paginile nu erau numerotate, că niciunul nu purta o ştampilă cu „strict secret“, şi că în exemplarele al doilea şi al patrulea erau cuvinte tăiate cu creionul sau cu carioca. În cele din urmă, a ajuns la o concluzie importantă: că fotocopiile nu se refereau la procesele-verbale în sine, ci la ciornele documentelor. Ceea ce plasa sursa în interiorul Secretariatului, iar Secretariatul era foarte redus ca număr de persoane. Ciornele proceselor-verbale fuseseră foarte bine şi cu mare atenţie fotografiate: acest lucru sugera că fotograful avusese timp la dispoziţie şi o încăpere pentru developat.

Leamas s-a întors la lista alcătuită. Din Secretariat făcea parte un tip pe care-l chema Karl Riemeck, fost caporal în corpul medical al armatei, care fusese timp de trei ani prizonier de război în Anglia. Sora lui locuia în Pomerania când au invadat-o ruşii, şi de atunci nu mai ştia nimic despre ea. Era căsătorit şi avea o fiică pe care o chema Carla.

Leamas a hotărât să rişte. A aflat de la Londra numărul de prizonier de război al lui Riemeck, care era 29012, şi data eliberării lui, care era 10 noiembrie 1945. A cumpărat o carte est-germană de science-fiction pentru copii şi a scris pe coperta interioară, în germană, cu ortografia unui adolescent: „Această carte îi aparţine Carlei Riemeck, născută pe 10 decembrie 1945, la Bideford, North Devon. Semnat Extraterestra 29012“, iar dedesubt a adăugat: „Solicitanţii care doresc să facă o călătorie în spaţiu să se prezinte pentru indicaţii la C. Riemeck în persoană. Anexat găsiţi un formular de cerere. Trăiască Republica Populară a Spaţiului Democratic!“

A tras nişte linii pe o coală de hârtie, a făcut nişte coloane cu nume, cu adrese şi cu vârste şi a scris în josul paginii:

„Fiecare candidat va fi intervievat personal. Scrieţi la adresa obişnuită menţionând când şi unde doriţi să fiţi contactaţi. Cererile vor fi analizate în şapte zile. C.R.“

A pus coala de hârtie în interiorul cărţii. Leamas s-a dus la locul obişnuit, tot cu maşina lui de Jong, lăsând cartea pe scaunul din faţă, de lângă volan, cu cinci bancnote uzate de câte o sută de dolari în interiorul coperţii. Când s-a întors Leamas, cartea dispăruse, şi în locul ei, pe scaunul maşinii, era o cutie de tutun. În ea se găseau trei rolfilme. Leamas le-a developat în noaptea aceea: unul dintre filme conţinea, ca de obicei, procesele-verbale de la ultima şedinţă a Comitetului Executiv; în cel de-al doilea era un proiect de revizuire a relaţiilor Germaniei de Est cu COMECON, iar cel de-al treilea conţinea organizarea Serviciului est-german de spionaj, având anexate funcţiile departamentelor şi detalii privind personalităţi.

Peters l-a întrerupt:

— Stai aşa, a zis el. Vrei să spui că toate aceste informaţii veneau de la Riemeck?

— De ce nu? Ştii la cât de multe avea acces.

— E puţin probabil, a observat Peters mai mult pentru el; trebuie să fi avut ajutor.

— Chiar a avut, mai târziu; ajung şi la asta.

— Ştiu ce-o să-mi spui. Dar nu ai avut niciodată impresia că primea ajutor de sus, precum şi de la agenţii pe care i-a recrutat după aceea?

— Nu. Nu, niciodată nu am avut impresia asta. Nu mi-a trecut niciodată prin cap.

— Acum, când te gândeşti la asta, pare probabil?

— Nu în mod deosebit.

— Când ai trimis tot materialul ăsta la sediu, cei de la Londra nu au făcut niciodată vreo aluzie la faptul că informaţiile erau extraordinar de cuprinzătoare chiar şi pentru un tip care deţinea funcţia lui Riemeck?

— Nu.

— Au întrebat vreodată de unde făcuse Riemeck rost de aparatul de fotografiat, cine-l instruise în tehnica fotografierii documentelor?

Leamas a ezitat.

— Nu… Sunt sigur că nu au întrebat niciodată.

— Remarcabil, a observat Peters sec. Îmi pare rău, te rog continuă! N-am avut intenţia să te întrerup.

Leamas reluă povestirea, arătând cum, exact la o săptămână după aceea, s-a dus cu maşina la canal, dar de data asta se simţea neliniştit. Când a cotit pe drumul neamenajat, a văzut trei biciclete în iarbă şi, la vreo două sute de metri în jos, pe canal, trei bărbaţi pescuind. S-a dat jos din maşină şi a luat-o spre liziera pădurii de pe partea cealaltă a câmpului. Nu făcuse decât vreo câteva zeci de metri, când a auzit un strigăt. S-a uitat de jur împrejur şi l-a zărit pe unul dintre bărbaţi făcându-i semn cu mâna să se apropie. Ceilalţi doi se întorseseră şi-l priveau şi ei. Leamas purta un impermeabil vechi; ţinea mâinile în buzunare, şi era prea târziu să le scoată. Ştia că tipii de pe margini îl acopereau pe cel din mijloc şi că, dacă scoate mâinile, probabil îl împuşcă; vor crede pesemne că are un revolver în buzunar. Leamas s-a oprit la câţiva metri de tipul aflat în centru.

— Vrei ceva? l-a întrebat Leamas.

— Tu eşti Leamas? Era un omuleţ grăsuliu, foarte sigur pe el. Vorbea englezeşte.

— Da.

— Care este numărul tău de identificare britanic?

— PRT liniuţă L 58003 liniuţă unu.

— Unde ai petrecut noaptea de VJ{10}?

— La Leiden, în Olanda, în atelierul tatălui meu, cu nişte prieteni olandezi.

— Să facem o plimbare, domnule Leamas. Nu-ţi trebuie impermeabilul. Scoate-l şi lasă-l jos, acolo unde eşti. Prietenii mei o să aibă grijă de el.

Leamas a ezitat, a ridicat din umeri, apoi şi-a dat jos impermeabilul. După care au pornit împreună, în pas sprinten, spre pădure.

*

*      *

— Ştii la fel de bine ca şi mine cine era, spuse Leamas pe un ton obosit, al treilea om ca importanţă în Ministerul de Interne, Secretarul Comitetului Executiv al SED, şeful Comitetului de Coordonare pentru Protecţia Poporului. Presupun că aşa aflase despre de Jong şi despre mine: văzuse dosarele noastre de contraspionaj de la Abteilung. Deţinea cheia pentru trei probleme: Comitetul Executiv, informaţii directe privind politica internă şi privind chestiunile economice, plus acces la dosarele Serviciului de Securitate Est-German.

— Dar numai acces limitat. Niciodată nu ar permite cuiva din afară să deţină controlul tuturor dosarelor, insistă Peters.

Leamas ridică din umeri.

— Dar au făcut-o, replică el.

— Ce-a făcut cu banii primiţi?

— După acea după-amiază nu i-am mai dat niciun ban. Cei de la Centru au preluat frâiele chestiunii imediat. Banii intrau într-o bancă vest-germană. Chiar mi-a înapoiat banii pe care-i dădusem eu. Londra s-a ocupat de asta.

— Cât de