dac-ai avea tărie Cât douăzeci, tot te-ar da gata-ndată.

ROMEO

I-aţi aurul, otravă mult mai rea A sufletelor, care-n lumea-aceasta Scârboasă face mult mai multe crime Ca biata-ţi marfa, ce s-o vinzi n-ai voie. Otravă et/îţi vând şi nu tu mie! Rămâi cu bine, cumpără-ţi mâncare, Şi te hrăneşte. Leac întăritor, Şi nu otravă, vin şi mă-nsoţeşte

134

135

La groapa Julietei mele scumpe: Acolo am nevoie eu de tine! (Pleacă)

SCENA A II-A

CHILIA LUILORENZOLA VERONA FRA TELE LORENZO, ERA TELEIOAN

IOAN

Ei, sfinte frate franciscan*! Deschide! (ApareLorenzo)

LORENZO

Acesta-i glasul fratelui Ioan. Bine-ai venit din Mantua. Ce zice Romeo? Dacă scrie, dă-mi răvaşul.

IOAN

M-am dus să-mi iau tovarăş pe un frate Desculţ din tagma noastră, care-aci Grijeşte pe bolnavii din oraş; Am dat de el, dar străjile cetăţii Ne-au bănuit c-am cercetat** o casă De-o molimă urâtă bântuită, Şi ne-au oprit; nu ne-au lăsat să trecem. Deci n-am putut s-alerg la Mantua.

LORENZO

Şi cine-adus răvaşul lui Romeo?

IOAN

îl am aci - nu l-am putut trimite... Nici n-am găsit un om să ţi-l aducă, Aşa de mult se tem de ciumă, toţi...

* Franciscan: călugăr catolic din ordinul înfiinţat de Francisc de Assisi în secolul ui

XH-lea. ** A cerceta: (aici) a vizita, a frecventa (pop.).

LORENZO

Ce nenoroc!... Pe sfântul nostru ordin! Scrisoarea nu-i un lucru de nimic, E ceva grav şi foarte serios, Zăbava poate fi primejdioasă... Mergi, frate Ioane, caută un drug De fier, şi-l adă în chilia mea...

IOAN

Mă duc şi ţi-l aduc îndată, frate!

LORENZO

Acuma cată singur să cobor în criptă! în trei ceasuri se deşteaptă Copila cea frumoasă şi, fireşte, Mă blestema pe mine că Romeo N-a fost vestit de cele petrecute, îi scriu din nou acum la Mantua, Şi-o ţin la mine-ascunsă, pân' să vie Romeo... O, sărmană moartă vie, Ce zaci acolo la un loc cu morţii! (lese)

SCENA A III-A

UN CIMITIR CU CRIPTA CAPULETILOR (Intră Paris .fi pajul său cu flori şi o torţă)

PARIS

Dă-mi torţa, băieţaş, şi stai deoparte. Nu... stinge-o: vreau să nu mă vadă nimeni. Ascunde-te colea, sub chiparoşi, -Şi ţine-urechea de pământ lipită... Astfel nici un picior nu poate trece Prin cimitirul ăsta cu pământul Surpat şi măcinat de-atâtea gropi, Ca tu să nu-l auzi. Atunci sa-mi şuieri, Ca semn c-auzi că e ceva pe-aproape... Dă-mi florile şi fă precum ţi-am spus...

136

i   ■                                            ,

■

137

PAJUL

Mi-e groază singur să rămân aci, în cimitir, dar am să-mi fac curaj... (Se depărtează)

PARIS

O, tu-ntre flori cea mai frumoasă floare, Acum aci-ntre pietre-i a ta casă, Cu flori presar eu patu-ţi de mireasă Şi te stropesc cu lacrime amare; în fiecare noapte voi uda Mormântul tău şi-n veci nu te-oi uita.

(Pajul şuieră)

Băiatul dă un semn: e cineva... O, ce picior nelegiuit cutează Să calce-aicea noaptea, să-mi jignească Evlavia durerii şi-a iubirii? -Ce văd? O torţă! - Noapte-ascunde-mă O clipă!

