N-am mai cunoscut pe nimeni care apreciază cărțile așa de mult, încât vrea să trăiască înconjurat de ele. Eu vreau să mă mut la New York și să lucrez în cartierul financiar. Vreau să câștig o grămadă de bani și să nu-mi mai fac griji că nu-mi pot plăti facturile.

Jonathan s-a uitat în jur.

— Nu vreau să mai locuiesc niciodată într-un apartament de rahat, vechi și friguros.

— Familia ta nu prea are bani? am întrebat.

— Am rămas doar eu și mama. Tata a murit când aveam șase ani și o ducem greu de-atunci. N-a avut asigurare de viață sau ceva de genul ăsta. Într-o zi, o să câștig suficienți bani încât să am grijă de mine și de mama.

— Îți plătești singur studiile?

Eu eram norocoasă, pentru că părinții mei puseseră deoparte suficienți bani ca eu și fratele meu să mergem la facultate. Urma să fim pe cont propriu în timpul masteratului, dar, chiar și așa, aveam un avantaj minunat în cursa pentru educație.

— Am primit o bursă academică destul de consistentă la Northwestern. Iar subvențiile și împrumuturile au acoperit restul cheltuielilor. Era singurul mod de a mă bucura de educația pe care mi-o doream.

Mi-am amintit că Jonathan îmi spusese că se transferase la Universitatea din Illinois și-mi mulțumise că nu-i cerusem amănunte. Dar de ce? Poate că trebuia să-l întreb? Posibil să fi fost încă un indiciu pe care-l trecusem cu vederea și poate că fusese nepoliticos din partea mea să nu mă arăt interesată de subiect. De ce aveam de luat în calcul atâtea lucruri? De ce trebuia să țin minte atâtea chestii? De ce nu reușeam să pricep lucrurile imediat ce se petreceau, nu zile sau săptămâni întregi mai târziu?

— Ți-a plăcut la Northwestern? m-am interesat eu.

— Da. Am simțit că-mi găsisem locul acolo. Nu-mi propusesem să… Mă străduiam din răsputeri să mă mențin pe linia de plutire și-mi promisesem că n-o să scriu lucrări pentru alții decât o dată sau de două ori. Dar era foarte ușor să fac bani așa! Pe deasupra, acumulasem o grămadă de datorii din cauza creditului studențesc. A trebuit să mă milogesc de ei zile în șir, dar, până la urmă, consiliul pe probleme de etică al universității a căzut de acord să nu înregistreze incidentul în dosarul meu academic, cu condiția să plec de la ei.

— Scriai lucrări pentru alții? Asta înseamnă să trișezi.

— Da, în fine… Nu e ca și cum eu le ceream altora să-mi scrie referatele. Eu eram ăla care muncea pentru ei.

— Dar nu e bine să trișezi, am zis eu.

Jonathan și-a ferit privirea.

— Ai dreptate. Și probabil că apartamentul ăsta friguros, de rahat, e mai mult decât merit. Pur și simplu încerc să trec peste povestea aia.

După aceea, Jonathan n-a mai vorbit la fel de mult. Pe la zece seara, am început să casc.

— Nu te simți bine? m-a întrebat el.

— Ba mă simt minunat, dar sunt foarte obosită.

— Vrei să te duc acasă?

— Bine.

 

Jonathan a oprit camioneta și m-a condus până la intrarea în clădire. A trebuit să mă concentrez foarte intens ca să-mi amintesc tot ce-mi spusese Janice.

— Mulțumesc, m-am simțit minunat și chiar îmi place să petrec timp cu tine și cina a fost super.

Cuvintele s-au revărsat toate odată și, când am ajuns la finalul declarației lungi și dezlânate, rămăsesem fără aer.

— Și eu m-am simțit minunat.

— Serios?

Mi-a luat mâna și a ținut-o cu blândețe în palma lui uriașă.

— Da.

— O să mă săruți?

Jonathan a râs.

— Da, asta plănuiam.

— Bine. Sunt gata.

A râs din nou, dar nu cu răutate. Mi-a luat bărbia în palmă și și-a lipit buzele de ale mele. A închis ochii, și a fost în regulă, pentru că așa am putut să-i țin pe ai mei deschiși, ca să nu ratez nimic. M-a cuprins aceeași căldură pe care o simțisem când mă sărutase Jake, dar cu Jonathan era mult mai bine. Apoi a deschis ochii, iar eu mi-am ferit privirea cât de repede am putut.

— Te-a mai sărutat cineva?

— Doar Jake, dar nu se pune la socoteală, pentru că a făcut-o doar ca să mă păcălească. N-am făcut ce trebuie?

— Ba da.

Voiam să-l cred.

— Sărută-mă din nou, l-am rugat eu.

Și m-a sărutat.

 

Janice era trează și mă aștepta. Abia am intrat pe ușă și n-am apucat să mă dezbrac, că a început tirul de întrebări:

— Cum a fost la întâlnire? Îți place de el? Unde ați fost? Vreau să aflu tot.

— A fost bine, în mare. Mi-au plăcut sendvișurile cu chiftele, dar urăsc în continuare barurile. Am intrat la Kam’s și Jake era acolo. Când l-am văzut, am luat-o razna. Am fugit direct în stradă și a fost cât pe ce să dea o mașină peste mine. Voiam să mă îndepărtez de el. Jonathan a fugit după mine și pe urmă ne-am dus la el acasă. A fost drăguț. Liniștit. I-am povestit ce am pățit cu Jake și a reacționat frumos. M-am simțit bine cu el. Am putut să-i zic chestii pe care doar ție ți le-am mai spus. Am băut un pic dintr-o doză de bere, dar n-am reușit s-o termin. Când m-a condus până la ușă, i-am spus că m-am simțit foarte bine și că-mi place să petrec timp cu el și pe urmă m-a sărutat. A fost minunat!

Janice a oftat zgomotos.

— Nimic nu se compară cu primul sărut. Și ce altceva ați mai făcut?

— În general, am vorbit. Vrea să se mute la New York și să facă mulți bani. Am aflat că a fost nevoit să se transfere aici pentru că trișase: când învăța la Northwestern scria lucrări pentru alții, fiindcă era lefter.

Janice m-a apucat de braț.

— Annika, ce i-ai spus lui Jonathan după ce ți-a povestit că a trișat?

— I-am zis că e greșit, pentru că-i adevărat. E oribil.

— Și cum a reacționat?

— Nu știu. O vreme, n-a mai zis nimic. Dar nu m-a deranjat. Uneori e plăcut să stai lângă cineva în liniște.

— Câteodată, e important să le spunem celor dragi că doar un incident izolat nu-i definește. N-ar fi trebuit să trișeze și nu spun că a fost OK. Totuși mi se pare că a făcut o eroare de judecată, provocată de circumstanțe. Se mai întâmplă. Dar pe urmă învățăm din greșeli și nu le repetăm.

— Am greșit, nu? I-am