un prieten al lui Vi. Zicea că se-ntoarce imediat. Ceva de băut?

A râs, apoi i-am cuprins trupul ăla mare şi am sărutat-o. Buzele-i erau reci ca diamantele, dar aveau gust bun.

– Mi-e foame, a zis. Lasă-mă să gătesc.

– Şi mie mi-e foame. O să te mănânc pe tine!

A râs.

Am sărutat-o scurt, apucând-o de fund. Apoi m-am dus în sufragerie cu paharul de băutură, m-am aşezat, mi-am întins picioarele, am răsuflat.

Aş putea să stau aici, mi-am zis, să câştig bani la curse şi ea să-mi poarte de grijă-n momentele proaste, să-mi frece trupul cu uleiuri, să-mi gătească, să vorbească cu mine, să se culce cu mine. Desigur, am avea mereu ciorovăieli. Asta e natura Femeii. Le plac schimburile reciproce de rufe murdare, ceva ţipete, ceva spectacol. Apoi un schimb de promisiuni solemne. Nu eram prea bun la schimbul de promisiuni solemne.

Mă luase valul, în mintea mea mă mutasem deja acolo.

Vi s-a ocupat de toate. A venit cu paharul în mină, mi s-a aşezat în poală, mi-a băgat limba-n gură. Puia mi s-a umflat, apăsată de fundul ei tare. Am apucat o bucată. Am strâns.

– Vreau să-ţi arăt ceva, a zis.

– Ştiu că vrei, dar hai s-aşteptăm încă vreo oră după masă.

– A, nu asta voiam să zic. M-am întins şi am băgat limba.

Vi mi s-a dat jos din poală.

– Vreau să-ţi arăt o poză cu fiica mea. E-n Detroit cu maică-mea. Dar o să vin-aici la toamnă, ca să meargă la şcoală.

– Câţi ani are?

– Şase.

– Şi tatăl?

– Am divorţat de Roy. Ticălosul nu era bun de nimic. Nu făcea decât să bea şi să joace la curse.

– Ă?

S-a-ntors cu poza, mi-a pus-o-n mână. Era pe un fond întunecat.

– La naiba, Vi, chiar e neagră! Nu te-a dus mintea s-o faci pe un fond luminos?

– E de la taică-său. Negrul domină.

– Mda. Văd.

– Maică-mea a făcut poza.

– Sigur ai o fiică drăguţă.

– Chiar e drăguţă, pe bune.

Vi a pus poză la loc şi s-a dus în bucătărie.

Veşnica poză! Femeile şi pozele lor. Acelaşi lucru iar şi iar şi mereu. Vi stătea în uşa de la bucătărie.

– Nu bea prea mult acum! Ştii ce-avem de făcut!

– Nu-ţi fă griji, scumpo, o să am ce să-ţi arăt. Pân-atunci, adă-mi de băut! Am avut o zi grea. Jumătate scotch, jumătate apă.

– Pune-ţi singur, barosane.

M-am întors cu scaunul şi am dat drumul la televizor.

– Dacă mai vrei o zi ca lumea la curse, femeie, adu-i domnului barosan de băut! Acum!

Vi pariase în cele din urmă pe calul meu la ultima cursă. Era un gagiu de 5/1 care nu mai arătase o alergare onorabilă de doi ani. Am pariat pe el doar fiindcă era cotat 5/1 când ar fi trebuit să fie 20. Calul a câştigat la şase lungimi, fără să forţeze, îl aranjaseră pe băiatu' de la găoz la vârfu' nasului.

Am ridicat privirea: o mână cu un pahar mi se-ntindea peste umăr.

– Mersi, dulceaţă.

– Da, stăpâne, a râs.

În pat aveam ceva în faţă, dar nu puteam să fac nimic. Gâfâiam, gâfâiam, gâfâiam ca o balenă. Vi avea foarte multă răbdare. Mă sforţam, trăgeam de mine, dar băusem prea mult.

– Scuze, baby, am zis. Apoi m-am rostogolit într-o parte. Şi m-am culcat.

