class="p1">Da, oameni buni, plecaţi, puteţi pleca, Vedeţi şi voi că-i jale multă aici. (Pleacă)

AL DOILEA MUZICANT

Da, poate să se îndrepte lucrurile.

PETRE

O, muzicanţi, muzicanţi! Cântaţi-mi «Veselă inimioară», O, dacă mă iubiţi, cântaţi-mi «Veselă inimioară»!

ÎNTÂIUL MUZICANT

De ce «Vesela inimioară»?

PETRE

Fiindcă, o, muzicanţi, şi inima mea cântă: «Mi-e plină inima de dor şi jale». O ziceţi ca să-mi mai treacă de supărare. Ori un prohod vesel.

AL DOILEA MUZICANT

Nu cântăm noi prohod. Nu-i vreme de cântat acum!

PETRE

Nu vreţi, carevasăzică?

"Diblă, dible: scripcă. vioară (pop.).

128

129

MUZICANŢII

Nu.

PETRE

Atunci am să vă dau eu vouă.

ÎNTÂIUL MUZICANT Ce-ai să ne dai?

PETRE

Nu bani, pe legea mea, am să vă tratez ca pe nişte lăutari de crâşmă.

ÎNTÂIUL MUZICANT

Şi eu pe dumneata ca pe-un rândaş.

PETRE

Atunci am să pun satârul de rândaş pe căpăţâna dumitale. Am să vă trag eu vouă nişte fa-uh şi sol-uri pe spinare! Notaţi-vă asta!

ÎNTÂIUL MUZICANT Dacă ne tragi fa-uri şi sol-uri, dumneata ne vei nota pe noi.

AL DOILEA MUZICANT

Vâră, te rog, satârul şi scoate spiritul, dacă-l ai.

PETRE

Nu vă jucaţi cu spiritul meu, căci e de fier... dar răspundeţi-mi ca oamenii:

«Când inima-i pătrunsă de durere, Când sufletul şi gândul ţi-e pustiu, Tu, muzică, cu glasul argintiu...»

De ce cu «glasul argintiu»? De ce cu glasul ei de argint? Ce zici tu, Simion Strună?

ÎNTÂIUL MUZICANT Ei, asta-i! Fiindcă argintul sună dulce.

130

PETRE

Eşti un dobitoc! Ce zici tu, Vasile Cobză?

AL DOILEA MUZICANT

Eu zic cu «glas argintiu», fiindcă muzicantul cântă pentru arginţi.

PETRE

Şi tu eşti un dobitoc! Ce zici tu, Ion Scripcă?

AL TREILEA MUZICANT Să mă bată Dumnezeu, nu ştiu ce să zic.

PETRE

Vă cer iertăciune. Voi aţi venit aici să cântaţi. Răspund eu în locul vostru. Se zice «muzică cu glas argintiu», deoarece muzicanţii nu capătă aur pe muzica lor.

«Tu, muzică cu glasul argintiu Aduci degrabă dulce mângâiere...» (Pleacă)

ÎNTÂIUL MUZICANT Cine-o fi blestematul ăsta?

AL DOILEA MUZICANT

Să-l ia dracul! Haidem să aşteptăm afară c praznicul.

convoiul şi să pândim

(Pleacă)

ACTUL V

SCENA I

O STRADĂ ÎNMANTUA    INTRĂ ROMEO

ROMEO

De pot să cred a somnului oglindă

Măgulitoare, visurile mele

Vestesc o bucurie-apropiată.

Uşor pe tron stă domnul meu, Amorul.

Mă-nalţ-un duh necunoscut, cu gânduri

Voioase astăzi. Se făcea că vine

Iubita mea şi eu sunt mort. - O, vis

Ciudat, ce face morţii să gândească! -

Sărutul ei îmi dete-atâta viaţă,

Că m-am sculat din morţi, ca împărat.

O, inimă, ce dulce poate fi

Iubirea care-o ai, când umbra ei,

Chiar ea, e-aşa bogată-n desfătare!

