— Și eu sunt obosit. Hai să tragem un pui de somn, a propus Jonathan.

— Bine, am șoptit.

Ce ciudat că-mi doream să adorm lângă cineva! În mod normal, m-ar fi deranjat să stau în pat lângă o altă persoană, pentru că îmi plăcea să dorm doar într-un anumit fel, care excludea prezența altuia. Dar voiam ca Jonathan să rămână în camera mea și am simțit un fior când mi-am dat seama că voia să doarmă cu mine. Era un lucru mai intim decât sărutul. Mai matur, parcă. Janice împărțea adesea patul cu altcineva, dar pentru mine încă era o premieră. Am savurat senzațiile care mă cuprindeau și am încercat să nu mă gândesc cât de mult mi-ar fi lipsit Jonathan, dacă ar fi hotărât că nu merit să-și dea osteneala cu mine.

Dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi fost mare păcat, pentru că mă făcea să mă simt bine și în siguranță, așa cum nimeni nu reușise până acum. Nu că mulți ar fi încercat.

17Jonathan

CHICAGO

AUGUST 2001

Annika arată incredibil când deschide ușa. Departamentul în care lucrez sărbătorește câștigarea unui nou client. Compania noastră va cheltui oricât e nevoie ca să-l întâmpinăm cum se cuvine, iar evenimentul din seara asta include o petrecere cu cocktailuri urmată de o cină formală, în sala de petreceri a unui restaurant în vogă și excesiv de scump. Este genul de eveniment la care, dacă nu vii însoțit, pari deplasat. Ca vedetă a echipei, ceilalți se așteaptă să fiu impecabil și, cu toate că nimeni n-a spus-o vreodată cu voce tare, să am o femeie frumoasă la braț face cu siguranță parte din rolul pe care trebuie să-l joc. Am încercat zadarnic să găsesc un motiv întemeiat să n-o aduc pe Annika.

Rochia ei de un roșu-închis se termină deasupra genunchilor, dezvelindu-i picioarele doar atât cât trebuie; dar mânecile sunt lungi și acoperite cu un strat de dantelă. Este ținuta ideală pentru o cină corporatistă festivă. Corpul Annikăi e de o finețe ieșită din comun. Sânii ei nu-ți sar în ochi, dar te fac să te întrebi cum arată sub haine. Picioarele ei sunt un pic mai lungi decât media, dar tonifiate. Este cea mai frumos proporționată femeie pe care am avut vreodată plăcerea să o văd dezbrăcată și are cea mai fină piele pe care am mângâiat-o. Arată și sexy, și rezervat, și abia aștept să le-o prezint colegilor de echipă. După ce m-am despărțit de Liz, am mai invitat două femei la evenimente legate de muncă. Erau atrăgătoare, inteligente și de succes. Din păcate, nu existase nicio scânteie, cu niciuna dintre ele.

Nu simțisem mai nimic.

Pe drum, în taxi, îi explic cui o s-o prezint.

— Bradford e șeful meu. E însurat cu firma, dar are și o soție despre care se spune că-și petrece majoritatea timpului crescând singură copiii. E foarte înalt.

Lui Brad pare să-i facă plăcere să poarte conversații stând în picioare, în timp ce angajații sunt așezați, așa încât să-i domine și mai mult.

— Lucrează mai mult decât toți ceilalți și nu ratează niciodată ocazia să sublinieze asta. Și nici nu înțelege de ce așa ceva ar deranja.

Intrăm în restaurant și o conduc pe Annika spre o ușă dublă, de sticlă. Dincolo de ea s-au adunat colegii mei, cu câte o băutură în mână. Brad stă singur în sală, aproape de intrare.

Îl urmăresc în timp ce o observă pe Annika. Privirea îmi e atrasă de gâtul ei lung, delicat, dezgolit de părul adunat într-o coadă frumos meșteșugită. Îmi doresc să-l sărut. De fapt, vreau să-l sorb, așa cum făceam pe vremuri, în patul ăla plin de cocoloașe, în apartamentul meu studențesc. Poate că și Brad vrea să facă același lucru, pentru că se uită la pielea ei un pic mai lung decât ar trebui. E subtil, dar l-am văzut făcând același lucru de o sută de ori, cu soțiile și iubitele colegilor mei. Brad știe că niciun subordonat n-o să-l înfrunte vreodată în legătură cu treaba asta și, tocmai de aceea, o s-o facă în continuare. Mă deranjează să văd că procedează la fel cu Annika, așa că îl salut cam scurt și-i strâng mâna repede și superficial. Brad nu dă semne că a băgat de seamă.

Las-o baltă, Jon!

— Ea e Annika.

— Ce nume neobișnuit! se minunează Brad. Mă bucur să te cunosc.

— Mulțumesc. Și eu mă bucur să te cunosc. Jonathan mi-a spus că ești foarte înalt.

Mă încordez, fiindcă i-am mai spus și altele. Uneori, când Annika repetă cuvintele mele, nu cosmetizează nimic. Dar nu e cazul să mă îngrijorez; îl observ pe Brad îndreptându-se țanțoș de spate, ca să mai câștige un centimetru în înălțime. Strânge mâna Annikăi și i-o ține în a lui o clipă mai mult decât ar fi necesar. O cercetează, bifând elemente pe o listă imaginară, și zâmbește când ea trece testul. Annika îi surâde la rândul ei și-i susține privirea câteva secunde, apoi se uită în altă parte.

O iau de braț și o conduc către un grup de colegi care stau în picioare, lângă barul amenajat. Annika se descurcă excelent când fac prezentările: repetă numele fiecărui bărbat în timp ce-i strânge mâna, zâmbește și face conversație despre slujba ei.

— Cu ce vă pot servi, domnișoară? întreabă barmanul.

Pentru o clipă, mă aștept să-l întrebe dacă servesc răcoritoare italienești, dar ea zâmbește și spune:

— O apă minerală cu suc de lămâie verde, vă rog.

Nu că nu poate sau nu vrea să bea, dar nu se simte bine după ce consumă alcool. Acum poate sorbi din băutura nealcoolizată fără ca nimeni să comenteze.

Când se încheie petrecerea cu cocktailuri, ne îndreptăm spre locurile noastre, la masa de zece persoane. Câțiva dintre colegii mei și partenerele lor ni se alătură, iar Annika se prezintă cu aceeași ușurință pe care a afișat-o în prezența lui Brad.

Postura ei are o anumită rigiditate și probabil că sunt singurul care observă pauza scurtă pe care o face înainte să răspundă la întrebări și atenția cu care le urmărește pe celelalte femei și-și ajustează comportamentul