zis ea.

– Mda, am zis, apoi m-am dus şi am pus 10 la victorie pe 6.

6 a luat conducerea la ieşirea pe porţi, a rămas lângă margine la prima turnantă, apoi s-a menţinut, fără să forţeze, la o lungime şi-un sfert în prima linie. Plutonul l-a urmat. Şi-au închipuit că 6 o să rămână în faţă la turnantă, apoi o să slăbească şi atunci o să se ducă după el. Asta era procedura standard. Dar antrenorul îl instruise altfel pe băiat. La mijlocul turnantei băiatul a slăbit frâiele şi calul a ţâşnit înainte, înainte s-apuce jocheii ăilalţi să mişte ceva, 6 conducea la patru lungimi. La capătul liniei băiatul l-a lăsat un pic să răsufle, s-a uitat înapoi, apoi i-a dat drumul din nou. Arătam bine. Apoi favoritul, 9/5, a ieşit din pluton şi blestematul fugea, nu glumă. Mânca lungimile, gonea. Ziceai că o să zboare pe lângă armăsarul meu. Favoritul era calul numărul 2. La jumătatea liniei drepte, 2 era la jumătate de lungime în spatele lui 6, şi atunci băiatul de pe 6 a pus mâna pe cravaşa. Băiatul de pe favorit folosise cravaşa. Au continuat restul finişului aşa, la jumătate de lungime distanţă, şi aşa au ajuns la potou. M-am uitat la tabelă. Calul meu urcase la 8 la 1. Ne-am întors la bar.

– N-a câştigat calul cel mai bun cursa asta, a zis Vi.

– Nu-mi pasă care e cel mai bun. Tot ce vreau e câştigătorul. Comandă.

Am comandat.

– Bine, şmechere. Să te vedem la următoarea.

– Crede-mă, dulceaţă, sunt rupere când vin de la-nmormântări.

S-a băgat cu piciorul şi cu piepţii ăia-n mine. Am sorbit din scotch şi am deschis Buletinul. A treia cursă.

L-am studiat, îşi puseseră-n cap să belească gloată-n ziua aia. „Iepurele" tocmai câştigase, astfel că gloata avea acum în cap calul iute şi-şi luase ochii de la alergătorii pe finiş. Gloată nu se duce cu gândul dincolo de ultima cursă. În parte din cauza pauzei de 25 de minute dintre curse. Nu-şi pot aduce aminte decât de ceea ce tocmai s-a-ntâmplat. Cursa a treia era de şase furlongi{5}. Acum zoritul, „iepurele", era favorit. Pierduse ultima lui cursă, de şapte furlongi, la mustaţă, la o mie patru sute, păstrând conducerea tot timpul până la finiş şi pierzând pe ultimii metri. Calul 8 era cel mai apropiat. Terminase al treilea, la o lungime şi jumătate în spatele favoritului, recuperând două lungimi pe final. Gloata şi-a zis că dacă 8 nu l-a ajuns pe favorit la şapte furlongi, cum naiba să-l ajungă când e unul mai puţin? Gloata se-ntorcea totdeauna falită. Calul care câştigase la cursa de şapte furlongi nu participa la cursa de azi.

– E calul numărul 8, i-am zis lui Vi.

– Distanţa e prea mică. N-o s-apuce să se dezmeticească.

Calul 8 era trecut al şaselea şi era cotat cu 9.

Am încasat de la ultima cursă, apoi am pariat 10 pe calul 8. Dacă pariezi prea mult calul tău pierde. Sau te răzgândeşti şi schimbi calul. 10 pe victorie e un pariu curat, confortabil.

Favoritul a pornit bine. A ieşit primul pe porţi, a ajuns la margine şi a luat două lungimi. Calul 8 alerga pe exterior, penultimul, apropiindu-se treptat de margine. Favoritul încă părea pe val la capătul liniei. Băiatul l-a luat pe 8, acum pe-a cincea, pe exterior, şi l-a atins cu cravaşa. Atunci favoritul a-nceput s-o lase un pic mai moale. Făcuse primul sfert în 22 şi 4/5, dar încă mai avea două lungimi avans la jumătatea liniei drepte. Şi-atunci calul 8 şi-a luat pur şi simplu zborul, ca vântul, şi-a câştigat la două lungimi jumătate. M-am uitat la tabelă. Indică tot 9 la 1.

Ne-am întors la bar. Vi s-a băgat pe bune în mine.

Am câştigat trei dintre ultimele cinci curse. Pe vremurile alea erau doar opt curse, nu nouă. Oricum, opt curse era destul pentru ziua aia. Am cumpărat câteva ţigări de foi şi ne-am urcat în maşină. Vi venise cu autobuzul. M-am oprit să iau o sticlă de-o jumate şi ne-am dus la mine.

Vi s-a uitat în jur.

– Ce caută un tip ca tine-ntr-un loc ca ăsta?

– Asta mă-ntreabă toate fetele.

– E chiar ca o gaură de şoareci.

– M-ajută să-mi păstrez modestia.

– Hai la mine.

– O.K.

Ne-am urcat în maşină şi mi-a spus unde stă.

Ne-am oprit să luăm nişte cotlete ca lumea, verdeţuri, ce trebuie pentru o salată, cartofi, pâine, mai mult de băut.

În holul blocului ei era un panou:

ESTE INTERZISĂ GĂLĂGIA SAU TULBURAREA LINIŞTII. TELEVIZOARELE TREBUIE ÎNCHISE LA 10 P.M. AICI LOCUIESC OAMENI CARE MUNCESC.

Era un panou mare scris cu vopsea roşie.

– Îmi place partea cu televizoarele. Am luat liftul. Apartamentul ei chiar arăta bine. Am dus sacoşele în bucătărie, am găsit două pahare, am turnat de băut.

– Scoate alea. Mă-ntorc imediat.

Am scos alea, le-am pus pe chiuvetă. Vi s-a-ntors. Se-nţolise. Cercei, tocuri înalte, fustă scurtă. Arăta bine. Durdulie. Dar cur şi coapse ca lumea, sâni. O bucată ţeapănă.

– Salut, am zis, sunt