(Intră Baltazar)

Ah, Baltazar, ce-i nou pe la Verona? N-aduci nici un răvaş de la Lorenzo? Soţia mea ce face? Tatăl meu E bine? Julieta-i sănătoasă? Te-ntreb din nou, căci rău nu poate fi Când Julietei mele-i merge bine.

BALTAZAR

îi merge bine, vai, şi toate-s bune. în cripta-i seculară doarme trupul Şi sufletul trăieşte-acum la îngeri. Văzui când au culcat-o în cavou Şi-am alergat aici să te vestesc;

Stăpâne, iartă-mi vestea ce te doare, Căci tu mi-ai dat această-nsărcinare.

ROMEO

Aşa?... Ei bine, vă desfid, o, stele!... Ştii unde stau... te rog, te du şi-mi adă Cerneală şi hârtie şi pe urmă Tocmeşte cai: doresc să plec la noapte!

BALTAZAR

Mă iartă, nu te pot lăsa, stăpâne! Eşti palid şi-ncruntat şi ochii tai Lucesc parcă prezic nenorocire.

ROMEO

Taci, tu te-nşeli. Fă după cum ţi-am spus; N-ai deci nici un răvaş de la Lorenzo?

Nimic stăpâne!

BALTAZAR

ROMEO

Nu face nimic, Mergi şi tocmeşte cai... viu în curând.

(Baltazar pleacă)

Da, Julieto, voi dormi la noapte Cu tine-alături. Să găsim mijlocul! O, gând nenorocit, ce iute intri în sfatul celor deznădăjduiţi! îmi vine-n minte un sărman spiţei* Ce stă pe-aici pe-aproape... L-am văzut Mai ieri. Zdrenţos şi istovit de lipsă, Cu fruntea încreţită, se pleca Să strângă buruieni; privirea lui Era buimacă, faţa scofâlcită.

Spiţer. (pop.) farmacist.

132

133

în prăvălia lui sărăcăcioasă Sta atârnată de tavan o broască Ţestoasă, - un crocodil umflat cu paie, Şi piei de peşti diformi; în galantar Cutii de şarpe, oale verzi, băşici, Seminţe vechi, păpuşi de sfori şi alte Mici mărunţişuri puse să ia ochii. Când am văzut atâta sărăcie, Mi-am zis: de are cineva nevoie Să ia otravă - a căreia vânzare E pedepsită-n Mantua cu moartea -E-aici un mizerabil* ce i-ar vinde! O, gândul meu mi-a presimţit nevoia, Şi nevoiaşul ăsta-mi vinde-otravă. Pe cât mi-aduc aminte, asta-i casa; Dar azi e sărbătoare, cerşetorul îşi ţine-nchisă bolta**... Hei, spiţer! Spiţerule!

SPIŢERUL

Cine mă strigă?

ROMEO

Vino,

Aici, creştine! Văd că eşti sărac. Na patruzeci de galbeni, sunt ai tăi; Şi dă-mi o doză de otravă, dar Aşa de tare ca s-alerge iute Prin toate vinele, şi cel sătul De viaţă, care-o bea, să cadă mort, Şi pieptu-i să gonească răsuflarea Aşa grăbit cum pulberea aprinsă Străfulgera dintr-un gâtlej de tun.

'■ Mizerabil: (aici) om care trăieşte în sărăcie cruntă, în mizerie; om foarte sărac.

nenorocit. :* Boltă: (reg.) prăvălie, dugheană.

SPIŢERUL

Eu am ăst soi de-otravă ucigaşă, Dar Mantua cu moartea pedepseşte Pe-oricine-o vinde.

ROMEO

Eşti aşa sărac

Şi nevoiaş, şi te mai temi de moarte? Pe-obrajii tăi stă scrisă foamea; lipsa Şi grijile ţi se citesc în ochi, Şi zdrenţe şi păcate duci în spate, Nici legile, nici lumea nu ţi-s prieteni, Nici legi nu sunt pe lume să te facă Bogat! Deci calcă legile şi ia!...

SPIŢERUL

Mizeria mă face să primesc, Şi nu voinţa mea.

ROMEO

Mizeriei, Şi nu voinţei tale îi plătesc.

SPIŢERUL

Deci pune-aceasta-n orice băutură Şi-o soarbe: şi,