Gwyn. Oamenii de aici aveau haine ieftine care se uzau repede, pierzându-şi formele, colorate cu vopsele ce se decolorau cu timpul, astfel încât toţi bărbaţii purtau costume cenuşii, iar femeile rochii maronii. Uniforma de menajeră pe care o purta Ethel era invidiată pentru fusta ei din lână călduroasă şi pentru bluza apretată din bumbac, chiar dacă unele fete susţineau că ele nu s-ar coborî niciodată într-atât încât să fie servitoare. Însă cea mai mare diferenţă se putea observa la oameni. Cei de aici aveau pielea pătată, părul murdar şi unghiile negre. Bărbaţii tuşeau, femeile se smiorcăiau, iar copiilor le curgea nasul. Săracii şchiopătau şi îşi târşâiau picioarele acolo unde bogaţii păşeau plini de încredere.

Trăsurile coborâră pe coasta muntelui până la Terasa Mafeking. Majoritatea localnicilor se înşiraseră de-a lungul drumului, aşteptând, dar fără steaguri sau urale, ci doar cu reverenţe şi plecăciuni, apoi alaiul se opri la numărul 19.

Ethel sări din trăsură şi îi şopti lui Sir Alan:

— Sian Evans, cinci copii, şi-a pierdut soţul, pe David Evans, îngrijitor de cai în subteran.

Ethel îl ştia pe David Evans, cunoscut şi ca Dai Ponei, drept unul dintre bătrânii de la Capela Bethesda.

Sir Alan dădu din cap, iar Ethel se trase prompt înapoi, în timp ce el murmura în urechea regelui. Ethel îi surprinse privirea lui Fitz, iar el îi făcu un semn aprobator cu capul. Simţi cum creşte inima în ea. Îl asista pe rege – şi contele era mulţumit de ea.

Regele şi regina se duseră la uşa din faţă. Vopseaua se scorojise, dar pragul era lustruit. „N-aş fi crezut să apuc ziua asta, se gândi Ethel, regele bătând la uşa unui ortac.” Regele purta frac şi joben negru: Ethel îi explicase lui Sir Alan că oamenii din Aberowen nu ar fi vrut să-l vadă pe monarh într-un costum din tweed asemănător celor purtate de ei.

Uşa fu deschisă de văduvă, îmbrăcată în hainele sale bune de duminică şi cu pălărie pe cap. Fitz sugerase ca regele să îi surprindă pe oameni, însă Ethel se opusese, iar Sir Alan fusese de acord cu ea. O vizită neanunţată la o familie îndurerată putea face ca perechea regală să se confrunte cu bărbaţi beţi, femei pe jumătate dezbrăcate şi copii care se băteau. Mai bine ar fi fost ca toată lumea să fie prevenită din timp.

— Bună dimineaţa, eu sunt regele, rosti monarhul, ridicându-şi politicos jobenul. Dumneavoastră sunteţi doamna David Evans?

Femeia îl privi o clipă cu o expresie pierdută. Se obişnuise să i se spună doamna Dai Ponei.

— Am venit să vă spun cât de mult regret pierderea soţului dumneavoastră, David, continuă regele.

Doamna Dai Ponei părea prea agitată ca să mai simtă vreo emoţie.

— Vă mulţumesc mult, rosti ea anevoios.

Era mult prea formal, observă Ethel. Regele era la fel de stingher ca şi văduva. Niciunul dintre ei nu era în stare să spună cum se simţea cu adevărat.

Şi atunci regina îi atinse braţul doamnei Dai.

— Probabil că îţi este foarte greu, draga mea, zise ea.

— Într-adevăr, doamnă, îmi este greu, răspunse văduva în şoaptă, apoi izbucni în plâns.

Ethel îşi şterse şi ea o lacrimă de pe obraz.

Regele era cât se poate de stânjenit, dar – spre cinstea lui – rezistă eroic, murmurând:

— Foarte trist, foarte trist.

Doamna Evans plângea necontrolat, dar părea înfiptă pe loc, neputându-şi întoarce faţa de la ei. Suferinţa nu avea nimic graţios în ea, observă Ethel: chipul doamnei Dai se înroşise, iar hohotele răguşite de deznădejde îi dezvăluiau gura pe jumătate ştirbă.

— Gata, gata, spuse regina.

Strecură batista ei în mâna doamnei Dai.

— Poftim.

Doamna Dai nu avea nici treizeci de ani, însă mâinile sale mari erau noduroase şi aspre din cauza artritei, ca cele ale unei bătrâne. Îşi şterse faţa cu batista reginei. Hohotele i se potoliră.

— A fost un om bun, doamnă, rosti ea. N-a ridicat niciodată mâna la mine.

Regina nu ştia ce să spună despre un bărbat a cărui virtute consta în faptul că nu-şi bătuse niciodată soţia.

— Era blând până şi cu poneii săi, adăugă doamna Dai.

— Sunt sigură că era, răspunse regina, revenind pe un teren mai familiar. Un ţânc apăru din adâncul casei şi se agăţă de fusta mamei sale. Regele încercă din nou:

— Am înţeles că aveţi cinci copii, zise el.

— O, sire, ce vor face ei fără tată?

— Este foarte trist, repetă regele.

Sir Alan tuşi, iar regele spuse:

— Acum trebuie să mergem să vedem şi alte femei aflate în aceeaşi situaţie tristă ca şi dumneavoastră.

— O, sire, a fost foarte frumos din partea Majestăţii Voastre să veniţi până aici. Nu vă pot spune cât de mult înseamnă asta pentru mine. Vă mulţumesc, vă mulţumesc…

Regele se întoarse cu spatele.

Regina zise:

— Mă voi ruga pentru dumneata la noapte, doamnă Evans.

Apoi îl urmă pe rege.

Când urcau în trăsură, Fitz îi dădu doamnei Dai un plic. Ethel ştia că înăuntru se aflau cinci galbeni şi un bilet scris pe o hârtie albastră, cu antetul de la Tŷ Gwyn: „Contele Fitzherbert doreşte să primiţi acest semn al compasiunii sale”.

Şi aceasta fusese tot ideea lui Ethel.

(VIII)

La o săptămână după explozie, Billy se duse la capelă împreună cu părinţii şi cu bunicul său.

Capela Bethesda era o încăpere pătrată şi văruită, fără picturi pe pereţi. Scaunele erau rânduite îngrijit pe cele patru laturi ale unei mese simple. Pe masă se aflau o franzelă albă pusă pe o farfurie din porţelan de Woolworth şi o carafă cu vin ieftin de Xeres – pâinea şi vinul simbolice. Slujba nu se chema împărtăşanie sau mesă, ci pur şi simplu împărţitul pâinii.

La ora 11, congregaţia formată din aproximativ o sută de enoriaşi îşi ocupase locurile pe scaune – bărbaţii erau în costumele lor bune, femeile purtau pălării pe cap, iar copiii, spălaţi, se foiau pe rândurile din spate. Nu exista un ritual dinainte stabilit: bărbaţii aveau să procedeze sub imboldul Duhului Sfânt – aveau să improvizeze o rugăciune, să intoneze un imn, să citească un pasaj din Biblie sau să ţină o scurtă predică. Femeile aveau să păstreze tăcerea, desigur.

În practică însă, exista totuşi un tipar. Prima rugăciune era întotdeauna rostită de unul dintre bătrâni, care rupea apoi franzela şi înmâna farfuria celei mai apropiate persoane. Fiecare membru al congregaţiei, mai puţin copiii,