Fitz se gândi o clipă. Williams era probabil tulburată şi ar fi putut spune ceva nepotrivit. Pe de altă parte însă, regele şi-ar fi dorit probabil să poată vorbi cu cineva afectat în mod direct. Se hotărî să rişte.

— Majestate, rosti el, una dintre servitoarele mele tocmai s-a întors de la gura puţului şi s-ar putea să aibă veşti ceva mai proaspete. Fratele ei se afla în subteran atunci când s-a produs explozia. Doriţi să îi puneţi întrebări?

— Da, răspunse regele. Să vină aici.

Câteva momente mai târziu, intră Ethel Williams. Avea uniforma murdară de praf de cărbune, dar se spălase pe faţă. Făcu o reverenţă şi regele o întrebă:

— Care sunt cele mai recente veşti?

— Sire, sunt cinci oameni blocaţi de o cădere de pietre în sectorul Carnation. Echipa de salvare sapă prin dărâmături, dar focul încă arde.

Fitz observă că felul în care reacţionase regele la vederea lui Ethel era uşor diferit. Abia dacă îl privise pe Perceval Jones, ciocănind nerăbdător cu degetul în braţul scaunului în timp ce-l asculta; însă pe Ethel o privi drept în faţă, părând mult mai interesat de ea. O întrebă pe un ton mai blând:

— Ce spune fratele dumitale?

— Explozia grizului a aprins pulberea de cărbune şi aceasta arde acum. Focul a blocat mai mulţi oameni aflaţi la locul lor de muncă şi unii s-au sufocat. Fratele meu şi ceilalţi mineri nu i-au putut salva, întrucât nu au avut aparate de oxigen.

— Nu-i adevărat, interveni Jones.

— Ba cred că este, îl contrazise Gus Dewar.

Ca întotdeauna, americanul avea o atitudine uşor rezervată, dar se strădui să vorbească pe un ton insistent. Spuse:

— Am vorbit cu câţiva dintre cei care au urcat la suprafaţă. Ei mi-au spus că vestiarele pe care scria „Aparate de oxigen” s-au dovedit a fi goale.

Părea că abia reuşeşte să-şi înăbuşe mânia.

Ethel Williams adăugă:

— Şi nu au putut stinge flăcările pentru că nu exista suficientă apă în rezervorul din subteran.

Ochii îi scânteiară de furie într-un fel care lui Fitz i se păru foarte atrăgător şi simţi cum îi stă inima.

— Există o pompă de incendiu! protestă Jones.

Gus Dewar vorbi din nou:

— Un vagonet de cărbuni umplut cu apă şi o pompă manuală.

Ethel Williams continuă:

— Ar fi trebuit să se poată inversa sistemul de ventilaţie, dar domnul Jones nu a modificat mecanismul în conformitate cu prevederile legale.

Jones părea indignat.

— Nu a fost posibil…

Fitz îl întrerupse:

— Linişteşte-te, Jones, nu eşti la o audiere publică. Majestatea Sa vrea doar să afle impresiile oamenilor.

— Întocmai, rosti regele. Totuşi, este un subiect asupra căruia ai putea să mă sfătuieşti, Jones.

— Aş fi onorat…

— Plănuisem să vizitez Aberowen şi unele dintre satele învecinate mâine dimineaţă şi chiar să-ţi fac o vizită la primărie. În aceste împrejurări însă, o paradă nu pare cel mai potrivit lucru.

Sir Alan, aflat în spatele regelui, clătină din cap şi murmură:

— De-a dreptul imposibil.

— Pe de altă parte, continuă regele, nu mi se pare corect nici să plecăm fără să ne arătăm interesul faţă de catastrofa petrecută. Lumea ar putea crede că nu ne pasă.

Fitz intui că exista un dezacord între rege şi consilierii săi. Ei voiau probabil să anuleze vizita, închipuindu-şi că aceea era soluţia cea mai puţin riscantă, în vreme ce regele simţea nevoia să facă un gest pentru oameni.

Se lăsă tăcerea, timp în care Perceval chibzui la cele spuse de rege. Când vorbi, nu zise decât:

— Este o alegere dificilă.

Ethel Williams interveni:

— Pot să fac eu o sugestie?

Peel era perplex.

— Williams! şuieră el. Vorbeşte numai când eşti întrebată!

Fitz fu surprins de impertinenţa ei în prezenţa regelui. Încercă să-şi păstreze un ton calm când zise:

— Poate mai târziu, Williams.

Însă regele zâmbi. Spre uşurarea lui Fitz, părea să o placă pe Ethel.

— Cred că nu strică să auzim ce propune tânăra, spuse el.

Lui Ethel nu-i trebui mai mult. Fără vreo altă introducere, zise:

— Majestatea Voastră şi regina ar trebui să le vizitaţi pe văduve. Fără paradă, doar într-o trăsură cu cai negri. Ar însemna enorm pentru ele. Şi toată lumea va spune că aţi fost minunat.

Îşi muşcă buza şi tăcu.

Ultima propoziţie reprezenta o încălcare flagrantă a etichetei, se gândi Fitz neliniştit; regele nu trebuia să facă vreun gest anume pentru ca oamenii să creadă că este minunat.

Sir Alan părea de-a dreptul îngrozit.

— Nu s-a mai făcut niciodată, rosti el alarmat.

Însă regele părea intrigat de idee.

— Să vizităm văduvele… rosti el, mai mult pentru sine. Se întoarse spre marele comis: Pe toţi sfinţii, Alan, cred că-i crucial. Să arăt că sufăr alături de supuşii mei în ceasul lor de restrişte. Fără alai, doar cu o singură trăsură. Se întoarse spre menajeră: Excelent, Williams, îi zise el. Îţi mulţumesc că ţi-ai spus părerea.

Fitz răsuflă uşurat.

În cele din urmă bineînţeles că nu a existat doar o singură trăsură. Regele şi regina au ocupat prima trăsură, împreună cu Sir Alan şi cu o doamnă de onoare; Fitz şi Bea i-au urmat în a doua trăsură, împreună cu episcopul; o amestecătură de tot soiul de servitori încheia alaiul. Perceval Jones dorise să vină şi el, dar Fitz respinsese ideea. Aşa cum atrăsese Ethel atenţia, văduvele ar fi putut încerca să-l strângă de gât.

Era o zi cu vânt şi o ploaie rece biciuia caii când plecară pe aleea lungă de la Tŷ Gwyn. Ethel se afla în al treilea vehicul. Datorită funcţiei tatălui său, ea ştia toate familiile de mineri din Aberowen. Era singura persoană de la Tŷ Gwyn care ştia numele tuturor morţilor şi răniţilor. Ea le dăduse indicaţii vizitiilor şi tot ea trebuia să-i amintească comisului cine era fiecare om în parte. Avea emoţii. Fusese ideea ei şi, dacă ceva nu mergea bine, a ei ar fi fost vina.

Când ieşiră pe porţile mari de fier fu izbită, ca întotdeauna, de tranziţia bruscă. Pe pământurile contelui domneau ordinea, farmecul şi frumuseţea; afară se afla urâţenia lumii reale. Un şir de bordeie de ţărani se întindea de-a lungul drumului – cocioabe cu două camere, cu mormane ciudate de lemne şi gunoaie îngrămădite în faţă şi cu copii murdari jucându-se în şanţuri. Curând după aceea începeau terasele minerilor, ceva mai arătoase decât cocioabele fermierilor, însă tot neatrăgătoare şi monotone în ochii lui Ethel, obişnuită cu proporţiile perfecte ale ferestrelor, uşilor şi acoperişurilor de la Tŷ