Continuau să coboare dealul pe jos, vărsând lacrimi fierbinţi, când acelaşi rus mititel se repezi spre ei, ţinându-şi ţigara la înălţimea obrazului, ca o lumânare, întrebându-i în englezeşte dacă erau americani.

O dată în plus, Clive ne-a luat-o înainte tuturor. Îşi ridică încet capul, iar vocea sa autoritară deveni directorială.

— Acelaşi rus mititel? Care rus mititel? N-am auzit de niciunul până acum!

Reamintindu-şi de prezenţa lui Clive într-un mod atât de dezagreabil, Barley afişă din nou o expresie de silă.

— E cel care a recitat, pentru numele lui Dumnezeu, spuse el. Tipul care a recitat din poeziile lui Pasternak la mormântul acestuia. A întrebat dacă suntem americani. Am spus că nu, slavă Domnului, suntem britanici.

Mi-am dat seama atunci, ca şi ceilalţi presupun, că Barley, nu Oliphant, Emery sau Magda, şi-a asumat rolul de purtător de cuvânt al grupului.

Barley a început să redea dialogul. Graţie urechii sale de papagal folosea un accent rusesc pentru tipul mărunţel şi un lătrat scoţian pentru Oliphant. Toate aceste imitaţii îi ieşeau pe gură ca şi cum nu şi-ar fi dat seama.

— Sunteţi scriitori? întrebă mărunţelul prin glasul lui Barley.

— Nu, din păcate. Doar editori, replică Barley, reluându-şi vocea sa.

— Editori englezi?

— Ne aflăm aici pentru târgul de carte de la Moscova. Conduc o prăvălioară, Abercrombie & Blair, iar dumnealui este însuşi preşedintele editurii Lupus Books. Un individ foarte bogat. Va ajunge nobil într-o bună zi. Deţine o carte de credit de aur şi toate chestiile celelalte. Aşa e, Jumbo?

Oliphant îi reproşa lui Barley că vorbea mult prea mult, însă mărunţelul voia să afle şi mai multe.

— Îmi permiteţi să vă întreb atunci ce făceaţi la mormântul lui Pasternak? se interesă mărunţelul.

— O vizită întâmplătoare, spuse Oliphant, băgându-se în vorbă din nou. Absolut din întâmplare. Am observat mulţimea, ne-am apropiat să vedem ce se întâmplă. Pură întâmplare. Să mergem.

Dar Barley nu avea nicio intenţie să plece. L-au deranjat manierele lui Oliphant, a spus el, şi n-avea de gând să stea şi să se uite cum un milionar scoţian gras îl trimitea la plimbare pe un rus subnutrit.

— Facem ceea ce face toată lumea aici, replică Barley. Îi aducem omagiul nostru unui mare scriitor. Ne-a plăcut foarte mult şi cum aţi recitat. Emoţionant! Frumos scris. Superb!

— Îl admiraţi pe Boris Pasternak? întrebă mărunţelul.

Din nou Oliphant, acest mare activist al drepturilor civile, redat de către Barley, cu o voce aspră şi cu falca strâmbă:

— N-avem niciun fel de părere în legătură cu Boris Pasternak sau în legătură cu orice alt scriitor sovietic. Suntem aici în calitate de invitaţi. Doar ca invitaţi. Nu avem niciun fel de opinii cu privire la treburile interne sovietice.

— Găsim că este minunat, îi tăie vorba Barley. De clasă mondială! O stea!

— Dar de ce? se încăpăţână mărunţelul, provocând o reală polemică.

Barley nu avea nevoie să fie incitat. Nu contează că, de fapt, nu era total convins de geniul pe care unii i-l atribuiau lui Pasternak, spuse el. Nu contează, de fapt, că i se părea că Pasternak fusese supraapreciat. Toate acestea nu erau decât opinii de editor, în timp ce acolo avea loc un război.

— Noi îi respectăm talentul şi arta, răspunse Barley. Îi respectăm umanismul. Îi respectăm familia şi cultura. Şi în al zecelea rând sau al nu ştiu câtelea, îi respectăm capacitatea de a ajunge la inima poporului rus, în ciuda bandei de biro-monştri care l-au fugărit şi care sunt probabil aceleaşi bestii care ne-au trimis avioneta.

— Poţi să-l citezi? întrebă mărunţelul.

Barley le explică apoi cu un aer stânjenit că avea o memorie prodigioasă.

— I-am recitat primele patru versuri din Premiul Nobel.

M-am gândit c-ar fi potrivit după incidentul cu avioneta.

— Poţi să ni le reciţi acum? întrebă Clive ca şi cum totul trebuia verificat în cele mai mici detalii.

Barley începu cu o voce joasă şi am avut sentimentul că, într-adevăr, era un tip foarte timid:

Încolţit şi fără de scăpare,

Cu o mie de hăitaşi în spate,

Cu cât fug mai mult, mai mult îmi pare

Că de lume fug, de libertate.{2}

Mărunţelul asculta încruntat, cu privirea aţintită la jarul ţigării şi, pentru o clipă, Barley s-a întrebat dacă nu cumva căzuseră într-o cursă, dacă nu era o provocare, aşa cum se temuse Oliphant.

— Dacă-l respectaţi pe Pasternak atât de mult, ce-ar fi să veniţi cu mine să vă prezint pe câţiva dintre prietenii mei, propuse mărunţelul. Suntem toţi scriitori. Avem o dacha şi am fi onoraţi să stăm de vorbă cu nişte distinşi editori britanici.

Potrivit lui Barley, Oliphant nici n-a ascultat jumătate din spusele mărunţelului că a şi intrat într-o panică grozavă. Jumbo ştia tot ce se întâmpla când acceptai invitaţia unor necunoscuţi ruşi. Era expert în materie. Ştia că te atrăgeau în cursă, te drogau, te compromiteau cu nişte fotografii dizgraţioase, obligându-te să demisionezi din posturile tale de director şi să abandonezi orice fel de speranţă de a mai fi înnobilat. În plus, Jumbo se străduia să încheie un ambiţios acord de creditare prin intermediul agenţiei VAAP şi într-adevăr nu era momentul să fie găsit în compania unor indezirabili. Oliphant îi mărturisi toate acestea lui Barley într-o şoaptă teatrală, crezând, fără îndoială, că mărunţelul era surd.

— Oricum, încheie Oliphant triumfător, plouă. Şi ce-o să facem cu maşina?

Oliphant îşi privi ceasul. Numita Magda se uită în pământ. Emery se uită la numita Magda şi se gândi că sunt lucruri mai rele de făcut într-o după-amiază de duminică la Moscova. Barley însă, aşa cum a relatat el, l-a mai privit o dată pe străin şi l-a găsit simpatic. În ceea ce îl privea, nu se gândea nici la fată, nici la înnobilare. Se hotărâse deja că prefera să fie fotografiat în pielea goală, cu un regiment de târfe rusoaice, decât îmbrăcat la patru ace, la braţul lui Jumbo Oliphant. Aşa că, printr-un semn cu mâna, îi trimise pe toţi în maşina lui Jumbo şi plecă în aventura cu necunoscutul.

— Nejdanov, declară brusc Barley către auditoriul tăcut, întrerupându-şi discursul. Mi-am amintit numele lui acum. Nejdanov. Dramaturg. Conduce unul dintre studiourile teatrale şi nu reuşeşte să-şi monteze propriile piese.

— Dragul meu băiat, întrerupse Walter tăcerea de moment cu vocea lui ascuţită, Vitali Nejdanov este un erou de ultimă oră. Trei dintre piesele