Gândul ăsta aproape că m-a făcut să plâng, pentru că Jonathan era mereu foarte grijuliu cu mine.

— Cred că probabil voia doar să-l înțelegi. Tu i-ai povestit despre Jake, adică un lucru foarte personal. O fi simțit că poate să-ți spună și el ceva personal și a vorbit despre faza cu trișatul pentru că a fost o situație dificilă pentru el.

— De unde știi lucrurile astea? Nici nu erai acolo!

— Știu, pur și simplu. Și o să te ajut ca data viitoare când îl vezi să spui numai ce trebuie.

Dar oare așa avea să fie? Aveam să-mi fac griji permanent în legătură cu următoarea prostie care ar putea să-mi iasă pe gură?

— Nu prea înțeleg de ce mă place Jonathan, am declarat eu. Și să nu-mi spui că e din cauză că sunt frumoasă!

— Cred că ai o mulțime de lucruri minunate de oferit, dacă ți se dă ocazia, a explicat Janice. Eu am aflat asta în primul an de facultate. Și alții pot s-o afle.

— Îmi place de el. Îmi place mult de tot.

Era prima dată când nutream astfel de sentimente față de cineva.

16Annika

UNIVERSITATEA DIN ILLINOIS

URBANA, CHAMPAIGN

1991

Jonathan îmi spusese la telefon că o să vină după prânz, să mă ia de acasă și să mă conducă la cursuri. După prima noastră întâlnire, mă sunase aproape în fiecare seară și mai ieșisem de două ori împreună, să luăm prânzul. Simțisem o emoție incredibilă când mă luase de mână, în timp ce ne îndreptam spre curs, după masă, pentru că n-o mai făcuse nimeni. Când mergeam singură prin campus, obișnuiam să mă uit lung la cuplurile care se țineau de mână și să mă întreb ce simțeau. Acum aflasem.

— Annika? m-a strigat Janice și a bătut la ușa mea. A venit Jonathan.

Patul meu era așezat în colțul camerei, iar eu stăteam întinsă pe o parte, cu fața la perete, pentru că era poziția mea preferată pentru citit. Ajunsesem la mijlocul unui capitol și nu voiam să-mi întrerup lectura. Stăteam cu spatele la Jonathan, așa că nu l-am văzut apropiindu-se de pat, dar știam că era acolo pentru că-i simțeam mirosul de clor.

— Ești gata? a întrebat el.

— Nu mă duc la curs.

— Te simți rău?

— Nu. Dar sunt foarte obosită.

— Ai stat până târziu să înveți?

— Am citit până târziu. Și nu mi-am terminat tema.

— Ai nevoie de ajutor?

Îl auzeam pe Jonathan răsfoind maldărul de hârtii împrăștiate pe pat.

— Știu cum s-o fac, dar n-am avut chef. E plictisitoare.

Răsfoia în continuare hârtiile.

— Textul ăsta e… în italiană?

— Da.

Azi-noapte petrecusem o oră traducând un vechi eseu pe care-l scrisesem anul trecut și, de entuziasm, sinapsele din creierul meu parcă intraseră în priză. Fusese mult mai plăcut decât să-mi fac tema.

— Ce-o să faci cu el?

— Nu știu. O să-l păstrez, probabil.

Continuam să citesc.

— Vrei să te întorci, ca să-ți văd fața? m-a rugat el.

— Sigur.

Am pus cartea jos și m-am răsucit pe partea cealaltă.

— Bună! l-am salutat.

— Bună!

Am rămas întinsă pe-o parte, așa că Jonathan s-a întins și el pe pat, în aceeași poziție, cu fața la mine. Mă tulbura să-l privesc direct în ochi – să privesc pe oricine în ochi, de fapt –, așa că m-am uitat la nasul lui.

— Vrei să mă săruți?

Invidiam de atâta vreme afecțiunea de care alții păreau să aibă parte fără efort! Acum, când puteam să țin pe cineva de mână și să fiu sărutată, simțeam în sfârșit că pot să mă înfrupt din bufetul cu delicatese necunoscute și eram nerăbdătoare să le încerc pe toate. După ani întregi de singurătate și izolare, faptul că primeam atenție și afecțiune din partea cuiva mă făcea să mă simt incredibil. Era mult, mult mai bine să trăiești așa.

— Am vrut să te sărut din clipa în care am intrat la tine în cameră.

— Atunci, de ce n-ai făcut-o?

Nu înțelegeam de ce așteptase, din moment ce era clar că voia s-o facă. Probabil că existau o grămadă de reguli legate de sărutat, pe care eu nu le pricepeam și fără de care trebuia să mă descurc, iar asta mi-a știrbit puțin bucuria, înlocuind-o cu anxietate – companionul meu emoțional permanent.

— Pentru că ar fi fost nepoliticos să te sărut fără ca măcar să vorbesc puțin cu tine înainte. Și vreau să știi că nu sunt ca Jake.

— Nu mi-am închipuit niciodată că ești ca Jake. Îmi placi și mi-a plăcut să te sărut în seara aia. Imediat ce s-a terminat, am vrut s-o fac din nou, cât mai curând.

— Și mie mi-a plăcut să te sărut.

— Trebuie să-ți spun ceva. N-am fost tocmai înțelegătoare în legătură cu trișatul. Uneori, spun lucruri nepotrivite, dar tu te-ai purtat foarte frumos cu mine și știu că ești un om bun. Toată lumea face măcar o dată ceva ce regretă mai târziu. Îmi pare rău că a trebuit să te transferi aici.

— Mulțumesc. N-a fost chiar atât de rău.

— Nu? Așa părea.

— Nu.

— Bine. Crezi că am vorbit suficient?

Jonathan a râs.

— Da.

Apoi m-a sărutat și de data asta a fost altfel, dar în sensul bun al cuvântului. Sărutul nostru de noapte bună fusese mai scurt, dar cele de acum se prelungeau, fiecare părând să se topească în următorul. Chiar aveau aromă de bomboane cu mentă și nu erau nici neglijente, nici prea aspre. Jonathan făcea pauze suficient de des încât să nu simt că mă sufoc și avea grijă să nu mă apese cu trupul lui. Și-a strecurat brațul pe sub capul meu și și-a așezat cealaltă palmă pe șoldul meu, dar în afara celor două puncte de contact, n-a încercat să mă atingă.

— Te mai duci la cursuri? am întrebat.

— Nu.

— De ce nu?

— Ăăă, pentru că prefer să fac asta.

— Și eu!

Jonathan a râs ușor, deși nu încercam să fiu amuzantă. Apoi m-a sărutat din nou și, pentru că ținea ochii închiși, i-am studiat fața. Genele lui erau la fel de lungi ca ale mele, iar unghiurile și planurile feței lui mă intrigau. Atâta simetrie, atât de mult echilibru! Am întins vârful degetului arătător spre pielea lui fină, imaculată, și l-am mângâiat ușor pe obraz. A deschis un pic ochii, iar eu a trebuit să-mi întorc