Îmi puneam întrebări în legătură cu dl. Lippincott. Şi am rostit în timp ce curăţăm una din acele piersici de o mărime neobişnuită:

— Dl. Lippincott pare să fi găsit destul de reuşită căsnicia noastră. M-a surprins.

— Dl. Lippincott, replică Greta, e o vulpe bătrînă.

— Tu întotdeauna spui asta, Greta, interveni Ellie, dar eu cred că de fapt e un scump Foarte corect şi meticulos.

— Ei, n-ai decît să crezi asta, dacă-ţi place, zise Greta. Eu în locul tău n-aş avea încredere în el nici un pic!

— Să nu am încredere în el?!? articulă Ellie.

Greta dădu din cap.

— Ştiu. E un model de respectabilitate şi de om de afaceri în care poţi să ai încredere. Este un tutore şi un avocat perfect.

Ellie a rîs şi zise:

— Vrei să spui că şi-a însuşit averea mea? Fii serioasă, Greta. Sînt mii de revizori, bănci şi verificări care-i stau la spate.

— Oh, nu mă îndoiesc nici o clipă că totul e-n regulă, zise Greta. Totuşi, asemenea persoane de încredere sînt cele care deturnează fondurile. Cei mai de încredere. Şi pe urmă toată lumea spune: „Nu aş fi crezut niciodată că dl. A sau dl. B ar face asta. El e ultimul despre care s-ar fi putut spune aşa ceva.” Da, cam aşa spun: Ultimul om din lume despre care aş fi crezut că e-n stare de aşa ceva!!

Ellie răspunse gînditoare că unchiul Frank ar fi mai degrabă cel care ar cădea în cursa afacerilor murdare. Nu părea deloc îngrijorată şi nici surprinsă de idee.

— Da, arată ca un hoţ de buzunare, zise Greta. Şi cocoaşa îl complexează Cu toată genialitatea şi bonomia pe care o afişează Dar, oricum, nu va fi niciodată un escroc de talie mare.

— E fratele mamei tale? întrebai eu, neobişnuindu-mă încă cu rudele Elliei.

— E soţul surorii tatălui meu, răspunse Ellie. L-a părăsit şi s-a măritat cu altcineva şi a murit acum vreo şase, şapte ani. Unchiul Frank a rămas însă mai mult, sau mai puţin ataşat familiei.

— Sînt trei de felul lui, zise Greta blînd şi cu un ton ocrotitor. Trei lipitori care tot sug, dacă se poate spune aşa. Unchii adevăraţi ai Elliei au fost omorîţi, unul într-un accident de maşină, altul, în Coreea, aşa încît ceea ce are de fapt este o mamă vitregă depravată, un unchi Frank, o pacoste îndatoritoare a casei, şi pe vărul Reuben căruia îi zice unchi deşi e văr, pe Andrew Lippincott şi pe Stanford Lloyd

— Cine e Stanford Lloyd? am întrebat uimit.

— Un alt fel de tutore, nu-i aşa Ellie? Oricum el îi direcţionează investiţiile şi alte treburi de acest fel. Ceea ce nu e prea dificil, pentru că atunci cînd ai atîţia bani cîţi are Ellie, ies mereu alţii fără să-ţi dai prea mare osteneală. Aceştia sînt cei care fac parte din grupul principal care o înconjoară, adăugă Greta, şi nu am nici o îndoială că îi vei întîlni destul de repede. Vor veni ei pentru a vedea cu cine au de-a face.

Am mormăit şi m-am uitat Ia Ellie. Ea rosti foarte încetişor şi duios:

— Nu te mai gîndi la asta, Mike, vor pleca aşa cum vin.

12

Şi au venit într-adevăr. Nici unui n-a stat prea mult. De data asta au venit să mă vadă. I-am înţeles cam greu pentru că erau toţi americani. Erau persoane cu care nu eram obişnuit. Unele dintre ele erau destul de plăcute. Unchiul Frank, de pildă. I-am dat dreptate Gretei în ceea ce-l privea. N-aş fi avut încredere în el nici cît negrul sub unghie. Şi eu dădusem peste acest tip de om în Anglia. Era un bărbat robust cu pungi sub ochi care îi dădeau un aer rătăcit destul de autentic, presupun. Se uita tot timpul după femei, dar mai ales îşi căuta norocul. Împrumută bani de la mine o dată sau de două ori, sume destul de mici, e adevărat, ceva care să-i ajungă pentru o zi sau două. Am crezut că de fapt mă testa şi că voia să vadă dacă împrumut bani cu dragă inimă. Era destul de penibilă situaţia, pentru că nu ştiam cum s-o iau. Era mai bine să-l refuz net şi să-i arăt că sînt un zgîrie-brinză sau era preferabil să-i arăt o generozitate indiferentă, lucru pe care nici pe departe nu-l simţeam? La dracu’ cu unchiul Frank, îmi ziceam în gînd.

Cora, mama vitregă, era o altă persoană care mă interesa mult. Era o femeie cam de vreo patruzeci de ani destul de trecută, cu părul vopsit şi toată numai dulcegării. Era numai miere cu Ellie.

— Nu trebuie să te deranjeze scrisorile pe care ţi le-am trimis, Ellie, a zis Cora. Pe de altă parte trebuie să admiţi că totul a fost un şoc teribil pentru mine, să te măriţi aşa cum ai făcut-o. Atît de… pe ascuns. Dar ştiu, desigur, că Greta a fost cea care te-a îndemnat să procedezi în acest fel.

— Nu da vina pe Greta, răspunse Ellie. Nici eu n-am vrut să vă întristez pe toţi atît de mult. M-am gîndit numai că va fi – ei bine – mai mic scandalul...

— Aici, Ellie dragă, trebuia să te gîndeşti un pic. Toţi oamenii de afaceri au încremenit cînd au auzit. Ia-i numai pe Stanford Lloyd şi pe Andrew Lippincott. Presupun că s-au gîndit imediat că toţi partenerii de afaceri îl vor învinui pentru că n-au avut ceva mai bine grijă de tine. Şî pe urmă n-aveau nici cea mai vagă idee asupra lui Mike. Nu şi-au dat seama cît va fi de încîntător. Nici eu măcar n-am realizat imediat.

Şi îmi zîmbi peste masă, un zîmbet dulce şi dintre cele mai false pe care le-am văzut vreodată. Mi-am zis că, dacă vreodată vreo femeie va urî vreun bărbat, atunci Cora era cea care mă ura pe mine Mi-am dat seama şi de pricina dulcegăriilor ei faţă de Ellie. Andrew Lippincott se întorsese în