Robert se dezbrăcă de haină şi de vestă, apoi îşi scoase cămaşa şi o folosi ca să şteargă sângele.

— Ne trebuie apă curată, rosti el.

În curte era o cişmea. Lloyd ieşi afară, dar nu avea niciun recipient. Se uită spre ţarc. Găleata era tot acolo, pe jos. O spălă, apoi o umplu cu apă.

Când se întoarse, salteaua era scăldată în sânge.

Robert îşi înmuie cămaşa în găleată şi continuă să-i spele lui Jörg rănile, îngenuncheat lângă saltea. În curând însă, cămaşa sa albă se înroşi complet.

Jörg începu să se mişte.

Robert îi spuse cu glas coborât:

— Stai liniştit, dragul meu. S-a terminat acum. Sunt aici.

Însă Jörg nu părea să audă.

Apoi intră Macke, urmat de vreo patru-cinci Cămăşi Brune. Îl înşfăcă pe Robert de braţ şi îl săltă în picioare.

— Aşa, deci, zise el. Acum ştii ce părere avem noi despre homosexualii perverşi.

Lloyd arătă spre Jörg şi spuse pe un ton plin de mânie:

— Pervers este cel care a ordonat aşa ceva. Cu toată furia şi dispreţul de care era în stare, continuă: Comisarul Macke.

Acesta îi făcu un semn scurt unuia dintre membrii SA. Printr-o mişcare aparent banală, bărbatul îşi răsuci puşca şi îl lovi pe Lloyd în cap cu patul ei. Băiatul se prăbuşi la pământ, ţinându-se de cap.

Îl auzi pe Robert spunând:

— Vă rog, lăsaţi-mă să îl îngrijesc pe Jörg.

— Mai vedem, zise Macke. Mai întâi, vino încoace.

În ciuda durerii crunte, Lloyd îşi deschise ochii ca să vadă ce se întâmplă.

Macke îl trase pe Robert în cealaltă parte a camerei, unde se afla o masă butucănoasă de lemn. Scoase din buzunar un document şi un stilou.

— Restaurantul tău valorează acum doar jumătate din cât ţi-am oferit data trecută – zece mii de mărci.

— Orice, rosti Robert plângând. Numai lăsaţi-mă cu Jörg.

— Semnează aici, zise Macke. Apoi, puteţi pleca toţi trei acasă.

Robert semnă.

— Acest domn va fi primul martor, spuse Macke.

Îi dădu stiloul unuia dintre membrii SA. Îşi roti apoi privirea prin cameră până îl întâlni pe Lloyd.

— Şi poate că nesăbuitul nostru oaspete englez va fi al doilea martor.

Robert zise:

— Fă ce îţi cere, Lloyd.

Lloyd se ridică cu greutate de pe jos, frecându-se la cap, luă stiloul şi semnă.

Triumfător, Macke băgă contractul din nou în buzunar, apoi ieşi.

Robert şi Lloyd se întoarseră la Jörg.

Însă Jörg murise.

(VIII)

Walter şi Maud veniră la gara Lehrte, aflată la nord de clădirea arsă a Reichstagului, ca să îi conducă pe Ethel şi pe Lloyd. Clădirea gării era construită în stil neorenascentist şi arăta ca un palat franţuzesc.

Ajunseseră devreme, aşa că stăteau acum într-o cafenea, aşteptând trenul.

Lloyd se bucura că pleacă. În cele şase săptămâni aflase multe despre limba şi politica germană, dar tot ce voia acum era să se întoarcă acasă, să le povestească oamenilor ce văzuse şi să-i avertizeze că la fel puteau păţi şi ei.

Cu toate acestea, se simţea vinovat fiindcă pleca. Se întorcea într-un loc în care domnea legea, unde presa era liberă şi unde nu era o infracţiune să fii social-democrat. Îi lăsa în urmă pe cei din familia von Ulrich, într-o dictatură crudă în care un om nevinovat putea fi aruncat la câini, fără ca cineva să fie tras la răspundere pentru această crimă.

Soţii von Ulrich păreau doborâţi – Walter chiar mai mult decât Maud. Erau ca nişte oameni care primiseră veşti proaste sau care avuseseră un deces în familie. Nu păreau să se poată gândi la altceva în afară de catastrofa prin care trecuseră.

Lloyd fusese eliberat, cu scuzele de rigoare, de către Ministerul de Externe german, împreună cu o declaraţie explicativă abjectă şi înşelătoare, în care se afirma că el se implicase într-o încăierare din propria-i nesăbuinţă şi că fusese apoi ţinut prizonier dintr-o eroare administrativă, pe care autorităţile o regretau nespus.

Walter spuse:

— Am primit o telegramă de la Robert. A ajuns la Londra în siguranţă.

Fiind cetăţean austriac, Robert reuşise să părăsească Germania fără prea mare greutate. Obţinerea banilor se dovedise însă ceva mai dificilă. Walter insistase ca Macke să-i trimită banii într-un cont din Elveţia. La început, Macke zisese că aşa ceva era imposibil, însă Walter îl presă, ameninţându-l cu contestarea vânzării în instanţă şi spunându-i că Lloyd era gata oricând să depună mărturie că semnarea contractului se făcuse prin constrângere; aşa că, în cele din urmă, Macke trăsese nişte sfori şi rezolvase.

— Mă bucur că Robert a scăpat, spuse Lloyd.

Şi el avea să fie mult mai liniştit după ce revenea la Londra. Încă îl mai durea capul şi simţea un junghi în coaste ori de câte ori se răsucea în pat.

Ethel îi zise lui Maud:

— De ce nu veniţi şi voi la Londra? Amândoi. Toată familia, de fapt.

Walter se uită la Maud.

— Poate că ar trebui.

Însă Lloyd putea vedea limpede că nu credea asta cu adevărat.

— Aţi făcut tot ce v-a stat în puteri, rosti Ethel. V-aţi luptat vitejeşte. Dar cealaltă tabără a ieşit câştigătoare.

Maud spuse:

— Nu s-a terminat încă.

— Dar sunteţi în pericol!

— Şi Germania este în pericol.

— Dacă vă stabiliţi la Londra, s-ar putea ca Fitz să-şi schimbe puţin atitudinea şi să vă ajute.

După cum ştia şi Lloyd, contele Fitzherbert era unul dintre cei mai înstăriţi oameni din Marea Britanie, datorită minelor de cărbuni de sub pământurile sale din South Wales.

— Nu m-ar ajuta, replică Maud. Fitz este de neînduplecat, aşa cum ştii şi tu.

— Ai dreptate, recunoscu Ethel.

Lloyd se întrebă de ce era atât de sigură, dar nu apucă să o întrebe. Ethel continuă:

— Chiar şi aşa, nu ţi-ar fi greu deloc să-ţi găseşti o slujbă la un ziar londonez, la experienţa ta.

Walter zise:

— Şi eu ce aş face la Londra?

— Nu ştiu, spuse Ethel. Dar aici, ce-o să faci? Nu prea mai are rost să fii deputat într-un parlament neputincios.

Era brutal de directă, realiză Lloyd, însă – ca de obicei – spunea ce trebuia spus.

Lloyd îi compătimea, dar simţea că era mai bine ca familia von Ulrich să rămână pe loc.

— Ştiu că va fi greu, rosti el. Dar, dacă toţi oamenii cumsecade vor fugi de fascism, acesta se va răspândi şi mai repede.

— Deja se răspândeşte, remarcă mama lui.

Maud îi luă pe toţi prin surprindere, intervenind pe un ton vehement:

— Eu nu plec. Refuz în mod categoric să părăsesc Germania.

Cu toţii se