erau pricăjiţi, necurăţaţi şi prost spălaţi. Ziua de 9 mai a petrecut-o în celulă (vreme de câte va zile n-au ştiut că războiul se terminase), începutul războiului l-a prins pe Loşcinin după gratii, sfârşitul războiului – la fel.

  După sărbătorirea Victoriei, ukazniki, adică cei condamnaţi pentru delicte minore (absenţe nemotivate de la serviciu, întârzieri, mici furtişaguri din producţie) au fost expediaţi într-o colonie. Lucrări de terasament, construcţii, descărcări de barje. Hrană proastă, era un lagpunkt nou, fără doctor, nu exista nici măcar o infirmieră. Loşcinin a răcit, a făcut sciatică, dar a fost scos în continuare la lucru. Ajunsese la capătul paterilor, picioarele i se umflaseră, avea friguri, dar era trimis zilnic la muncă.

  La 7 iulie 1945, a explodat vestea despre faimoasa amnistie stalinistă. Dar Loşcinin a aşteptat în van să fie eliberat pe baza ei. I s-a dat drumul abia la 24 iulie, când i-a expirat pedeapsa de trei luni închisoare.

  „Şi totuşi, spune Loşcinin, în sufletul meu am rămas bolşevic. Când am să mor, consideraţi-mă un comunist”.

  O fi glumind, n-o fi glumind? ’ „-’

  *

  Nu am, acum, la dispoziţie suficient material pentru a încheia acest capitol aşa cum aş fi vrut, relevând interferenţele frapante dintre destinele ruseşti şi legile Arhipelagului. Nu am nici speranţa că voi putea să fac, fără grabă şi în condiţiile de securitate necesare, o nouă revizie a acestei cărţi, adăugind biografiile care lipsesc.

  Cred că aici şi-ar avea locul, între altele, o prezentare a vieţii şi a morţii, după lungi persecuţii, închisori şi lagăre, a părintelui Pavel Floreuski, poate unul dintre oamenii cei mai remarcabili pe care Arhipelagul i-a înghiţit pentru totdeauna. După spusele unor specialişti competenţi, a fost un savant excepţional pentru secolul XX, stăpâiiiud, de o manieră profesionistă, numeroase domenii ale ştiinţei. De formaţie matematician, a cunoscut în tinereţe o profundă zguduire sufletească de ordin religios, devenind preot. Cartea lui din tinereţe, Fundamentul şi Coloana de susţinere ale adevărului, primeşte abia în zilele noastre aprecierea pe care o merită. A lăsat numeroase lucrări de matematică (teoreme topologice, demonstrate cu mult mai tâfziu în Occident), de estetică (iconografia rusă, acţiunea liturgică), filosofico-reli-gioase, (Arhivele lui s-au păstrat, dar n-au fost publicate şi n-am avut acces la ele.) După revoluţie, a fost profesor la Institutul de energetică, în 1927 a lansat unele idei care le anticipau pe cele ale lui Winner. În 1932, în revista „Reconstrucţia socialistă şi ştiinţa”, a publicat un articol despre maşinile de calcul, foarte apropiat de spiritul ciberneticii. Curând după aceea a fost arestat Nu cunosc, din periplul lui penitenciar, decât câteva puncte, pe care le menţionez fără prea multă siguranţă: exilul în Siberia (aici a elaborat o serie de lucrări pe care le-a publicat sub pseudonim în analele Expediţiei siberiene a Academiei de Ştiinţe), lagărul de pe Solovki (unde a înfiinţat, se pare, o brigadă care se ocupa cu extragerea iodului din alge), iar după lichidarea acelui lagăr – Extremul Nord şi Kolâma. Şi acolo s-a ocupat cu studiul florei şi al mineralelor (după ce îşi petrecea ziua dând cu târnăcopul). Nu se ştie nici când, nici unde a murit (Potrivit unui zvon, ar fi pierit în 1938 pe Kolâma, la mina „Piatiletka”. Alţii spun că nici nu ar mai fi ajuns pe Kolâma, ci s-ar fi înecat la naufragiul navei care -l ducea într-acolo.)

  Eram ferm hotărât să prezint aici şi viaţa lui Valentin I. Komov, din judeţul Efremov, împreună cu care am petrecut anii 1950-52 la^Ekibastuz, dar amintirile mele sunt nesigure, ar trebui mai multe amănunte, în 1929, la 17 ani, îl ucisese pe preşedintele sovietului sătesc local, după care fugise. Pentru a subzista în clandestinitate, a fost nevoit să fure. De mai multe ori, a fost închis pentru furt. În 1941, a fost eliberat. Nemţii l-au dus cu ei în Germania – credeţi că a colaborat cu ei? Nu, a evadat de două ori, drept care a ajuns la Buchenwald, de unde a fost eliberat de aliaţi. Credeţi că a rămas în Occident? Nu, sub numele lui adevărat („Patria te-a iertat, patria te cheamă!”), s-a întors în satul lui, s-a căsătorit, a început să lucreze în colhoz, în 1946 a fost întemniţat pe baza lui 58, pentru un delict comis în 1929. A fost eliberat în 1955. Desfăşurată în detaliu, biografia lui ne-ar putea spune multe despre destinele ruseşti din acele decenii, în plus, Komov a fost un tipic brigadier de lagăr, un „fiu al GULAG-ului”. (Chiar şi la ocnă, nu i-a fost frică să -l întrebe pe comandant la o percheziţie generală: „De ce în lagărul nostru sunt rânduieli fasciste?”) în sfârşit, ar fi fost foarte potrivită pentru acest capitol prezentarea unui socialist exemplar (prin calităţile lui personale şi fermitatea convingerilor) -evocarea încercărilor prin care un asemenea om a trecut vreme de mulţi ani, aflat la voia capriciilor Marii Pasienţe.

  S-ar fi putut, de asemenea, adăuga biografia unui emvedist inveterat – a unui Garanin, Zaveneaghin ori a altuia, mai puţin cunoscut.

  Dar după cât se vede, nu-mi va fi dat să împlinesc tot ce mi-am pus în gând. Mtrerupând această carte la începutul anului 1968, nu cred că voi mai avea ocazia să revin asupra temei Arhipelagului.

  De fapt, ajunge: am fost împreună douăzeci de ani.

  Sfârşitul Părţii a Patra CONŢINUTUL CAPITOLELOR Partea a TREIA – EXTERMINAREA PRIN MUNCă Capitolul 1 – DEGETELE AUROREI Când au apărut lagărele de concentrare sovietice?

  — Exigenţele leniniste privind sistemul represiv.

  — Cât ne-au costat represiunile interne de după Octombrie.

  — Câteva cifre referitoare la vechea Rusie.

  — Nemulţumirea lui Lenin faţă de amploarea iniţială a represiunilor.

  — Carenţele primelor închisori sovietice.

  — Reciclarea personalului penitenciar anterevoluţionar.

  — Lovitura de stat de la 6 iulie 1918.

  — Munca forţată de la Marx la Vâşinski.

  — Instrucţiunile de la 23 iulie 1918, apariţia Arhipelagului.

  — Primăvara anului 1919: VŢIK înfiinţează reţeaua lagărelor de muncă forţată.

  Decretul privind Teroarea Roşie de la 5 septembrie 1918 şi