Ziua a treia

Peters nu apăru nici în după-amiaza aceea, nici în dimineaţa următoare. Leamas rămase în casă, aşteptând, cu iritare crescândă, un mesaj, dar nu veni niciunul. O întrebase pe cea care avea grijă de casă, dar femeia zâmbise doar şi ridicase din umerii masivi. Pe la 11.00, a doua zi dimineaţa, hotărî să iasă să se plimbe pe faleză; cumpără ţigări şi căscă gura plictisit la mare.

Pe plajă era o fată care arunca bucăţele de pâine la pescăruşi. Era cu spatele la el. Briza mării se juca cu părul ei lung şi negru şi-i umfla haina, făcând ca trupul ei să pară un arc întins către mare. Atunci a înţeles ce-i oferise Liz; lucrul pe care va trebui să meargă şi să-l caute, dacă va ajunge vreodată să se întoarcă în Anglia: grija pentru mărunţişuri - credinţa în viaţa obişnuită; simplitatea care te făcea să rupi câteva bucăţele de pâine, să le pui într-o pungă, să te duci pe plajă şi le arunci la pescăruşi. Era respectul ăsta pentru fleacuri, care lui nu-i fusese niciodată îngăduit; fie că era pâine pentru pescăruşi, fie că era dragoste, orice ar fi fost, se va duce înapoi şi va încerca să găsească acest lucru; o s-o roage pe Liz să-l găsească pentru el. O săptămână, poate două, şi o să ajungă acasă. Control spusese că poate să păstreze toţi banii pe care-i vor plăti - şi asta ar trebui să fie suficient. Cu cincisprezece mii de lire sterline, o recompensă şi o pensie de la Centru, un bărbat - cum ar spune Control - îşi poate permite să se retragă, sau, cum se zice, să iasă din joc.

Făcu un ocol şi se întoarse la bungalow la douăsprezece fără un sfert. Femeia îi dădu drumul înăuntru fără o vorbă, dar, după ce se duse în camera din spate, Leamas o auzi ridicând receptorul şi formând un număr de telefon. Vorbise numai câteva secunde. La douăsprezece şi jumătate îi aduse prânzul şi, spre bucuria lui, câteva ziare englezeşti, pe care le citi mulţumit până la ora trei. Leamas, care în mod obişnuit nu lectura nimic, citi ziarele pe îndelete şi cu mare concentrare. Îşi amintea detalii, cum ar fi numele şi adresele oamenilor care constituiau subiectul ştirilor mărunte. O făcea aproape inconştient, ca pe un soi de exerciţiu personal de exersare a memoriei, şi asta-l absorbea cu totul.

La trei veni Peters, şi, de îndată ce îl zări, Leamas ştiu că se întâmplă ceva. Nu se aşezară la masă; Peters nu îşi scoase mantaua de ploaie.

— Am veşti proaste pentru tine, vorbi Peters, eşti căutat în Anglia. Am auzit azi-dimineaţă. Porturile sunt supravegheate.

Leamas replică impasibil:

— Care-i acuzaţia?

— Teoretic, pentru că nu te-ai prezentat la o secţie de poliţie în perioada prevăzută de lege după eliberarea condiţionată din închisoare.

— Şi în realitate?

— Circulă vorba că eşti căutat pentru o infracţiune care intră sub incidenţa legii privind documentele secrete. Fotografia ta este în toate ziarele londoneze de seară. Explicaţiile şi titlurile sunt foarte vagi.

Leamas rămăsese în picioare, nemişcat.

Era opera lui Control. Control declanşase hăituiala cu surle şi trâmbiţe. Nu exista altă explicaţie. Chiar dacă Ashe sau Kiever fuseseră băgaţi la zdup, chiar dacă vorbiseră, tot Control era răspunzător pentru vânătoarea asta. „Vreo două săptămâni, spusese. Bănuiesc că o să te ducă undeva pentru interogatoriu - poate chiar în străinătate. Cu toate astea, două săptămâni ar trebui să fie suficiente ca să termini. După aceea, lucrurile ar trebui să se pună singure în mişcare. Va trebui să te dai la fund aici în timp ce se produc reacţiile pe care le aşteptăm; dar sunt sigur că n-ai nimic împotrivă. Am fost de acord să te păstrez pe linie operativă în statele de plată până când va fi eliminat Mundt: mi s-a părut calea cea mai corectă.“

Şi acum chestia asta.

Asta nu făcea parte din învoială; era altceva. Ce dracu’ trebuia să facă? Ieşind acum din joc, refuzând să meargă mai departe cu Peters, însemna să năruiască operaţiunea. Era posibil şi ca Peters să mintă, ca ăsta să fie un test - un motiv în plus pentru care ar trebui să meargă înainte. Dar dacă se duce, dacă va fi de acord să se ducă în Est, în Polonia, în Cehoslovacia sau Dumnezeu ştie unde, nu exista niciun motiv valabil pentru care ei să-i dea drumul să iasă, nu exista niciun motiv valabil (având în vedere că, teoretic, era căutat în Vest) pentru care el ar vrea să i se dea drumul să iasă.

Era mâna lui Control la mijloc - era sigur de asta. Condiţiile fuseseră prea generoase, ştiuse acest lucru de la început. Ei nu aruncau cu banii aiurea pentru nimic - nu şi în cazul în care se gândeau că te-ar putea pierde. Astfel de bani erau o recompensă pentru neplăcerile şi pentru pericolele pe care Control nu le-ar fi recunoscut deschis. Astfel de bani constituiau un avertisment; Leamas nu luase în seamă avertismentul.

— Ei, cum dracu’ au reuşit să ajungă la asta? întrebă el calm. Păru să-i treacă prin cap un gând şi zise: Prietenul tău, Ashe, ar fi putut să le spună, bineînţeles, sau Kiever…

— E posibil, replică Peters. Ştii la fel de bine ca mine că astfel de lucruri sunt întotdeauna posibile. În meseria noastră nu există certitudini. Adevărul e, continuă el cu un glas în care se citea parcă nerăbdare, că toate ţările din Europa Occidentală te caută probabil în acest moment.

Păru că Leamas nu auzi replica lui Peters.

— M-ai prins, nu-i aşa, Peters? mormăi el. Oamenii tăi se strâmbă probabil de râs. Sau chiar ei au fost cei care au vândut pontul?

— Îţi supraestimezi importanţa, rosti Peters acru.

— Atunci de ce ai pus să fiu urmărit, spune-mi? M-am dus la plimbare dimineaţă. Doi omuleţi în costume cafenii, cam la douăzeci de metri unul în spatele celuilalt, mi-au fost coadă tot drumul pe faleză. Când m-am întors, îngrijitoarea te-a sunat.

— Hai să ne rezumăm la ce ştim, îl îndemnă Peters. Cum au ajuns autorităţile din ţara ta să afle de tine nu