biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Ziua Furnicilor citește top 10 cărți .Pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Ziua Furnicilor citește top 10 cărți .Pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 27 28 29 ... 133
Mergi la pagina:
"de dincolo", a unei lumi virtuale ce se suprapune lumii palpabile. Să ai grijă de morţii tăi înseamnă să priveşti viaţa ca pe o simplă trecere de la o dimensiune la alta. De aici decurg toate comportamentele religioase.

Primul cult al morţilor este înregistrat în paleoliticul mijlociu, în urmă cu şaptezeci de mii de ani. Pe vremea aceea, anumite triburi s-au apucat să-şi înhumeze cadavrele în nişte gropi de 1,40 m/l m/0,30 m.

Membrii tribului aşezau lângă defunct bucăţi de carne, obiecte de silex şi craniile animalelor pe care le vânase acesta în timpul vieţii. Se pare că funeraliile erau însoţite de o masă luată în comun de întregul trib.

La furnici, îndeosebi în Indonezia, au fost reperate câteva specii care continuă să-şi hrănească regina defunctă câteva zile după deces. Acest comportament este cu atât mai surprinzător cu cât mirosul de acid oleic degajat de moartă le semnalează fără putinţă de îndoială starea acesteia.

 

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II

 

 

 

34. OMUL INVIZIBIL

 

Comisarul Jacques Méliès stătea îngenuncheat lângă cadavrul Carolinei Nogard. Pe chipul cu ochii daţi peste cap era întipărită aceeaşi bine cunoscută expresie de groază şi de surpriză înfricoşată.

Se întoarse spre inspectorul Cahuzacq.

― Evident, nici urmă de amprente, Émile, nu-i aşa?

― Din păcate, nu. O luăm din nou de la început: nici o urmă, nici o armă, nici un semn de efracţie, nici un indiciu. Aceeaşi chestie!

Comisarul îşi scoase pachetul de chewing-gum.

― Bineînţeles că uşa era zăvorâtă, spuse el.

― Trei broaşte închise, două deschise. S-ar părea că, în clipele dinaintea morţii, se chinuia să manevreze una dintre încuietorile uşii blindate.

― Rămâne de văzut dacă voia s-o deschidă sau s-o închidă, mormăi Méliès.

Se aplecă, vrând să examineze poziţia mâinilor.

― Încerca s-o deschidă! exclamă el. Asasinul era înăuntru, iar ea încerca să fugă... Tu ai ajuns aici primul, Émile?

― Ca de obicei.

― Şi erau muşte aici?

― Muşte?

― Da, muşte. Drosophile, dacă vrei!

― Treaba asta te preocupa şi la Salta. De ce te interesează aşa de mult?

― Sunt foarte importante muştele astea! Ele constituie nişte informatoare excelente pentru un detectiv. Un profesor de-al meu susţinea că rezolvă toate cazurile fără să se bazeze decât pe examinarea muştelor.

Inspectorul avu o expresie plină de scepticism. Încă una din şmecheriile acelea care se predau în noile şcoli de poliţie! Cahuzacq continua să se încreadă în bunele metode de odinioară; cu toate acestea, binevoi să-i răspundă.

― Mda, mi-am amintit de Salta şi m-am uitat prin cameră. Ferestrele au rămas închise de data asta şi, dacă au fost muşte, înseamnă că trebuie să fie tot aici. Dar de ce te legi de amănuntul ăsta?

― Muştele reprezintă un element capital. Dacă sunt pe-aici, înseamnă că au avut pe unde să intre. Că există un orificiu, ceva. Dacă nu există muşte, înseamnă că apartamentul e închis ermetic.

Concentrându-şi privirile şi scotocind toate ungherele, comisarul descoperi într-un târziu o muscă într-un unghi al plafonului alb.

― Uită-te, Émile! O vezi, acolo sus?

Ca şi cum s-ar fi simţit deranjată de privirile celor doi, musca îşi luă zborul.

― Ne arată culoarul ei aerian! Observă cu atenţie, Émile! Micul interstiţiu de deasupra ferestrei ― pe acolo trebuie să fi intrat.

Musca zbură câteva clipe, apoi se lăsă pe un fotoliu.

― Pot să afirm cu certitudine că e o muscă verde. Deci, din cea de-a doua cohortă.

Ce mai era şi cu jargonul ăsta? Méliès explică:

― De cum moare un om, muştele se şi reped la el. Dar nu orice fel de muşte, şi nu oricând. Coregrafia este una şi aceeaşi. De regulă, la început apar muştele albastre (calyphora), care fac parte din prima cohortă. Ele ajung la faţa locului în primele cinci minute după deces. Le place sângele cald. Dacă terenul li se pare propice, îşi depun ouăle în carnea cadavrului, apoi pleacă de îndată ce el începe să miroasă. Locul le este luat imediat de cea de-a doua cohortă, a muştelor verzi (muscina). Astea preferă carnea uşor fezandată. Gustă din ea, îşi lasă ouăle, după care cedează locul muştelor cenuşii (sarcophaga), din cea de-a treia cohortă, care apreciază în mod deosebit carnea bine fermentată. În sfârşit, vin şi muştele de camembert (piophila) şi cele de slănină (ophira). Cinci rânduri de muşte vin astfel, pe rând, la cadavrele noastre. Fiecare se mulţumeşte cu partea ei, lăsând-o intactă pe a altora.

― Suntem o nimica toată, oftă inspectorul, cu un oarecare dezgust.

― Depinde pentru cine. Un singur cadavru ajunge pentru ospăţul mai multor sute de muşte.

― Foarte bine. Dar ce legătură are asta cu ancheta noastră?

Jacques Méliès se înarma cu lupa lui luminoasă şi scrută urechile Carolinei Nogard.

― Văd că există sânge şi ouă de muşte verzi înăuntrul pavilionului. Foarte interesant. În mod normal, ar fi trebuit să găsim în egală măsură larve de muşte albastre. Deci, prima cohortă nu a trecut pe aici. Asta reprezintă deja o informaţie a naibii de importantă!

Inspectorul începea să înţeleagă că observarea muştelor putea furniza nişte date nemaipomenite.

― Şi de ce nu au venit?

― Pentru că ceva sau cineva, asasinul probabil, a zăbovit lângă cadavru în primele cinci minute după deces, iar muştele albastre nu au îndrăznit să se apropie. După aceea, corpul a început să fermenteze şi nu le-a mai interesat. Atunci au venit cele verzi; pe ele nu le-a mai deranjat nimic. Aşadar, asasinul a întârziat cinci minute, nu mai mult, apoi a plecat.

Émile Cahuzacq fu impresionat de atâta logică. Méliès însă nu părea întru totul satisfăcut: se tot întreba ce anume le-ar fi putut opri pe muştele albastre să se apropie.

― S-ar zice că avem de-a face eu Omul invizibil...

Se opri brusc. Ca şi Méliès, auzise un zgomot venind din baie.

Se repeziră amândoi într-acolo, trăgând în lături perdelele de la duş. Nimic.

― Da, curat Omul invizibil. Parcă îl şi simt în încăpere.

Se înfioră.

Méliès îşi mesteca gânditor

1 ... 27 28 29 ... 133
Mergi la pagina:


Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