nu avem cum să ne ocrotim poporul. Nu există nicio apărare împotriva bombei nucleare – bomba pe care ai făcut-o tu, Willi.

— Ştiu, rosti Frunze cu amărăciune în glas; în mod clar considera că avea să fie vina lui dacă Uniunea Sovietică ar fi fost atacată cu arme nucleare.

Al şaselea pas.

— Singurul lucru care ne-ar putea proteja ar fi să avem propria noastră bombă nucleară.

Frunze nu era de aceeaşi părere.

— Bomba nu poate fi folosită pentru apărare, zise el.

— Ştiu, dar poate fi folosită ca intimidare.

— Posibil, admise el.

Alice zise:

— Noi nu vrem ca bombele acestea să se răspândească.

— Nici eu, spuse Volodea. Dar singura cale prin care îi putem împiedica pe americani să radă Moscova de pe faţa pământului, aşa cum au făcut cu Hiroshima, este ca Uniunea Sovietică să aibă propria ei bombă nucleară, cu care să ameninţe că va contraataca.

Alice rosti:

— Are dreptate, Willi. La dracu’, toţi ştim asta!

Ea era cea tenace dintre ei doi, realiză Volodea. Trecu la al şaptelea pas şi întrebă pe un ton relaxat:

— Câte bombe au americanii în momentul de faţă?

Era un moment crucial. Dacă Frunze răspundea la această întrebare, trecea peste o anumită limită. Până atunci conversaţia se purtase în termeni generali. Acum, Volodea îi cerea informaţii secrete.

Frunze ezită o vreme. Într-un final se uită la Alice. Volodea o văzu înclinând aproape imperceptibil din cap. Frunze zise:

— Numai una.

Volodea îşi ascunse satisfacţia: Frunze încălcase principiul de confidenţialitate. Era o primă mişcare dificilă. Un al doilea secret avea să fie oferit mult mai uşor. Frunze adăugă:

— Dar vor avea mai multe în curând.

— Este o cursă şi, dacă o vom pierde, vom pieri, spuse Volodea pe un ton presant. Trebuie să construim şi noi măcar o bombă înainte ca ei să producă suficiente cât să ne nimicească.

— Şi puteţi s-o faceţi?

Era punctul în care Volodea putea trece la al optulea pas.

— Avem nevoie de ajutor.

Văzu cum trăsăturile lui Frunze se înăspresc şi îşi dădu seama că omul rememora momentul neplăcut care îl determinase să refuze cooperarea cu NKVD-ul. Alice îl întrebă pe Volodea:

— Şi dacă îţi zicem că nu te putem ajuta? Că este prea periculos?

Volodea îşi urmă instinctul. Îşi ridică mâinile într-un gest de neputinţă.

— Mă voi întoarce acasă şi voi raporta eşecul misiunii, rosti el. Nu vă pot constrânge să faceţi ceva ce nu doriţi. Nu aş vrea să vă pun sub presiune şi nici să vă constrâng în vreun fel.

Alice insistă:

— Deci fără ameninţări?

Asta îi confirmă lui Volodea bănuiala cum că NKVD-ul încercase să-l intimideze pe Frunze. Ei încercau să intimideze pe toată lumea: atâta ştiau, atâta făceau.

— Nici măcar nu încerc să te conving, i se adresă Volodea lui Frunze. Pur şi simplu îţi prezint faptele. Restul ţine de voi. Dacă vreţi să ne ajutaţi, eu voi fi omul vostru de legătură. Dacă vedeţi altfel lucrurile, încheiem discuţia aici. Sunteţi amândoi oameni inteligenţi. Nu aş putea să vă duc de nas nici dacă aş vrea.

Cei doi se uitară din nou unul la celălalt. Spera ca ei să se gândească la cât de diferit era Volodea faţă de ultimul agent sovietic care îi abordase.

Momentul se prelungi în mod agonizant. Alice fu cea care vorbi într-un final:

— La ce fel de ajutor te referi?

Nu era un răspuns afirmativ, dar era mai bine decât un refuz tranşant, aşa că el trecu la al nouălea pas.

— Soţia mea este fiziciană în echipa noastră de cercetători, rosti el, sperând că acest lucru avea să-l umanizeze într-un moment în care ei ar fi putut considera că încearcă să-i manipuleze. Ea mi-a mărturisit că există mai multe variante pentru obţinerea unei bombe nucleare şi că nu mai avem timp să le testăm pe toate. Am putea să câştigăm ani buni dacă am şti ce-a funcţionat pentru voi.

— Da, are sens ce zici, decise Willi.

Al zecelea pas, cel mai important.

— Trebuie să ştim ce tip de bombă a fost aruncată deasupra Japoniei.

Frunze avea pe chip o expresie de agonie. Se uită spre soţia lui. De această dată ea nu-i mai făcu niciun semn, nici de aprobare, nici de refuz. Părea să aibă inima la fel de îndoită ca şi el. Frunze oftă:

— Au fost două tipuri.

Volodea era încântat, dar şi speriat.

— Două modele diferite?

Frunze încuviinţă.

— La Hiroshima au folosit un dispozitiv cu uraniu, activat pe principiul armelor de foc. Am poreclit-o Băieţelul. La Nagasaki am folosit Grăsanul, o bombă de plutoniu cu declanşator prin implozie.

Volodea simţi că i se taie aerul: acestea erau informaţii vitale.

— Care-i mai bună?

— Au funcţionat amândouă, evident, dar Grăsanul a fost mai uşor de construit.

— De ce?

— E nevoie de mulţi ani ca să produci suficient U-235 pentru o bombă. Plutoniul se obţine mai repede după ce construieşti o pilă nucleară.

— Deci Uniunea Sovietică ar trebuie să copieze modelul Grăsanului.

— Categoric.

— Mai este ceva ce poţi face pentru a salva Rusia de la distrugere, rosti Volodea.

— Ce anume?

Volodea îl privi în ochi.

— Fă-mi rost de schiţele proiectului, zise el.

Willi păli.

— Eu sunt cetăţean american, spuse el. Îmi ceri să comit un act de trădare pedepsit cu moartea. Aş putea ajunge pe scaunul electric.

„Şi soţia ta la fel, se gândi Volodea; pentru complicitate. Slavă Domnului că nu ai realizat asta.”

Îi spuse:

— Am cerut multor oameni să îşi pună viaţa în pericol în ultimii câţiva ani. Oameni ca voi, germani care îi urau pe nazişti, bărbaţi şi femei care şi-au asumat riscuri teribile ca să ne trimită informaţii ce ne-au ajutat să câştigăm războiul. Şi trebuie să vă repet şi vouă ce le-am spus lor: mult mai mulţi oameni vor pieri dacă nu o faceţi.

Acestea fiind zise, Volodea tăcu. Mai mult de-atât nu le putea oferi.

Frunze se uită la soţia lui. Alice rosti:

— Tu ai făcut bomba, Willi.

Frunze îi zise lui Volodea:

— Mă voi gândi la asta.

(III)

După două zile îi dădu planurile. Volodea le duse la Moscova.

Zoya fu eliberată din închisoare. Ea nu era atât de supărată pentru întemniţarea sa cum era el.

— Au făcut-o ca să protejeze revoluţia, îi spuse ea. Şi nu mi-au făcut niciun rău. A fost ca şi cum aş fi stat într-un hotel cu condiţii foarte proaste.

În prima zi de la revenirea ei acasă, după ce făcură dragoste, el