(Se retrage în umbră. Intră Romeo cu Baltazar)

ROMEO

Dă-mi hârleţul, dă-mi şi drugul. -

Acest răvaş, tu, mâine-n zori să-l duci

La tatăl meu. Dă-mi torţa şi ascultă:

Orice auzi ori vezi, rămâi departe;

Şi nu mă întrerupe-n ce voi face...

Eu mă cobor în acest pat al morţii

Ca să mai văd o dată faţa ei,

Dar şi să scot din degetul ei mort

Un scump inel, de care am nevoie.

Acuma pleacă. Dar dacă te-ntorci,

Spre-a mă pândi ce fac, pe Dumnezeu! -

Te sfâşii în bucăţi şi am să samăn

Cu tine cimitirul ăsta lacom!

E-un ceas cumplit, şi mai cumplit mi-e gândul,

Mai fioros ca tigrul însetat

Şi mai nebun ca marea-nluriată!

138

BALTAZAR

Mă duc, stăpânul meu, să nu te tulbur.

ROMEO

Atunci mi-eşti prieten! Ţine, dragul meu! Fii fericit şi mergi cu Dumnezeu!

BALTAZAR

(Aparte)

Oricum ar fi, mă ţin ascuns pe-aproape. Nu pot să-l las; privirea-i mă-nspăimântă. (Se depărtează)

ROMEO

O, gură hâdă, pântec negru-al menţii, Ce-ai înghiţit ce-a fost mai scump pe lume, îţi voi căsca deci putredele-ţi falei Şi-n ciuda ta te-ndop cu hrană nouă! (Deschide mormântul)

PARIS

A, surghiunitul Montague, semeţul Ce-a omorât pe vărul Julietei! Se crede că de-aceea mândra floare S-a stins, şi el acum mai vine aci Să pângărească până şi pe morţi? îl prind pe loc!

(înaintează) Opreşte, Montague,

Pornirea-ţi făr' de lege! Vrei să-mpingi Şi dincolo de moarte răzbunarea? -Nemernic surghiunit, te arestez. Urmează-mă, tu trebuie să mori!

ROMEO

Da, trebuie: de-aceea vin aci! Nu ispiti pe-un deznădăjduit,

139

O, tinere! Fugi, lasă-mă. Gândeşte

La morţii ăştia toţi şi te-nspăimântă!

Nu, tinere! Te rog nu-ngrămădi

Pe capul meu o nouă fărdelege:

Nu-mi aţâţa mânia! Du-te, du-te!

Pe Dumnezeul meu, tu-mi eşti mai drag

Ca mine însumi, eu, care-am venit

Aci să-mi pun sfârşit vieţii. Du-te,

O, mergi, aci nu poţi rămâne viu...

Te du şi povesteşte mai târziu

Că un nebun milos ţi-a spus să fugi.

PARIS

N-am zor de mila ta. Te arestez Aci ca pe un făcător de rele!

ROMEO

Ia seama, nu mă îndârji, copile!

PAJUL

Se bat! O, Doamne! Merg să chem străjerii! (Pleacă)

PARIS

Mor... (Cade) Dacă eşti milos deschide cripta Şi lângă Julieta să mă culci. (Moare)

ROMEO

Pe Dumnezeu, te-ascult. Să-l văd la faţă! E vărul lui Mercutio, sir Paris. Ce-mi spuse servitorul adineauri, Când creieru-mi nebun nu lua aminte? Că Paris, mi se pare, trebuia Să ia pe Julieta... El mi-a spus-o, -Ori am visat aceasta? Cum? Sau poate în nebunia mea, când el vorbea

140

De Julieta, - eu am născocit-o? Dă-mi mâna ta, tu care-ai fost înscris Cu mine-n cartea neagră a restriştei... Te voi culca-ntr-o groapă glorioasă... O