— Când ai făcut acele călătorii?

— La Copenhaga, pe 15 iunie. Am zburat înapoi în aceeaşi seară. La Helsinki, spre sfârşitul lui septembrie. Am stat acolo două nopţi, m-am întors în jur de 28. M-am distrat un pic la Helsinki.

Rânji, dar Peters nu băgă de seamă.

— Şi celelalte plăţi, când au fost făcute?

— Nu-mi amintesc. Regret.

— Dar sigur una a fost la Oslo?

— Da, la Oslo.

— Ce interval de timp era între primele două plăţi, plăţile făcute de rezidenţi?

— Nu ştiu. Nu mare, cred. Poate o lună. Posibil ceva mai mult.

— Ai avut impresia că agentul opera de ceva vreme, dinainte de a se face prima plată? Dosarul arăta ceva în sensul ăsta?

— N-am idee. Dosarul cuprindea pur şi simplu doar plăţile adevărate. Primele plăţi, la începutul lui 1959. Nu mai era nicio altă dată în dosar. Ăsta este principiul care funcţionează atunci când ai acces limitat. Părţi dintr-un singur caz se găsesc în dosare diferite. Doar cineva care are dosarul principal ar putea să le pună cap la cap.

Acum Peters scria necontenit. Leamas presupunea că undeva, în încăpere, era ascuns un magnetofon, dar transcrierea ulterioară avea să dureze. Ceea ce nota acum Peters avea să constituie cadrul pentru telegrama din seara asta către Moscova, în timp ce, la Ambasada Sovietică din Haga, fetele aveau să stea toată noaptea să telegrafieze transcrierea cuvânt cu cuvânt, pe fragmente orare.

— Spune-mi, vorbi Peters, astea sunt sume mari de bani. Aranjamentele pentru plata lor erau foarte complicate şi costisitoare. Tu ce-ai înţeles din toată povestea?

Leamas ridică din umeri.

— Ce puteam să înţeleg? M-am gândit că sursa lui Control trebuie să fi fost al naibii de bună, dar n-am văzut niciodată materialul, aşa că nu ştiu. Nu-mi plăcea modul în care se făcea - era prea complicat, prea ingenios. De ce nu se putea pur şi simplu să se întâlnească cu el şi să-i dea banii gheaţă? Chiar îl lăsau să treacă diferite graniţe cu propriul paşaport, având unul fals în buzunar? Mă îndoiesc, făcu Leamas.

Venise momentul să bage povestea puţin în ceaţă. „Lasă-l să umble după potcoave de cai morţi.“

— Ce vrei să spui?

— Vreau să zic că, din câte ştiu, banii n-au fost niciodată retraşi din bancă. Presupunând că era un agent sus-pus din spatele Cortinei de Fier -, banii ar fi trebuit să fie într-un depozit pentru el, pentru momentul când ar fi putut ajunge la ei. Cel puţin, aşa am presupus eu. Nu m-am gândit atât de mult la toată povestea. De ce-aş fi făcut-o? Face parte din munca noastră să fim la curent doar cu fragmente din întreg. Ştii bine asta. Dacă eşti curios, să te-ajute Dumnezeu, o să ai de muncă!

— Dacă banii nu au fost scoşi, aşa cum sugerezi, de ce era nevoie de toată tevatura cu paşapoartele?

— Când eram la Berlin, am făcut un aranjament pentru Karl Riemeck, pentru cazul în care vreodată ar fi fost nevoit să fugă şi nu ar fi putut să dea de noi. Aveam pentru el un paşaport vest-german fals, pe care îl păstram la o adresă din Düsseldorf. Ar fi putut să-l obţină oricând, urmând o procedură aranjată din timp. Nu expira niciodată - Serviciul de Călătorii speciale reînnoia paşaportul şi vizele atunci când expirau. Control este posibil să fi urmat aceeaşi tehnică şi cu tipul ăsta. Nu ştiu, e doar o presupunere.

— Cum de eşti sigur că se eliberau paşapoarte?

— În dosar erau procese-verbale între Serviciul financiar şi Serviciul de Călătorii speciale. Călătorii speciale este departamentul care aranjează acte de identitate false şi vize.

— Înţeleg. Peters medită o clipă, apoi întrebă: Ce nume ai folosit la Copenhaga şi la Helsinki?

— Robert Lang, inginer electronist, din Derby. Asta a fost la Copenhaga.

— Când exact ai fost la Copenhaga? întrebă Peters.

— Ţi-am spus, pe 15 iunie. Am ajuns acolo dimineaţa, în jur de 11.30.

— Ce bancă ai folosit?

— Ei, pentru numele lui Dumnezeu, Peters, ripostă Leamas brusc enervat, Banca Scandinavă Regală! E trecut pe listă.

— Voiam doar să fiu sigur, replică celălalt pe un ton egal şi, continuând să scrie, adăugă: Şi pentru Helsinki, ce nume?

— Stephen Bennett, inginer naval din Plymouth. Am fost acolo, adăugă Leamas pe un ton sarcastic, la sfârşitul lui septembrie.

— Ai fost la bancă în ziua în care ai sosit?

— Da. Era pe 24 sau pe 25, nu sunt sigur, după cum ţi-am spus.

— Ai luat banii cu tine din Anglia?

— Bineînţeles că nu! N-am făcut decât să-i transferăm în contul rezidentului, în fiecare caz. Rezidentul i-a scos, s-a întâlnit cu mine la aeroport cu banii într-o servietă, iar eu i-am dus la bancă.

— Cine este rezidentul din Copenhaga?

— Peter Jensen, un tip care lucra la librăria universităţii.

— Şi care erau numele care-ar fi putut fi folosite de agent?

— Horst Karsldorf în Copenhaga. Cred că ăsta era, da, ăsta era, îmi amintesc. Tot îmi venea să zic Karlshorst.

— Datele lui?

— Director, de la Klagenfurt, din Austria.

— Şi celălalt? Numele pentru Helsinki?

— Fechtmann. Adolf Fechtmann din St. Gallen, Elveţia. Avea un titlu - da, exact: doctor Fechtmann, arhivar.

— Înţeleg. Amândoi vorbitori de germană?

— Da, am observat asta. Dar nu poate fi neamţ.

— De ce nu?

— Eu eram şeful organizaţiei din Berlin, nu? Aş fi fost la curent. Un agent la nivel înalt din Germania de Est ar fi trebuit să fie condus din Berlin. Aş fi ştiut.

Leamas se ridică, se duse la bufet şi îşi turnă un whisky. Nu se sinchisea de Peters.

— Tu însuţi ai spus că existau precauţii speciale, procedee speciale în acest caz. Poate că n-au considerat că trebuie să ştii.

— Nu fi tâmpit, ripostă Leamas tăios, bineînţeles că aş fi ştiut.

Ăsta era momentul de care trebuia să ţină cu dinţii; îi făcea să creadă că sunt mai deştepţi, conferea credibilitate restului informaţiilor lui. „O să vrea cu siguranţă să facă propriile deducţii, în ciuda celor relatate de tine, spusese Control. Trebuie să le dăm materialul şi să rămânem sceptici în ce priveşte concluziile lor. Bazează-te pe inteligenţa şi pe judecata lor, pe suspiciunea unuia faţă de celălalt - asta trebuie să facem.“

Peters aprobă din cap, ca şi când ar fi confirmat un adevăr trist.

— Eşti un tip foarte orgolios, Leamas, observă el din nou.

Curând după aceea, Peters plecă. Îi zise bună ziua lui Leamas şi o luă pe drum, de-a