Frenkel desfăşoară, în faţa Părintelui Popoarelor, perspectivele orbitoare ale construirii socialismului prin munca deţinuţilor. Multe dintre contururile geografiei Arhipelagului, pe care cu peniţă ascultătoare le descriem acum, au fost trasate de el, cu îndrăzneţe trăsături de condei, pe o hartă a Uniunii, în pufăitul de pipă al interlocutorului său. Tocmai Frenkel şi, în mod sigur, tocmai cu această ocazie, este cel care propune instituirea unui sistem atotcuprinzător de evidenţă în lagăre, cu introducerea grupurilor A-B-C-D, care să nu lase vreo portiţă de scăpare nici şefului de lagăr şi nici, cu atât mai puţin, deţinuţilor: orice deţinut care nu execută munci în gospodăria internă a lagărului (B), nu e înregistrat ca fiind bolnav (C) şi nu se află la carceră (D) trebuie, zi de zi, pe parcursul întregii condamnări, să tragă în jug (A). Istoria mondială a ocnei n-a mai cunoscut o asemenea universalitate! Tocmai Frenkel şi tocmai în cadrul acestei convorbiri avansează ideea de a se renunţa la sistemul reacţionar care consta în alimentaţia nediferenţiată a deţinuţilor şi preconizează un sistem unic, pentru întregul Arhipelag, de redistribuire a mizerelor componente ce alcătuiau raţia de hrană: scala plinii şi scala fierturii, sistem împrumutat, de altfel, de la eschimoşi, care ţin peştele atârnat de o prăjină dinaintea crinilor pentru a-i face să alerge mai cu sârg. Tot el propune şi introducerea dispensei^ şi eliberarea înainte de termen, în chip de recompensă pentru conştiinciozitate în muncă. Probabil aici se stabileşte şi care va fi primul câmp experimental – grandiosul Belomorstroi, unde întreprinzătorul traficant de valută va fi numit în curând nu şef de şantier şi nici şef de lagăr, ci într-o funcţie special inventată pentru el, aceea de „şef de lucrări”, de principal băgător de seamă pe câmpul de bătălie al muncii.

  Dar iată -l şi pe el în persoană. Saturaţia cu crâncenă ură împotriva speciei umane i se citeşte pe chip. Dar curând, într-o carte despre Belomor, arzând de dorinţa de a -l ridica în slăvi pe Frenkel, un scriitor sovietic îl va prezenta astfel: „Cu bastonul în mână, îşi făcea apariţia pe traseu ba ici, ba colo, se apropia tăcut de câte un sector de lucru şi se oprea, sprijinit în baston, picior peste picior, rămânând acolo ceasuri de-a rândul… Ochi de anchetator şi procuror, buzele unui sceptic şi ale unui satiric… Pe cât de autoritar, pe atât de orgolios, el consideră că lucrul capital pentru un şef este puterea, absolută, imuabilă şi discreţionară. Dacă pentru această putere e necesar să fii temut, ei bine, n-au decât să se teamă”. Ba chiar găseşte cu cale să-i admire „necruţătorul sarcasm şi răceala de gheaţă; orice simţământ omenesc pare a-i fi străin acestui conducător”.*

  Ultima frază ni se pare se pare definitorie atât pentru caracterul, cât şi pentru biografia lui Frenkel.

  În preajma deschiderii şantierului Belomor este eliberat, pentru Belomorkanal primeşte ordinul „Lenin” şi e numit şef de şantier la BAMLag („Magistrala Baikal-Amur” e o denumire din viitor: în anii ’30, BAMLag-ul desăvârşea construcţia celei de-a doua linii a Magistralei Siberiene, pe porţiunea unde ea nu exista încă). Cu aceasta, cariera lui Naftali Frenkel este departe de a se fi încheiat, dar ni se pare mai potrivit să încheiem povestirea în capitolul următor.

  * întreagă lunga istorie a Arhipelagului n-a avut, vreme de jumătate de veac, nici un fel de ecou în scrierile publice din URSS. Aici şi-a vârât coada aceeaşi malefică întâmplare, prin care nici un foişor de pază din lagăre n-a ajuns nici în cadrele filmelor, nici pe pânzele pictorilor.

  Dar nu aşa stau lucrurile cu Belomorkanal-ul şi Volgokanal-ul. Despre fiecare dintre ele ne stă la dispoziţie câte o carte şi cel puţin acest capitol îl putem scrie pornind de la o mărturie documentară sovietică.

  În cercetările îngrijite există regula ca, înainte de a se folosi un izvor, să i se dea o caracterizare. Vom face şi noi acest lucra Iată, îl avem în faţa noastră, pe masă, acest volum aproape de dimensiunile unei evanghelii bisericeşti, având pe coperta cartonată basorelieful Semizeului, Cartea Canalul „Stalin” Marea Albă-Marea Baltică a fost publicată de Gosizdat în 1934 şi este dedicată de autori celui de al XVII-lea congres al partidului, probabil că în preajma congresului a şi apărut. E o ramificaţie a Istoriei fabricilor şi uzinelor, iniţiată de Gorki.9 Redactorii ei sunt Maxim Gorki, L. L. Averbah şi S. G. Firin. Ultimul e puţin cunoscut în cercurile literare. Să oferim, aşadar, o explicaţie: Semion Firin, în pofida tinereţii sale, era director adjunct al GULag-ului. Măcinat de ambiţii autoriceşti, a scris despre Belomor şi o broşură proprie, editată aparte. Leopold Leonidovici Averbah (fratele Idei Averbah, pe care am mai întâlnit-o în această carte) stă la polul opus – nimeni nu era mai cunoscut ca el în lite-ratura sovietică: redactor-şef al revistei „Na literaturnom postu”, 10 cel mai aprig în ciomăgirea scriitorilor şi, între altele, nepot al lui Sverdlov.*

 

  *Minunata familie a Sverdlovilor a rămas cumva în umbra istoriei revoluţionare, datorită morţii timpurii a lui lakov, care, însă, a apucat să se implice cu succes în execuţiile noastre, fără a ocoli nici familia ţarului. Dar iată-i pe drăgălaşii lui nepoţi, ba a avut şi un fiu, Andrei, un anchetator-călău ieşit din comun (amator, între altele, de a se preface arestat şi se instala în celulă pe post de cloşcă). Iar nevasta lui Sverdlov, Klavdia Novgorodţeva, păstra acasă fondul de partid, alcătuit din diamantele şi pietrele scumpe adunate de bolşevici prin jaf în timpul revoluţiei: banda Politbiuro îşi pregătise această rezervă pentru cazul când ar fi căzut de la putere şi ar fi trebuit să părăsească în grabă edificiile publice.

  Istoria cărţii este următoarea: la 17 august 1933 a avut loc excursia a o sută douăzeci de scriitori, întreprinsă cu vaporul pe canalul abia terminat. Deţinutul D. P. Vitkovski, şef de lucrări, a fost martorul episodului care urmează, consumat la ecluzarea vaporului: literaţii în costume albe, masaţi pe punte, făceau semne deţinuţilor din perimetrul ecluzei (să notăm că acolo erau deja mai mulţi lucrători de la exploatare