Apoi ceva m-a trezit. Era Vi. Mă-ncinsese şi încălecase.

– Aşa, baby, aşa! i-am zis.

Mă arcuiam când şi când. Mă privea, de deasupra, cu ochi mici şi lacomi. Eram violat de o vrăjitoare cu ochi oblici! O clipă, asta m-a excitat.

Apoi i-am spus:

– La naiba. Dă-te jos, dulceaţă. A fost o zi lungă şi grea. O să vină vremuri mai bune.

S-a dat jos. Chestia a coborât ca un ascensor rapid.

Dimineaţa am auzit-o umblând prin casă. Umbla, umbla şi tot umbla.

Era-n jur de 10: 30 a.m. Mi-era rău. Nu voiam să dau ochii cu ea. Încă cincisprezece minute. Apoi o să ies.

M-a scuturat.

– Hei, vreau să pleci de-aici înainte s-apară prietena mea!

– Şi ce? O fut şi pe ea.

– Da, da, a râs, sigur că da.

M-am sculat. Am tuşit, m-am înecat. Am început încet să-mi pun hainele.

– Mă faci să mă simt ca un neisprăvit, i-am zis. Nu pot să fiu atât de rău! Tre' să fie ceva bun în mine.

M-am îmbrăcat, în sfârşit, M-am dus la baie şi mi-am aruncat cu nişte apă pe faţă, mi-am pieptănat părul. De-aş putea să-mi pieptăn faţa, mi-am zis, dar nu pot.

Am ieşit.

– Vi.

– Da?

– Nu fi şucărită. N-a fost din cauza ta. A fost pileala. Mi s-a mai întâmplat.

– Bine, atunci n-ar trebui să bei atâta. Nici unei femei nu-i place să vină pe locul doi după o sticlă.

– De ce nu joci pe ordinea asta atunci?

– Ah, încetează!

– Ia zi, ai nevoie de ceva bani, scumpete? Mi-am băgat mâna-n portofel şi am scos o hârtie de douăzeci. I-am întins-o.

– O, chiar eşti un dulce!

M-a atins cu mâna pe obraz, m-a sărutat tandru pe-o parte a gurii.

– Ai grijă cum conduci.

– Sigur, scumpete.

Am condus cu grijă până la hipodrom.

M-au chemat în biroul consilierului într-una dintre camerele din fund de la etajul doi.

– Să văd cum arăţi, Chinaski. S-a uitat la mine.

– Au! Arăţi rău. Să iau o pilulă.

Zis şi făcut, a desfăcut o sticlă şi a luat una.

– Bine, domnule Chinaski, am vrea să ştim unde aţi fost în ultimele două zile?

– Doliu.

– Doliu? Doliu după ce?

– Înmormântare. Veche prietenă. O zi pentru acoperit hoitul. O zi pentru doliu.

– Dar n-aţi sunat, domnule Chinaski.

– Mda.

– Şi vreau să vă spun un lucru, Chinaski, între noi.

– V-ascult.

– Când nu sunaţi, ştiţi ce spuneţi?

– Nu.

– Domnule Chinaski, spuneţi: „Mă piş pe Poştă!"

– Aşa spun?

– Şi, domnule Chinaski, ştiţi ce-nseamnă asta?

– Nu, ce-nseamnă?

– Asta-nseamnă, domnule Chinaski, că Poşta o să se pişe pe tine!

Apoi s-a lăsat pe spate şi m-a privit.

– Domnule Feathers, i-am zis, puteţi să vă duceţi dracului.

– Nu fi impertinent, Henry. Po' să-ţi fac viaţa grea.

– Vă rog să folosiţi numele întreg când vă adresaţi, domnule. Vă cer doar puţin respect.

– Îmi ceri respect, dar...

– Prea bine. Ştim unde trageţi, domnule Feathers.

– Ce? Asta-i o ameninţare?

– Negrii mă iubesc pe-aici, Feathers. I-am prostit.

– Negrii te iubesc?

– Îmi dau de