— Vă întreb numai… Vă daţi oare seama, Nikolai Vsevolodovici (dacă nu mă înşel, acesta este numele dumneavoastră), că dacă publicaţi aceste foi, viaţa dumneavoastră e distrusă… cariera dumneavoastră, de pildă… şi tot restul…

  — Cariera mea?

  Nikolai Vsevolodovici se strâmbă.

  — De ce să distrugeţi totul astfel? De ce această încăpăţânare? spuse Tihon implorând şi dându-şi seama în acelaşi timp de stângăcia lui.

  Faţa lui Stavroghin luă o înfăţişare dureroasă.

  — V-am mai spus şi vă repet: toate spusele dumneavoastră sunt de prisos… De altfel, toată această conversaţie devine insuportabilă.

  Se frământa pe scaun.

  — Nu mă înţelegeţi. Ascultaţi-mă fără să vă supăraţi. Cunoaşteţi părerea mea; dacă ea ar fi rodul umilinţei, fapta dumneavoastră ar fi cea mai frumoasă dintre faptele creştineşti, dacă aţi fi în stare s-o suportaţi. Şi dacă nu aţi fi în stare, Domnul ar ţine seama de sacrificiul dumneavoastră. S-ar ţine seama de tot, de fiecare dintre cuvintele dumneavoastră, de fiecare frământare a sufletului nostru, de cel mai neînsemnat gând al nostru. Dar vă propun un alt sacrificiu, cu mult mai mare…

  Stavroghin păstră tăcerea.

  — Sunteţi însetat de suferinţă şi de sacrificiu. Ei bine, învingeţi şi această dorinţă; lăsaţi aceste foi, renunţaţi la acest plan şi atunci veţi învinge totul, vă veţi zdrobi orgoliul, vă veţi zdrobi demonul. Veţi triumfa, veţi atinge eliberarea…

  Ochii îi străluceau. Împreună mâinile într-un gest de implorare.

  — Cât suflet puneţi în asta, câtă importanţă îi acordaţi… De altfel, credeţi-mă, apreciez… spuse politicos Nikolai Vsevolodovici, însă cu un aer uşor scârbit. Observ că vreţi să-mi întindeţi o capcană, cu cele mai bune intenţii din lume, desigur, pentru binele meu, din filantropie. De fapt, aţi vrea să pun capăt la toate, poate chiar să mă însor, să-mi închei viaţa ca membru al unui club şi să vin la mănăstire în zilele de sărbătoare. Nu e aşa? De fapt, în calitatea dumneavoastră de cunoscător al inimilor şi de cinic, poate şi prevedeţi că exact aşa se vor petrece lucrurile şi că este vorba doar să insistaţi, nu-i aşa? Ba aş paria că vă gândeaţi chiar şi la mama mea şi la liniştea ei…

  Avu un zâmbet plin de răutate.

  — Nu, nu e vorba de această pocăinţă; eu vă pregătesc alta, continuă Tihon cu căldură, fără să acorde nici o atenţie râsului şi remarcilor lui Stavroghin. Eu cunosc un bătrân, nu e aici, dar nu stă departe de noi. Un pustnic, un ascet cu o asemenea înţelepciune creştinească, încât nici dumneavoastră, nici eu n-o putem concepe. El o să-mi asculte rugămintea; îi voi povesti toată istoria dumneavoastră. Îmi daţi voie? Duceţi-vă la el, supuneţi-vă autorităţii lui timp de cinci sau şapte ani, timp pe care îl veţi considera mai târziu necesar. Impuneţi-vă această pocăinţă şi graţie acestui mare sacrificiu veţi obţine tot ce năzuiţi şi chiar ceea ce nici nu speraţi. Căci astăzi nu puteţi bănui ceea ce veţi dobândi.

  Stavroghin îl ascultă cu multă seriozitate; sângele îi năvăli în obrajii săi palizi.

  — Îmi propuneţi să depun jurământ monahal în această mănăstire?

  — Nu e nevoie să deveniţi călugăr, nu trebuie să depuneţi jurământ; rămâneţi doar un novice, şi asta în taină; puteţi chiar continua să trăiţi în lume.

  — Lăsaţi, părinte Tihon, îl întrerupse Stavroghin cu o expresie de scârbă.

  El se ridică şi Tihon de asemenea.

  — Ce-aveţi? strigă el deodată, privind spre Tihon aproape cu teroare.

  Acesta era în picioare în faţa lui, cu braţele întinse înainte; un spasm rapid îi schimonosi faţa îngrozită.

  — Ce-aveţi? Ce-aveţi? repetă Stavroghin, îndreptându-se repede spre el pentru a-l susţine. I se păruse că preotul era să cadă.

  — Eu văd… eu văd limpede, strigă Tihon cu o voce pătrunzătoare şi care exprima o suferinţă intensă, eu văd că niciodată, nefericite tânăr, nu ai fost atât de aproape de o nouă crimă şi mai fioroasă decât cealaltă!

  — Liniştiţi-vă, stărui Stavroghin, foarte îngrijorat pentru Tihon. S-ar putea să amân în cele din urmă totul pentru mai târziu; aveţi dreptate.

  — Nu, nu după publicare, ci înainte de asta, cu o zi înainte, cu o oră înainte de acest mare sacrificiu, vei căuta o ieşire într-o nouă crimă şi nu o vei săvârşi decât pentru a evita publicarea acestor foi.

  Stavroghin se cutremură de furie şi de frică.

  — Psiholog blestemat, strigă el cu mânie şi, fără să se întoarcă, părăsi camera.

          SFÂRŞIT