timp să mă şterg mă readucea în plină lumină, cu părul lipit, cu faţa umedă, şi mă adulmeca cu dezgust de faţă cu toţi. Când eram singuri la ţară şi ne apuca brusc cheful, răspândea pe fruntea mea o mică aversă de primăvară iar eu mă uitam cu încântare la picăturile limpezi şi cristaline ce tremurau ca nişte perle pe genele adorabile ale sexului său. Altă dată, într-un tren de noapte – ne duceam la Veneţia cu Simplon Express - mă obligă în gara Domodossola să trec sub vagon şi să beau prin ţeava de evacuare a closetului unda pe care era pe cale să o emită mai sus. În ciuda întunericului şi-a peroanelor pustii, mă temeam în orice clipă să nu fiu surprins de vreun feroviar; ba chiar zdrobit de vreo manevră a trenului, şi niciodată frica nu s-a amestecat în mine atât de strâns cu plăcerea. Sau amestecam alimente, licori pe orificiile amantei mele, iar sexul său devenea masa pe care mă delectam. Confirmând natura canibală a dorinţei mele pentru Rebecca, reţete de dragoste şi reţete de bucătărie tindeau să se confunde. Ne elaboram singuri propriile meniuri, şi nu era prăjitură, băutură, fel de mâncare, sufleu cu care să nu fie amestecată o parcelă din splendidul corp al scumpei mele metrese. Te vei mira poate că nici o singură dată n-am intervertit rolurile; pentru mine răceala şi violenţa Rebeccăi constituiau virtutea sa cardinală. Dacă acest obiect de adoraţie m-ar fi tratat la fel şi-ar fi pierdut prestigiul ca să devină o povară.

Ar fi trebuit să ne oprim aici: amanţii ar trebui să se des partă în cel mai puternic moment al pasiunii lor, să se pă răsească din exces de armonie precum alţii se sinucid din exces de fericire. Ne credeam în dimineaţa lumii dar trebuia să fii surd ca să nu auzi zgomotul valurilor sparte care arăta căderea nopţii. Prin varietatea fantasmelor cu care mă obişnuia, Rebecca pusese în mişcare în mine singurul gust care era latent din timpul copilăriei, gustul de nou pentru nou. De la ea, aşteptam mereu mai mult, cerându-i să mă uimească, să mă surprindă cu piruete, cu născociri strălucite. Atunci îmi răspundea, căci se folosea de o oarecare apărare ca să-mi aţâţe dorinţa: "O să vezi, nu fi grăbit, am în cap destule idei ca să te ocup timp de un secol." Mă dădeam în vânt după aceste promisiuni care-mi făceau pielea de găină şi-mi aprindeau imaginaţia. Într-o zi totuşi, printr-o intuiţie dezagreabilă, înţelesei că văzusem tot. Rebecca îşi epuizase comoara, imaginaţia ei istovită încetase să mai dea naştere la utopii senzuale.

Se rupsese vraja; ne secătuiserăm resursele, sfârşiserăm exegeza poftelor noastre inavuabile. Viaţa noastră amoroasă, după ce fusese o sumă de minunări, deveni o sumă de nelinişti, şi începu să manevreze între angoasă şi oboseală, în căutarea riscului necesar excitaţiei. N u indignare ci surâs ar trebui să suscite în dumneata confidenţele mele. Ce e mai comic decât un tânăr cuplu căutând superlativul viciului şi constatându-şi falimentul? Supravieţuim juisărilor noastre aşa cum supravieţuim anotimpurilor: acest simplu fapt ar trebui să ne interzică să luăm în serios excesele fizice. Nu riscam nimic, e vina călduţei golăniri din vremurile noastre care a dedramatizat totul, lipsindu-se chiar prin aceasta de mijloacele de a simţi ceva mult timp. Ciudată epocă: cel mai greu lucru nu e să îndepărtezi din ea obscenitatea ci să o faci să se ivească.

Toleranţa a dezamorsat cele mai licenţioase situaţii, sexul este un biet sacrilegiu care nici nu mai are măcar virtuţile sacrului. Nu decăderea îl ameninţă pe libertinul modern ci plictiseala.

De fapt, eram prea sănătos pentru aceste practici extreme; credeam că trecusem de partea cealaltă dar nici nu mă mişcasem. Prea mult căutasem pitorescul, neaşteptatul ca să mă leg realmente de fiecare din episoadele care ne jalonaseră experienţa. Cunoscusem o vară de anarhie sexuală, acumulasem un capital de emoţii excentrice care îmi mângâiaseră o clipă sensibilitatea dar nu coborâseră destul de adânc ca să se poată înscrie în arhivele pielii. Eşuasem să mă transform, rămâneam mic-burghezul care, după împărtăşania unei mari abateri, se întoarce la voluptăţile lui convenţionale. Şi eram şi mai supărat pe Rebecca pentru că m -a lăsat să sper o metamorfoză şi că am dat faliment. Trăiserăm prea sus pentru slabele noastre temperamente şi ne simţeam ruşinaţi, ca săracii care sunt invitaţi într-o seară la un festin şi trimişi după aceea înapoi la cocioabele lor. Şi apoi, nimic nu-i mai descurajant pentru un individ decât să descopere banalitatea propriilor lui fantasme; când aflarăm că la Londra, New York şi Berlin existau cluburi în care se practica pe scară largă ceea ce noi făceam în doi, fui dintr-o dată sătul de obiceiurile noastre: un bulevard atât de frecventat nu mai era demn să pun piciorul în el. Această viaţă în vas închis, aş zice în oală de noapte închisă, care ne constrângea să ne rupem de lume, această viaţă casnică, în papuci pentru că e perversă, nu mai avea nici un sens. Şi încă dacă am fi admis o oarecare societate la zbenguielile noastre asta ne-ar mai fi scos din singurătate, dar Rebecca nu era dispusă să lase o terţă personală sau un cuplu între noi. Cufundaţi în depravare, duceam o existentă de rentieri, fugind, cu toate perdelele trase, de aventuri şi de întâmplări neprevăzute. Dar lumea alungată îşi relua drepturile: şi cu cât ne încuiam mai mult, cu atât o auzeam bătând la uşi, şoptind la ferestre, suflând în perdele, incitându-ne să ieşim din casă, să ne pierdem în ea înainte de a nu fi prea târziu.

Saturat de voluptate, de opulenţă, încheiam distrugerea sortilegiului. Mi-era foame de zgomot, de animaţie, de mulţime, de vacarm. Curând, între Rebecca şi mine se stabili un climat de iritare surdă: mă răceam, caracterul meu nestatornic, înăbuşit o clipă de ameţitoarea personalitate a prietenei mele, ieşea din nou la iveală. Rebecca fusese pentru mine ceea ce fusesem eu pentru ea: un fel de şoc brutal, un sufIu încins care măturase tot. Această energie sălbatică, vacantă de acum înainte, se