Conversaţia a deviat şi fetele au început să pălăvrăgească despre bărbaţi, petreceri, dans şi sex. Glendoline avea o voce piţigăiată şi râdea nervos, încontinuu. Avea vreo 40 şi ceva de ani, era destul de grasă şi foarte neîngrijită, Pe lângă asta, ca şi mine, era pur şi simplu urâta.

Glendoline trebuie să fi vorbit non-stop aproape o oră numai despre sex. Am început să ameţesc. Ea şi-a fluturat braţele deasupra capului:

– SUNT FEMEIA SĂLBATICĂ A MUNŢILOR! OH, UNDE, OH, UNDE ESTE BĂRBATUL, BĂRBĂTUL ADEVĂRAT CARE SĂ AIBĂ CURAJUL SĂ MĂ IA?

Păi, cu siguranţă aici nu e, m-am gândit eu. Am întors capul spre Lydia.

– Hai să facem o plimbare.

– Nu, a zis ea, vreau să citesc cartea asta. Se numea Dragoste şi orgasm: ghid revoluţionar pentru satisfacerea sexuală.

– Bine, am zis, atunci o să mă duc singur.

Am mers până la pârâu. Am scos o altă bere, am desfăcut-o şi am rămas acolo s-o beau. Eram prins în capcană, printre munţi şi păduri, cu două femei nebune. Răpeau toată bucuria fututului discutând tot timpul despre asta. Şi mie îmi plăcea să mă fut, dar nu făceam o religie din asta. Prea multe lucruri ridicole şi tragice se legau de el. Oamenii păreau să nu ştie cum să abordeze subiectul. Aşa că îşi făceau o jucărie din asta. O jucărie distrugătoare.

Principalul lucru, mi-am dat eu seama, era să găseşti femeia potrivită. Dar cum? Aveam un carneţel roşu şi un stilou la mine. Am mâzgălit un poem meditativ. Apoi m-am îndreptat spre lac. Locul se numea Păşunile Vance. Cea mai mare parte din zonă era proprietatea surorilor. Trebuia să mă cac. Mi-am dat pantalonii jos şi m-am chircit în tufişuri, cu muştele şi ţânţarii. Prefer de departe facilităţile oraşului. A trebuit să mă şterg cu frunze. M-am dus până la lac şi am vârât un picior. Era rece ca gheaţa. Fii bărbat, bătrâne. Intră.

Pielea mea era albă ca fildeşul. Mă simţeam foarte bătrân şi fleşcăit. Am intrat în apa rece până la brâu, apoi am tras aer în piept şi am sărit înainte. Intrasem cu totul! Noroiul s-a ridicat de pe fund şi mi-a intrat în urechi, în gură, în păr. Stăteam acolo, în apa noroioasă, clănţănind.

Am aşteptat multă vreme ca apa să se limpezească, Apoi m-am întors. M-am îmbrăcat şi am luat-o de-a lungul malului. Când am ajuns la capătul lacului, am auzit sunetul unei cascade. Am intrat în pădure, mergând spre sud. A trebuit să mă caţăr pe nişte stânci, ca să traversez o mică prăpastie. Sunetul s-a apropiat tot mai mult. Muştele şi ţânţarii roiau în jurul meu. Muştele erau mari, supărate şi înfometate, mult mai mari decât cele din oraş şi ştiau să se servească când dădeau de ceva mâncare.

M-am străduit să înaintez prin vegetaţia deasă şi deodată am zărit-o: prima cascadă pe care o vedeam cu ochii mei. Apa curgea pur şi simplu de pe munte peste un prag stâncos. Era splendid. Curgea încontinuu. Apa aia venea de undeva. Şi se îndrepta undeva. Erau trei sau patru şuvoaie care duceau probabil spre lac.

În cele din urmă, m-am plictisit să tot privesc şi m-am hotărât să mă întorc. De asemenea, m-am decis s-o iau pe un alt drum înapoi, ca să scurtez. Am înaintat cu greutate până pe partea cealaltă a lacului şi am scurtat drumul către corturi. Ştiam cam pe unde trebuie să ajung. Încă aveam la mine carneţelul roşu. M-am oprit şi am scris o altă poezie, mai puţin meditativă, apoi am mers mai departe. Am ţinut-o tot aşa. Corturile nu mai apăreau. Am continuat să merg. M-am uitat în jur să văd lacul. Nu l-am mai găsit, habar n-aveam unde era. Brusc mi-am dat seama: MĂ RĂTĂCISEM. Curviştinele alea obsedate de sex mă zăpăciseră şi acum MĂ PIERDUSEM. M-am uitat în jur. Se vedeau poalele munţilor şi de jur-împrejur nu erau decât copaci şi tufişuri. Nu exista nici un centru, nici un punct de plecare, nici o legătură cu nimic. Am simţit că mi se face frică. O frică reală. De ce le-am lăsat să mă scoată afară din oraş? Din Los Angeles-ul meu? Acolo puteai chema un taxi, puteai telefona. Existau soluţii rezonabile la probleme rezonabile.

Păşunile Vance se întindeau înjur pe mile întregi. Mi-am aruncat carneţelul roşu. Ce mod de a muri pentru un scriitor! Puteam vedea deja titlurile din ziare:

HENRY CHINASKI, POET MINOK, GĂSIT MORT ÎN PĂDURILE DIN UTAH

Henry Chinaski, fost funcţionar poştal, transformat în scriitor, a fost găsit într-o stare avansată de descompune ieri după-amiază, de pădurarul W.K.-Brooks jr. De asemenea, lângă rămăşiţele sale pământeşti, s-a găsit un mic carneţel roşu care conţinea în mod evident ultimele creaţii ale domnului Chinaski.

Am mers mai departe. În curând, am ajuns într-o zonă mlăştinoasă. Din când în când, unul din picioare mi se înfunda până la genunchi în mlaştină şi trebuia să mi-l trag afară.

Am ajuns la un gard din sârmă ghimpată. Am ştiut imediat că n-ar fi trebuit să mă caţăr pe el. Am ştiut că nu trebuia să fac asta, dar se părea că nu am altă alternativă. M-am urcat pe gard şi am rămas acolo, Mi-am pus palmele în jurul gurii şi am ţipat: LYDIA!

N-am primit nici un răspuns.

Am încercat din nou: LYDIA!

Vocea mea părea jalnică, vocea unui laş. Am mers mai departe. Ar fi drăguţ, mă gândeam, să fiu din nou cu surorile, să le aud râzând şi vorbind despre sex, bărbaţi, dans şi petreceri. Ar fi atât de drăguţ să-i aud vocea lui Glendoline. Ar fi drăguţ să-mi trec mâna prin părul lung al Lydiei. Pe onoarea mea că am s-o duc la toate petrecerile din oraş. Chiar am să dansez cu toate femeile şi am să fac glume strălucite despre orice. Am să suport toată sporovăiala aia tâmpită cu zâmbetul pe buze. Aproape mă puteam auzi. „Hei, ce melodie mişto! Cine vrea să danseze? Cine vrea să se dezlănţuie?"

Am continuat să merg prin mlaştină. În cele din urmă, am ajuns pe pământ. Am