de ochelari. O ia alene pe Luterană. Un domn care se plimbă. Pare atât de liniştit, că încep să mă simt eu neliniştit. Am nevoie de un secund. În jur, lume ca la Moşi, pe o stradă care până mai acum câţiva ani era liniştită ca o după-amiază de duminică provincială.

La Catedrala Sf. Iosif, câteva afişe anunţă un concert de dimineaţă. Spre surpriza mea (în fond de ce?), Ţeastă intră înăuntru. E catolic, sau cel puţin vrea să aibă aerul. Îşi moaie degetele în apă sfinţită şi se închină cu palma complet deschisă. O zbârceşte la urmă. Reflex, face crucea ortodoxă, adică de la umărul drept spre cel stâng. Catolicii merg în sens invers. Încerc să ghicesc ce o fi în capul caraghiosului ăsta?! Se aşază într-o bancă şi-şi culcă fruntea pe degetele împletite. Pare adâncit în rugăciune.

În Catedrală, lume puţină. Tot feţe subţiri, nici picior de mitocan. Sunt în ultima bancă şi deocamdată singur, pe o rază de circa trei metri pătraţi. Îmi scot scula şi comunic cu sediul. În câteva minute, Ene şi Timofte vor fi la Catedrală. Gândurile îmi aleargă în toate părţile. Caut puncte fixe şi conexiuni logice. În afară de amănuntul că toate victimele au avut legătură cu industria sexului, restul pare teatru absurd. Segmentele sunt bizare, nu se îmbucă. Uite-l pe Ţeastă! Bate Europa după fundul Wandei, zice prezent ori de câte ori mierleşte vreo fufă, se joacă de-a omul invizibil, iar acum face conversaţie cu eternul sacru. În tevatură, pică şi Nina Vestibul, nevastă de Bundestag. Aerobică la aşternut. Lipsea sosul picant... Pune moţ draga de Celia, mămica mea personală, încurcată cu Toto, amicul lui Ţeastă!

Îmi dă târcoale o idee... Cel puţin în cazul Wandei şi al Ninei, avem de-a face cu un şantaj de proporţii. Diferă compartimentul de viaţă asupra căruia el se exercită, dar esenţa e aceeaşi. Wanda se sustrăsese unor obligaţii, încă nu ştiu de ce natură, iar încăpăţânarea a costat-o. La Nina, e vizat compartimentul social în care a reuşit să se instaleze. Indiferent de miză, jocul e acelaşi: ori valsezi cum îţi cânt eu, ori plânge mă-ta la mormânt proaspăt!

Şi-acum, ajung la idee! Oare n-au nimerit fătucile astea în păienjenişul unui trust de şantaj? O instituţie specializată, acoperind toate sectoarele vieţii sociale. Şi politice. De ce nu? Helmut e o personalitate în Partidul Creştin-Democrat, un apropiat al Cancelariei lui Kohl, vin alegerile etc... Doar cu jumătate din dosăraşul Ninei, în Occident, arunci un guvern în aer. La noi, îţi trebuie trinitrotoluen.

O atingere uşoară pe spate. E locotenentul Ene. I-l arăt pe Ţeastă care se îndreaptă spre Madona din dreapta altarului, unde îngenunchează. Pariez că ne pregăteşte o figură 'oaţă!

— Nu-l scăpa din ochi. Eu ţin ieşirea... Pst! O cară.

Ţeastă se închină din nou, după tipic, şi iese.

— E Timofte pe fază, mă linişteşte Ene.

I-o luăm pe urme, tiptilement. Ţeastă face câţiva paşi şi se opreşte. Are o zvâcnire a braţului, de parcă şi-ar fi amintit de ceva. Da, trebuie să cumpere flori. Coşurile ţigăncilor din coasta Catedralei sunt îmbietoare, ispita te face să lăcrimezi. Un singur fir de trandafir echivalează cu douăzeci de pâini. Cam mult, chiar şi pentru Ţeastă. Renunţă la flori şi traversează strada.

Doar că ăl de traversează nu e Ţeastă. E altul.

 

***

 

N-am luat niciodată atâtea plase într-un singur dosar şi situaţia mă afectează. M-am lăsat dus cu un truc ridicol de simplu. Îl simt la ficat.

La câţiva paşi de Madonă, se află confesionalele, sicriaşele acelea cu zăbrele, unde catolicii îşi fac spovada. În zonă, domneşte un clar-obscur constant. Din unghiul în care mă situasem, partea inferioară a trupului unei persoane nu se vede. Rândurile de bănci taie perspectiva. Aşa s-a realizat ştafeta. "Înlocuitorul lui Ţeastă aştepta semnalul ascuns într-unul din confesionale. Tupilându-se, a ajuns la Madonă. Schimbul s-a efectuat probabil în timp ce Ţeastă era îngenuncheat. O singură secundă de neatenţie, când a venit Ene, şi Ţeastă, folosind acelaşi itinerar cu al complicelui (minus halta din confesional), a întins-o. În faţa Madonei se închină acum omul de paie.

Ene rămâne să-l ţină sub ochi, eu dau fuga afară. Peste zece minute începe concertul, lume ciotcă. Mă reped la Timofte care-a ieşit din maşină. Priveşte îngrijorat înghesuiala din faţa Catedralei. În mulţime, Ţeastă se putea topi uşor, ceea ce, probabil, s-a şi întâmplat. Nu-l vedem nicăieri.

Regia e prea evidentă ca să nu mă simt speriat. Am fost aduşi aici ca să se dea verde în altă parte. Altă parte înseamnă acum Nina. Trebuie să ajung la ea neîntârziat. Mă întorc în Catedrală. Lumea a început să se aşeze în bănci. Ia loc şi "substitutul" la un capăt de bancă. S-o poată vira la prima ocazie.

— Fii atent, îi spun lui Ene, să nu-l ratăm şi pe ăsta. Când iese, îl umflaţi şi-l duceţi la sediu!

— Dacă face scandal?

— Lasă-l să facă. Ne cerem după aia scuze...

Mă priveşte cu îndoială.

— Cap Bob, mi-e că ne dăm rău în stambă. E lume multă şi cucuiată. Numa' plenipotenţiari{63}.

— Las că i-a obişnuit Iliescu cu şi mai boacăne! Oricum, îi daţi voie să se îndepărteze câţiva metri şi după aia îl flancaţi. Nu-l scăpaţi indiferent de risc. Mă reped până la Nina. Acolo, arde!

Le las lor maşina, eu iau din nou un taxi. Bine că se dau acuma bonuri de decontare. Uşor şi original, îi ajungem pe albanezi din urmă!...

 

***

 

Îmi bate inima ca o pendulă japoneză. Ochii bridaţi cu care întreţinem legături tradiţionale... Cunoaşteţi un singur popor sau trib cu care să nu întreţinem legături tradiţionale, încă de pe vremea celui descălecător, Bogdan din Cuhnea, Voievod de Maramureş? Deci, Mitsubishi şi Cio-Cio-San, trăind cu cinci sute de kilometri pe oră, normal că şi-au adaptat şi ceasurile.

Încă de pe bulevard, văd maşinile pompierilor din faţa blocului. A izbucnit un incendiu la parter, îmi explică maiorul S. pe care-l cunosc. Numele lui nu constituie un secret, dar nu vreau să vă aglomerez memoria. Ceva mai în spate, unul din pândaşii noştri îmi adresează un smile liniştitor. Nina e OK!

Focul a ajuns până la etajul I. Din fericire, s-a intervenit prompt